Fișiere disponibile

Fără fișiere uploadate.

Swanna Discuție inițiată de către Swanna 1 lună în urmă
Prin ochii Tăi cernându-mi dorul

Mi-e Duhul aproape și umbrele pier,

Trudite regrete simțindu-Ți fiorul

Aruncă-n iertare al firii cazier.

Prin ochii Tăi privind iubirea

Mi-s faptele mici ca sămânța de in,

Iar pasu-mi nesigur știindu-Ți jertfirea, 

Îl plâng cu rușine pe nume de spin.

Prin ochii Tăi văd cerul mare.

Pământul mic, stingher și trist,

Nimic de oferit nu are

De ochii mei cufund în Christ.

Prin ochii Tăi tânjesc, Isus,

Să-mi trec ființa spre vecie,

Reflecția ei ajunsă sus

În Cartea Vieții să se scrie.