Blog-uri eLogos

Alegerea făcută de Dumnezeu

Se vorbește foarte mult despre modul în care Dumnezeu ne alege pentru o lucrare. Mulți au păreri diferite despre ce înseamnă această alegere. Ce ne spune Biblia despre chemarea noastră?

5. Ce ne cheamă Dumnezeu să facem? Pentru ce ne-a ales El?

Romani 8:28,29
28. De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.
29. Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi născut dintre mai mulţi fraţi.

Acest pasaj ne spune foarte clar că Dumnezeu i-a hotărât dinainte pe oameni să fie după chipul și asemănarea Fiului Său. Nu ne spune că Dumnezeu ne-a predestinat să fim mântuiți sau condamnați și că noi nu am avea dreptul de a alege. Cu alte cuvinte, această alegere este în vederea transformării noastre. Noi trebuie să fim schimbați ca să reflectăm chipul Fiului lui Dumnezeu. Această transformare ne este făgăduită în versetul următor (30), unde Pavel afirmă că, pe cei pe care îi cheamă, Dumnezeu îi face și neprihăniți și îi proslăvește (sfințește). Noi nu suntem lăsați să ne transformăm singuri, ci Dumnezeu făgăduiește să facă această transformare prin puterea Sa.

6. Ce alegere sau chemare din partea lui Dumnezeu este descrisă în Romani 9?

Aici Pavel vorbește despre alegerea lui Dumnezeu pentru o lucrare specifică. Israeliții au fost aleși să ducă Vestea Bună despre Dumnezeu întregii lumi. Fraza „pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urât” (Romani 9:13) este adesea înțeleasă greșit, că Dumnezeu l-ar fi iubit doar pe unul dintre cei doi frați. Totuși aici Pavel spune că Iacov a fost ales, iar Esau nu. Pentru ce a fost ales Iacov? Să fie tatăl națiunii Israel. Vedem că există două feluri de alegere din partea lui Dumnezeu. În primul rând, Dumnezeu ne alege pe fiecare dintre noi pentru mântuire și dorește să fim transformați după chipul lui Isus. În al doilea rând, El alege anumiți oameni pentru misiuni anumite.

Ce sentimente ai ştiind că ai fost ales mai dinainte pentru mântuire?

Post-ul Alegerea făcută de Dumnezeu apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Dragu Gabriel)

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

  20 accesări
  0 comentarii

CAZUL BODNARIU DIN NORVEGIA !

110x90

Am evitat până acum să am o opinie tranșantă pe cazul Bodnariu din Norvegia, rezumându-mă să public în „Adevărul” noutățile care au mai apărut pe această temă. De altfel, „Adevărul” a prezentat cazul încă din 21 noiembrie, la câteva zile de la preluarea copiilor. Micuții fuseseră luați din familie luni, 16 noiembrie, iar sâmbătă în 21 noiembrie, cazul era era prezentat în „Adevărul”, confirmat, neoficial, de Ambasada României din Norvegia. Trei zile mai târziu, Ministerul Afacerilor Externe a confirmat oficial, pentru „Adevărul” cazul familiei Bodnariu, refuzând să ofere alte detalii.

Primele informații pe acest caz au arătat că motivul pentru care copiii au fost luați din familie e acela că părinții sunt creștini radicali și au îndoctrinat copiii. Din motive temeinice, am avut rezerve în a crede că acesta a fost motivul real. Câteva zile mai târziu se confirma că acuzațiile aduse familiei Bodnariu de Barnevernet, Serviciul de Protecție a Copilului din Norvegia, sunt de violență asupra copiilor. De altfel, părinții au recunoscut că se întâmpla să le mai dea copiilor câte o palmă la fund sau să îi mai tragă de urechi, dar niciodată nu s-a ajuns la violențe fizice sau abuz asupra copiilor. De urme de violență nici nu poate fi vorba.

Legea interzice în Norvegia să îți atingi copilul, iar din acest punct de vedere, chiar și cu o palmă la fund dată copiilor, părinții au greșit. În momentul în care și-au însușit drepturile și privilegiile oferite de statul norvegian,  părinții și-au asumat inclusiv legile statului norvegian. Dar foarte multe date arată că Protecția Copilului a mers dincolo de lege și chiar de procedurile prevăzute de legea norvegiana, foarte strictă. Și aici voiam să ajung pentru că eu văd în asta o mare problemă de sistem.

În jurul cazului Bodnariu au fost multe voci care au spus că Norvegia e un stat civilizat în care legea e lege și trebuie respectată. Și dacă legea e proastă? Regimul comunist de la noi acționa în baza legii. Torționarul Vișinescu, spre exemplu, s-a apărat spunând că a respectat legea când îi persecuta pe deținuți. Grănicerii care îi omorau fără să clipescă pe românii care încercau să treacă granița ca să scape din comunism, se apără și ei. Se consideră chiar eroi. Au respectat legea. Asta înseamnă că toți cei care au murit la granițe încercând să scape de un regim totalitar și-au meritat soarta?  Mulți români au ajuns victime ale regimului comunist….pe lege.

Ca unul care îmi doresc din tot sufletul ca familia Bodnariu să își primească înapoi copiii, dar ca unul care am păstrat anumite rezerve față de acest caz, din cauza lipsei de informații complete, pot spune un singur lucru și cred că oricine analizează la rece lucrurile poate trage concluzia că…e ceva putred în Danemarca. Si cand spun asta, mă refer la Sistemul de Protecție a Copilului din Norvegia, Barnevernet. Cu datele adunate până acum și din declarații oficiale, am tras o concluzie cu privire la sistemul de protecție a copilului din Norvegia, pe care îl consider diabolic. Cum se poate explica altfel faptul că un bebeluș de trei luni este luat de la sânul mamei în numele interesului superior al copilului? Unde este interesul copilului în această măsură?

Iată declarația unui reprezentant al Directoratului pentru Copii, Tineri și Familie din Norvegia, dată pentru Hotnews: In cazuri unde se dovedeste ca un copil a fost expus unui tratament violent, primul pas este pentru schimbarea comportamentului parintilor prin masuri voluntare. Totusi, in anumite cazuri actele de violenta sint atit de brutale, incit este obligatorie preluarea copilului in custodie. Aceeasi masura se aplica daca masurile voluntare nu dau rezultate. Motivul este ca pedepsele fizice sau psihice asupra copiilor sint interzise prin lege in Norvegia. Cei care isi expun copiii la violenta risca pedepse cu inchisoarea.

În cazul familiei Bodnariu, s-a recurs direct la măsura extremă. Dacă lucrurile au fost atât de grave încât să necesite cea mai dură măsură (preluarea copiilor), cum de mai sunt părinții în libertate?  Într-un sistem în care nu este acceptată nicio formă de corecție fizică, fie ea și minoră, violențele grave care să necesite preluarea copiilor ar trebui să atragă după sine și arestarea părinților sau a părintelui  agresiv. În cazul Bodnariu, ambii părinți sunt în libertate. Ceva nu se leagă. Ceva e putred….în Norvegia.

Mergând mai departe și acceptând chiar preluarea bebelușului din familie pentru protejarea lui, un stat civilizat, ca Norvegia, ar fi trebuit să preia bebelușul alături de mamă, într-un centru în care mama să fie atent monitorizată, dar să poată fi în permanență alături de bebeluș. Nu știu specialiștii norvegieni ce înseamnă să desprinzi un bebeluș de trei luni de lângă mamă? Nu trebuie să fii specialist ca să înțelegi ce înseamnă lucrul acesta. E suficient să vezi un miel, rătăcit de mama lui în turmă.

Dar cei patru copii mai mari? Până și în România, acolo unde sunt mai mulți frați se caută soluții pentru ca aceștia să fie împreună sau cât mai aproape unii de alții? Copiii cei mari ai familiei Bodnariu sunt despărțiți. Unde e interesul superior al copilului în toate aceste măsuri?

Nu sunt de acord cu niciun fel de violență asupra copiilor, dar câți dintre noi nu am mai luat bătaie de la părinți (unii mai mult, alții mai puțin)? Uitându-te în urmă, cu mintea de acum, ți-ai fi dorit un sistem norvegian care să te ia  de lângă părinții tăi pentru nuielele primite pentru anumite prostii sau pentru că ai mai fost pus să stai în genunchi pe coji de nucă, de exemplu? Ce e mai dureros? Să înduri aceste „traume” (de care eu mă amuz când mi le amintesc) sau să fii luat de lângă părinți? Iată că mulți copii români, chiar pedepsiți prin corecții fizice potrivit culturii românești, au ajuns adulți de succes, apreciați chiar în aceste țări super-dezvoltate.

Revenind la sistemul norvegian, faptul că ceva e putred în Danemarca îl arată și lipsa de transparență a Barnevernet. Familia Bodnariu, dar și alte familii aflate într-o situație similară au avut curajul să prezinte public cazul. Altor familii le-a fost teamă să ajungă până aici. Barnevernet se ascunde în spatele confidențialității, iar inclusiv părinților le este teamă că făcând publice documente pot avea de suferit. Dar faptul că (lucru transmis de MAE și de autoritățile norvegiene), acest Barnevernet este stat în stat, instituțiile guvernamentale neavând niciun control asupra lui, nu înseamnă nimic? Și atâtea altele, pe care poate nici nu le știm.

Un detaliu care vă poate ajuta să înțelegeți cât de mare e drama familiilor care ajung victime ale sistemului din Norvegia. După toată drama prin care a trecut, Marius Bodnariu e în situația în care nu știe dacă e bine să se întoarcă la lucru pentru că îi este teamă să nu fie acuzat că își caută de lucru liniștit, fără să îi pese de copii sau să rămână acasă, riscând să i se spună că nu își poate primi copiii înapoi pentru că nu dă dovadă că e un tată responsabil.  Tu ce ai face în locul lui? Pe lângă aceste argumente care țin mai degrabă de o logică simplă a lucrurilor, sunt și altele de ordin legal care arată  că sistemul de Protecție a Copilului din Norvegia nu se pupă cu interesul superior al copilului. Lipsa unei discuții cu părinții înainte de preluarea copiilor și începerea procedurilor de adopție fără a le da șansa părinților să demonstreze că își îndreaptă greșelile pe care le-au făcut. E legal? Eu cred că s-a mers chiar dincolo de legile Norvegiei. Dar și dacă s-a acționat în litera legii. E normal un astfel de sistem? E absurd, e cumplit. E inadmisibil.

Totuși, vor spune unii, Norvegia e unul din cele mai civilizate state europene, cu un nivel de trai foarte ridicat. Și probabil că așa și este. Se vede, însă, cu ochiul liber că creșterea nivelului de trai este direct proporțională cu depărtarea de Dumnezeu și de valorile creștine. E suficient să ne uităm la România. Fără a regreta regimul comunist, în toate lipsurile lor, oamenii erau mai apropiați de Dumnezeu și de valorile creștine. Cum era perceput concubinajul în urmă cu câțiva ani? Era o rușine. În biserica, din care eu fac parte, cazurile de divorț erau aproape inexistente. Acum au devenit o obișnuință. Însă chiar și acum, atunci când trec prin greutăți, (deci când trec prin greutăți, nu neapărat când le merge bine), oamenii îl caută pe Dumnezeu. Știți cazul fetei de la Colectiv, care era atee și în flăcările de la Colectiv l-a căutat pe Dumnezeu?

Ne imaginam în urmă cu 10 -15 ani că se va pune în România problema căsătoriilor între persoane de același sex? Ne-am civilizat. Am intrat în rândul țărilor civilizate. Știu. Ne place civilizația europeană, ne bucurăm de privilegiile accesului la civilizația țărilor dezvoltate, dar toate acestea ne costă scump…Ne costă depărtarea de Dumnezeu. E, dacă vreți, ca o căsătorie din interes. Ai tot ce îți trebuie din punct de vedere financiar, material, dar sufletul îți este praf. Cam ăsta este prețul pe care îl plătim pentru civilizația occidentală: distrugerea sufletului. Într-un interviu pe pe care mi l-a acordat Mitropilitul Banatului, îmi spunea cu durere că „Europa este un semideșert spiritual”. Nu trebuie să ne uităm la Europa. Să ne uităm la noi înșine și să ne analizăm sufletele.  E clar. Ne-am civilizat. Avem acces la tot mai multe informații și facilități. Dar sufletul?

„Sărbătorile iernii” în loc de „Crăciun”.  Vă sună cunoscut? Așa, pe nesimțite suntem „ajutați” să ne depărtăm de valorile creștine. Culmea, chiar ne place. Așa s-a ajuns și ca familia să fie lovită din plin. Iar ținta sistemelor de genul Barnevernet nu este  familia Bodnariu, ci Familia. Aici este în opinia mea, latura religioasă, a acestui caz. Creștinii văd în acțiunile Barnevernet un atac direct asupra familiei tradiționale. Și problema nu este a Norvegiei. Este și problema României. O să trebuiască să ne „civilizăm”. Dacă crezi că ești un părinte bun care nu îți atingi copilul și încerci să îi oferi tot ce e mai bun, gândește-te că poate veni ziua în care Statul te va considera un părinte rău pentru că ai decis tu în locul copilului de cinci ani ce haină trebuie să poarte într-o anumită zi la grădiniță. Asta e civilizație? Dacă da, eu prefer să rămân un înapoiat.

Paradoxal, prin curajul lor de a-și face public cazul (cine ar ajunge la un asemenea nivel de expunere publică dacă s-ar ști vinovat?) și prin protestele organizate în marile orașe ale lumii împotriva sistemului de Protecție a Copilului din Norvegia, soții Bodnariu îi oferă țării noastre șansa de a-și defini în fața lumii întregi principiile cu privire la familie și la valorile creștine. Cred că Dumnezeu este în controlul tuturor lucrurilor și aștept, cu credință, rezolvarea acestui caz, dar și a altor cazuri de acest gen. Mă rog ca Dumnezeu să întărească familia Bodnariu și să îi ajute pe părinți să își poată reprimi copiii. Mă rog și ca Dumnezeu să ne ajute și pe noi, ca națiune, să ne păstrăm identitatea creștină și să trăim o viață demnă de numele de creștini pe care îl purtăm. Ne așteaptă vremuri grele, dar cu El vom reuși. Dumnezeu să binecuvânteze România.

Cazul Bodnariu din Norvegia! Ce au în comun Protecția Copilului din Norvegia și torționarul Vișinescu? Au acționat în numele legii

Dani Dancea, jurnalist

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/cazul-bodnariu-din-norvegia-ce-au-in-comun-protectia-copilului-din-norvegia-si-tortionarul-visinescu-au-actionat-in-numele-legii/

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  23 accesări
  0 comentarii

Să umblăm cu Hristos

Astfel dar, după cum ați primit pe Hristos Isus, Domnul, așa să și umblați în El. (Coloseni 2:6)

Urmărește ediția video aici.

Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și s-a dat pe Sine pentru noi, ca un prinos și ca o jertfă de bun miros lui Dumnezeu.”

Ascultarea de Legea lui Dumnezeu este sfințire. Sunt mulți care au idei greșite cu privire la această lucrare în suflet, însă Domnul Isus S-a rugat ca ucenicii Săi să poată fi sfințiți prin adevăr și a adăugat: „Cuvântul Tău este adevărul.” Sfințirea nu este o lucrare de moment, ci una progresivă, așa cum și ascultarea este continuă. Atâta timp cât Satana ne asaltează cu ispitele sale, lupta pentru cucerirea eului trebuie dusă fără încetare; însă, prin ascultare, adevărul va sfinți sufletul. Prin meritele Domnului Hristos, cei care sunt credincioși adevărului biruiesc orice slăbiciune de caracter de care s-au lovit în circumstanțele diverse ale vieții.

Mulți au adoptat poziția în care pretind că nu mai pot păcătui, deoarece sunt sfințiți, însă acest lucru constituie o capcană înșelătoare a celui rău. Există pericolul continuu de a cădea în păcat, căci Domnul Hristos ne-a avertizat că trebuie să veghem și să ne rugăm ca să nu cădem în ispită. Dacă suntem conștienți de slăbiciunea eului, nu vom fi prea încrezători în sine și nepăsători cu privire la pericole, ci vom simți nevoia de a fi în căutarea Sursei puterii noastre, Domnul Isus, Neprihănirea noastră. Vom veni la El cu umilință și pocăință, cu un simțământ de neputință în ce privește slăbiciunea noastră și vom învăța că trebuie să apelăm zilnic la meritele sângelui lui Hristos pentru a putea deveni vase potrivite pe care Domnul să le poată folosi.

Devenind astfel dependenți de Dumnezeu, nu vom mai fi găsiți luptând împotriva adevărului, ci vom fi întotdeauna în stare să luăm poziție de partea binelui. Trebuie să ne agățăm de învățătura Bibliei și să nu urmăm obiceiurile și tradițiile lumii, zicerile și faptele oamenilor. Când apar neadevăruri și ele sunt prezentate ca fiind adevărul Bibliei, cei care au o relație cu Hristos nu se vor încrede în ce spune predicatorul, ci, la fel ca nobilii bereeni, vor cerceta Scripturile în fiecare zi ca să vadă dacă aceste lucruri stau astfel. Când ei descoperă care este Cuvântul Domnului, vor lua poziție de partea adevărului. Ei vor auzi vocea adevăratului Păstor spunând: „Aceasta este calea, mergeți pe ea.” În acest fel veți fi formați să faceți din Biblie călăuza voastră, iar vocile străine nici nu le veți asculta, nici nu le veți urma. – Signs of the Times, 19 mai 1890

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Post-ul Să umblăm cu Hristos apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Vlad Sucitu)

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

  32 accesări
  0 comentarii

Biserica magnet

În perioada aceasta gândurile noastre se îndreaptă înspre primii creştini. Înspre biserică, aşa cum este ea descrisă în Faptele Apostolilor. Tânjim după acele vremuri de început, vrem să fim ca ei…

Totuşi, să tânjim cu discernământ! Există aspecte pe care nu ne dorim să le repetăm. Nu cred că vrem să fim nici în pielea lui Anania, nici în pielea Safirei. Cred că nu ne dorim nici ca situaţia din Fapte 6 să se repete în bisericile noastre, deşi, să recunoaştem, bisericile noastre au fost tulburate ani la rând de împărţirea „ajutoarelor.” Acestea au reuşit să scoată ce e mai negru şi urât în fiinţa umană, într-un mod în care nimic altceva n-a reuşit. Să ne consolăm la gândul că genul acesta de lupte nu a început cu creştinii din România, ci cu cei din Ierusalim. Mai mult, există şi aspecte pe care nu suntem chemaţi să le repetăm. Care ţin de contextul în care trăiau creştinii de atunci, dar şi de faptul că biserica era la începuturi. Faptele Apostolilor este o carte narativă, iar extragerea aplicaţiilor presupune un studiu foarte atent!

Există însă o caracteristică pe care ei o aveau şi noi am pierdut-o: nu mai suntem atrăgători! Biserica şi-a pierdut atracţia! În ciuda persecuţiilor la care era supusă de către autorităţile laice sau religioase, biserica era un magnet pentru cei din jur. Astăzi, observ două tipuri de creştini.

Îi avem pe cei chinuiţi. Nu le place biserica, nu le place viaţa de credinţă, dar „bucuroşi le-or duce toate”, ca să ajungă în cer. (Ca să se chinuie şi acolo?) Aceştia sunt reprezentaţi cu cinste de Fiul cel mare, din pilda relatată în Luca 15. Ei nu ies din vorba tatălui, dar visează cu ochii deschişi la petrecerea cu prietenii. Se bucură când se rătăceşte un nou convertit printre ei, doar n-o să se chinuie singuri!

Îi mai avem şi pe cei care vor să fie atractivi cu orice preţ, dar cred că pot face asta împrumutând modele sociale contemporane. Ei nu stau ca fiul cel mare, închişi în casă, ci pun iedul pe umăr, sar gardul şi… la petrecere. Să folosim muzica, la modă, îmbrăcămintea la modă, să scurtăm predicile, să ne întâlnim la cafenea (biserica e prea oficială) şi să organizăm cât mai multe agape. Dacă rămânem la biserică să fie mai mult show. Să fie mai variat. Oamenii vin la noi pentru că sunt sătui de circul de afară, iar noi le oferim mai mult circ. Uităm că lumea se angajează în toate aceste manifestări zgomotoase şi pestriţe ca să mai uite necazul, dar nu ajută la nimic. Exact ca în povestea cu clovnul depresiv care căuta ajutor şi a fost trimis la circ, cu garanţia că se va înveseli.

Biserica primară era atractivă, tocmai prin faptul că era radical diferită de tot ceea ce oamenii vedeau în jurul lor. Era ceva nemaiîntâlnit, o adevărată minune. Oamenii priveau, se temeau, admirau, îi lăudau. De ce atât de puţini mai doresc să fie cu noi sau ca noi? Chiar aşa de speriat am ajuns? E timpul să privim în oglindă. Cu toată seriozitatea! Poate aşa vom înţelege mai bine de ce o ia lumea la fugă, zbierând, când ne vede.

Mai multe articole de Valetin Făt, pe www.valentinfat.wordpress.com

http://www.baptist-tm.ro/biserica-magnet/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/biserica-magnet/

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  34 accesări
  0 comentarii

Neemia îi vorbeşte împăratului

Din primul capitol al cărții, aflăm că Neemia era paharnicul împăratului (1:11). Nouă ni s-­ar putea părea o slujbă neimportantă, dar paharnicii erau oameni cu multă influență, având acces constant la împărat. Paharnicii gustau băuturile împăratului pentru a preveni vreo boală sau chiar moartea împăratului. Herodot ne spune că persanii îi prețuiau foarte mult pe paharnici, fiind priviți ca înalți oficiali de stat. De exemplu, paharnicul împăratului asirian Assarhadon a fost și prim-­ministru. Deci putem afirma că Neemia deținea o poziție înaltă în împărăție și, datorită accesului pe care îl avea la împărat, el pledează înaintea lui Dumnezeu să îl folosească pentru a­i vorbi împăratului despre situația din Iuda.

3. Ce s-a întâmplat ca rezultat al rugăciunii și postului lui Neemia?

Neemia 2:1-8
1. În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe, pe când vinul era înaintea lui, am luat vinul şi l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui.
2. Împăratul mi-a zis: „Pentru ce ai faţa tristă? Totuşi nu eşti bolnav; nu poate fi decât o întristare a inimii.” Atunci m-a apucat o mare frică
3. şi am răspuns împăratului: „Trăiască împăratul în veac! Cum să n-am faţa tristă, când cetatea în care sunt mormintele părinţilor mei este nimicită, şi porţile ei sunt arse de foc?”
4. Şi împăratul mi-a zis: „Ce ceri?” Eu m-am rugat Dumnezeului cerurilor
5. şi am răspuns împăratului: „Dacă găseşte cu cale împăratul şi dacă robul tău îi este plăcut, trimite-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, ca s-o zidesc din nou.”
6. Împăratul, lângă care şedea şi împărăteasa, mi-a zis atunci: „Cât va ţine călătoria ta şi când te vei întoarce?” Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec, şi i-am hotărât o vreme.
7. Apoi am zis împăratului: „Dacă găseşte împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de Râu, ca să mă lase să trec şi să intru în Iuda,
8. şi o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porţile cetăţuii de lângă casă, pentru zidul cetăţii şi pentru casa în care voi locui.” Împăratul mi-a dat aceste scrisori, căci mâna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.

Neemia a primit răspuns la rugăciune în luna Nisan, aproximativ luna aprilie din anul 444 î.Hr. Trecuseră patru luni de când Hanani și evreii îi aduseseră veștile tulburătoare despre Ierusalim. Timp de patru luni, Neemia s­-a rugat și a postit și poate că în fiecare zi credea că Dumnezeu nu îi răspunde. Dar Dumnezeu intervine întotdeauna la momentul potrivit. El l­-a pregătit pe împărat să îl asculte pe Neemia și să îi răspundă favorabil.

Nu era ceva obișnuit ca paharnicul să fie scutit pentru o vreme de îndatoririle lui, ca să poată fi dregător într-­o altă țară. Dumnezeu a vorbit prin Neemia și l-­a îndemnat pe împăratul persan Artaxerxes să îl facă pe Neemia guvernatorul teritoriului lui Iuda. Faptul că este menționată și împărăteasa poate sugera că a fost o discuție privată, deoarece nu era obișnuit ca împărăteasa să fie prezentă la ospețele oficiale. Neemia nu menționează de îndată Ierusalimul, pentru a nu da naștere la idei preconcepute în mintea împăratului, ci face un apel emoțional la împărat, pentru ceva ce era o problemă personală. Împăratul era deja câștigat când Neemia a menționat și numele locului.

Care era poziția lui Neemia la această curte, comparativ cu cea a lui Daniel în Babilon? Ce ne spune despre caracterul lui Neemia faptul că împăratul i-a fost binevoitor?

Post-ul Neemia îi vorbeşte împăratului apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Dragu Gabriel)

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

  38 accesări
  0 comentarii

1 Cronici 8

1 Cronici 8

1. Beniamin a născut pe Bela, întâiul lui născut, pe Aşbel, al doilea, Ahrah, al treilea,
2. Noha, al patrulea, şi Rafa, al cincilea.
3. Fiii lui Bela au fost: Adar, Ghera, Abihud,
4. Abişua, Naaman, Ahoah,
5. Ghera, Şefufan şi Huram.
6. Iată fiii lui Ehud, care erau capi de familie între locuitorii din Gheba şi care i-au strămutat la Manahat:
7. Naaman, Ahia şi Ghera. Ghera, care i-a strămutat, a născut pe Uza şi pe Ahihud.
8. Şaharaim a avut copii în ţara Moabului, după ce a îndepărtat pe nevestele sale: Huşim şi Baara.
9. Cu nevasta sa Hodeş a avut pe: Iobab, Ţibia, Meşa, Malcam,
10. Ieuţ, Şochia şi Mirma. Aceştia sunt fiii săi, capii de familie.
11. Cu Huşim a avut pe: Abitub şi Elpaal.
12. Fiii lui Elpaal: Eber, Mişeam şi Şemer, care a zidit Ono, Lod şi satele lui.
13. Beria şi Şema, care erau capi de familie între locuitorii Aialonului, au pus pe fugă pe locuitorii din Gat.
14. Ahio, Şaşac, Ieremot,
15. Zebadia, Arad, Eder,
16. Micael, Işfa şi Ioha erau fiii lui Beria. –
17. Zebadia, Meşulam, Hizchi, Eber,
18. Işmerai, Izlia şi Iobab erau fiii lui Elpaal. –
19. Iachim, Zicri, Zabdi,
20. Elienai, Ţiltai, Eliel,
21. Adaia, Beraia şi Şimrat erau fiii lui Şimei.
22. Işpan, Eber, Eliel,
23. Abdon, Zicri, Hanan,
24. Hanania, Elam, Antotia,
25. Ifdeia şi Penuel erau fiii lui Şaşac. –
26. Şamşerai, Şeharia, Atalia,
27. Iaareşia, Elia şi Zicri erau fiii lui Ieroham. –
28. Aceştia sunt capi de familie, capi după neamurile lor. Ei locuiau la Ierusalim.
29. Tatăl lui Gabaon locuia la Gabaon, şi numele nevestei lui era Maaca.
30. Abdon era fiul său întâi născut, apoi Ţur, Chis, Baal, Nadab,
31. Ghedor, Ahio şi Zecher.
32. Miclot a născut pe Şimea. Şi ei locuiau tot la Ierusalim lângă fraţii lor, împreună cu fraţii lor. –
33. Ner a născut pe Chis; Chis a născut pe Saul; Saul a născut pe Ionatan, pe Malchi-Şua, pe Abinadab şi pe Eşbaal.
34. Fiul lui Ionatan: Merib-Baal. Merib-Baal a născut pe Mica.
35. Fiii lui Mica: Piton, Melec, Taerea şi Ahaz.
36. Ahaz a născut pe Iehoada; Iehoada a născut pe Alemet, Azmavet şi Zimri; Zimri a născut pe Moţa;
37. Moţa a născut pe Binea. Fiul acestuia a fost Rafa; Eleasa a fost fiul acestuia; Aţel a fost fiul acestuia;
38. Aţel a avut şase fii, ale căror nume iată-le: Azricam, Bocru, Ismael, Şearia, Obadia şi Hanan. Toţi aceştia erau fiii lui Aţel. –
39. Fiii fratelui său Eşec: Ulam, întâiul lui născut, Ieus, al doilea, şi Elifelet, al treilea.
40. Fiii lui Ulam au fost oameni viteji care trăgeau cu arcul, şi au avut mulţi fii şi nepoţi, o sută cincizeci. Toţi aceştia sunt fiii lui Beniamin.
 
Urmărește devoționalul video, Biblia audio, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Post-ul 1 Cronici 8 apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Vlad Sucitu)

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

  52 accesări
  0 comentarii

A poruncit Isus să ne rugăm pentru cei bolnavi?

Am rămas întristat să aflu că în una din biserici cineva s-a luat cu o învățătură mincinoasă, care învață că Domnul Isus nu a învățat niciodată să ne rugăm pentru cei bolnavi și că nici apostolii în Faptele Apostolilor nu au făcut aceasta și că doar Iacov a dat acest îndemn, dar restul apostolilor nu au făcut așa îndemnuri.

Dar, am și eu o întrebare la cei care așa de lesne cred învățături de acest fel. Dar unde a poruncit Domnul Isus să nu ne rugăm pentru bolnavi? Ați găsit undeva așa ceva? Sau ați văzut aceasta în cartea Faptele Apostolilor? Nicidecum nu se vede o astfel de învățătură. Și atunci, dacă ziceți că doar Iacov a învățat astfel, ce, înseamnă că Epistola lui Iacov contrazice restul Scripturii? Puneți la îndoială autenticitatea acestei epistole? O astfel de învățătură nu vine de la Dumnezeu, ci de la cel rău și trebuie să fugiți de ea. Interesant că autorul după aceea dă pași concreți cum să discuți cu oamenii, cum să poruncești bolii să plece și așa va fi omul vindecat. Dar unde, dragii mei, ați văzut așa ceva în Scripturi? Cine a procedat în felul acesta?

Îndrăzneala autorului articolului merge până acolo încât spune: “Vindecările nu trebuie să fie ceva care se întâmplă cu probabilitate de 100 din 1000. Ele trebuie să fie peste tot”. Chiar așa? Dar cum vine cu faptul că Domnul făcea minuni nemaipomenite și vindecări prin Pavel, dar el singur era bolnav și Timotei avea dese îmbolnăviri de stomac? Nu ați citit despre aceasta? Dumnezeu este Dumnezeu și cei care învață astfel vorbesc de parcă vor să ia locul Lui și să-I poruncească. Atenție, dragii mei, este extrem de periculoasă învățătura aceasta. Nu vă luați după ea, ci, dacă sunteți bolnavi, faceți exact așa cum ne învață Scriptura și anume:

Este vreunul printre voi bolnav? Să cheme pe prezbiterii bisericii; şi să se roage pentru el, după ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului. Rugăciunea făcută cu credinţă va mântui pe cel bolnav, şi Domnul îl va însănătoşi; şi, dacă a făcut păcate, îi vor fi iertate. Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii, ca să fiţi vindecaţi. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit. (Iacov 5:14-16)

Atrag atenție că aici nu spune să mergi la cutare mănăstire sau biserică de la capătul pământului sau la o persoană specială. Cuvântul lui Dumnezeu spune să chemi pe prezbiterii bisericii tale, să-ți mărturisești păcatele și ei să se roage pentru tine, după ce te vor unge cu untdelemn. Fă așa cum spune Cuvântul lui Dumnezeu și primește toate lucrurile din mâna lui Dumnezeu, căci El este suveran, nu noi.

https://moldovacrestina.md/rugaciune-vindecare/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole-crestine/a-poruncit-isus-sa-ne-rugam-pentru-cei-bolnavi/

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  40 accesări
  0 comentarii

Apostolul Pavel, șah la rege — Ciprian Barsan

Citat25 sept. 2019 Viorel ArdeleanLasă un comentariu

Inițial publicat pe La moara lui Felix: „Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta pentru toate lucrurile de care sunt pârât de iudei.”(Fapte, 26:2) Chiar așa, Pavele? Curioasă perspectivă asupra fericirii. Dar cunoscându-l mai bine pe apostol, înțelegem că pentru el fericirea însemna a vorbi despre Cristos. Ce…

via Apostolul Pavel, șah la rege — Ciprian Barsan

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  57 accesări
  0 comentarii

Credința simplă răsplătită

Şi toată mulțimea aceasta va ști că Domnul nu mântuiește nici prin sabie, nici prin suliță. Căci biruința este a Domnului și El vă dă în mâinile noastre. (1 Samuel 17:47)

Urmărește versiunea video aici.

Cât de însuflețitor a fost curajul și credința neînfricată a acestui simplu păstor în fața oștirilor israeliților și ale filistenilor! Vitejia răzbătea prin vocea sa, iar pe chipul său frumos se vedea bucuria biruinței.

În timp ce vocea plăcută a lui David rostea acele cuvinte pline de încredere în biruință, mânia lui Goliat s-a aprins la maximum. În furia sa, şi-a ridicat coiful care-i proteja fruntea și s-a avântat cu ură puternică să se răzbune pe dușmanul său. Fiul lui Isai se pregătea și el. Ambele oștiri priveau cu cel mai mare interes. „Îndată ce filisteanul a pornit înaintea lui David, David a alergat pe câmpul de bătaie înaintea filisteanului. Şi-a vârât mâna în traistă, a luat o piatră și a aruncat-o cu praștia; a lovit pe filistean în frunte și piatra a intrat în fruntea filisteanului, care a căzut cu fața la pământ.”

Cele două oștiri au fost cuprinse de uimire. Crezuseră că David avea să fie ucis; însă când piatra a trecut șuierând prin aer și a lovit drept în țintă, ei l-au văzut pe puternicul războinic tremurând și întinzându-și mâinile ca și când ar fi fost lovit de orbire năprasnică. Uriașul s-a legănat și s-a clătinat pe picioare și apoi a căzut cu fața la pământ. David n-a așteptat nicio clipă. Nu știa dacă mai este în viață. A alergat repede la filisteanul căzut și, cu ambele mâini, a apucat sabia cea grea a lui Goliat. Cu doar câteva momente înainte, Goliat îl amenințase pe David că-i va tăia capul și că-i va da trupul păsărilor cerului. Acum, aceasta era în mâna slujitorului lui Dumnezeu. A scos-o din teacă și a tăiat capul filisteanului, care s-a despărțit de trupul său, și din tabăra lui Israel s-au auzit chiote de bucurie.

Filistenii au fost cuprinși de teroare. Ei știau că au pierdut. În oroare și confuzie, au început să se retragă haotic. Evreii biruitori… s-au grăbit după oștirea care se retrăgea și „au pornit în urmărirea filistenilor până în vale și până la porțile Ecronului. Iar David a luat capul filisteanului și l-a dus la Ierusalim și a pus armele filisteanului în cortul său.” – Signs of the Times, 10 august 1888

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Post-ul Credința simplă răsplătită apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Vlad Sucitu)

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

  61 accesări
  0 comentarii

Credincioși care slujesc

În profeția biblică, poporul rămășiței este identificat în Apocalipsa 12:17 ca fiind cei „care păzesc poruncile lui Dumnezeu și țin mărturia lui Isus Hristos” (vezi și Apocalipsa 14:12). În Scriptură, aceste trăsături descriu poporul lui Dumnezeu în ultimele etape ale istoriei pământului. Dar, tot în Biblie, vedem ce face această rămășiță și, în special, cum le slujesc acești oameni semenilor lor.

2. Ce exemplu vedem la Moise? În ce se aseamănă „rămășița” cu el?

Exodul 32:1-14
1. Poporul, văzând că Moise zăboveşte să se coboare de pe munte, s-a strâns în jurul lui Aaron şi i-a zis: „Haide! fă-ne un dumnezeu care să meargă înaintea noastră; căci Moise, omul acela care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a făcut.”
2. Aaron le-a răspuns: „Scoateţi cerceii de aur din urechile nevestelor, fiilor şi fiicelor voastre, şi aduceţi-i la mine.”
3. Şi toţi şi-au scos cerceii de aur din urechi şi i-au adus lui Aaron.
4. El i-a luat din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: „Israele! iată dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului.”
5. Când a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui şi a strigat: „Mâine va fi o sărbătoare în cinstea Domnului!”
6. A doua zi, s-au sculat dis-de-dimineaţă şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Poporul a şezut de a mâncat şi a băut; apoi s-au sculat să joace.
7. Domnul a zis lui Moise: „Scoală şi coboară-te; căci poporul tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului, s-a stricat.
8. Foarte curând s-au abătut de la calea pe care le-o poruncisem Eu; şi-au făcut un viţel turnat, s-au închinat până la pământ înaintea lui, i-au adus jertfe şi au zis: „Israele, iată dumnezeul tău care te-a scos din ţara Egiptului!”
9. Domnul a zis lui Moise: „Văd că poporul acesta este un popor încăpăţânat.
10. Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor: şi-i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare.”
11. Moise s-a rugat Domnului Dumnezeului său şi a zis: „Pentru ce să se aprindă, Doamne, mânia Ta împotriva poporului Tău, pe care l-ai scos din ţara Egiptului cu mare putere şi cu mână tare?
12. Pentru ce să zică egiptenii: „Spre nenorocirea lor i-a scos, ca să-i omoare prin munţi şi ca să-i şteargă de pe faţa pământului”? Întoarce-Te din iuţeala mâniei Tale şi lasă-Te de răul acesta pe care vrei să-l faci poporului Tău.
13. Adu-Ţi aminte de Avraam, de Isaac şi de Israel, robii Tăi, cărora le-ai spus, jurându-Te pe Tine însuţi: „Voi înmulţi sămânţa voastră ca stelele cerului, voi da urmaşilor voştri toată ţara aceasta, de care am vorbit, şi ei o vor stăpâni în veac.”
14. Şi Domnul S-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său.

Apocalipsa 12:17
Şi balaurul, mâniat pe femeie, s-a dus să facă război cu rămăşiţa seminţei ei, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi ţin mărturia lui Isus Hristos.

În mânia Sa față de copiii lui Israel, Dumnezeu a spus că îi va distruge și va împlini făgăduința făcută lui Avraam prin Moise și familia lui (vers. 10).

Dar Moise nu a dorit acest lucru, ci a avut îndrăzneala de a vorbi cu Dumnezeu, sugerând că, dacă El ar acționa cum amenințase că va face, aceasta L-ar pune într-o poziție nefavorabilă (vers. 11–13). Apoi a mers mai departe și s-a oferit ca înlocuitor înaintea lui Dumnezeu.

Moise a avut probleme cu acest popor prin pustie. Oamenii s-au plâns și au murmurat aproape de când au fost eliberați. Și totuși el Îi spune Domnului: „Iartă-le acum păcatul! Dacă nu, atunci, șterge-mă din cartea Ta, pe care ai scris-o!” Moise propune să piardă el veșnicia pentru a-i salva. Ce exemplu de mijlocire altruistă pentru cei care nu meritau! Ce simbol frumos al planului de mântuire!

„În timp ce Moise mijlocea pentru Israel, timiditatea sa dispăru, spre a face loc unui interes profund și iubirii pentru aceia pentru care Dumnezeu lucrase prin el. Domnul i-a ascultat cererile și a împlinit rugăciunea lui neegoistă. Dumnezeu îl pusese la încercare pe slujitorul Său; pusese la probă credincioșia și iubirea lui pentru acest popor plin de greșeli și nerecunoștință, iar Moise a suportat cu noblețe această încercare. Interesul său pentru poporul Israel nu izvora dintr-un motiv egoist. Prosperitatea poporului ales al lui Dumnezeu îi era mai scumpă decât onoarea personală, mai scumpă decât privilegiul de a deveni tatăl unei națiuni puternice. Lui Dumnezeu I-a plăcut credincioșia lui, smerenia inimii sale și integritatea sa și i-a încredințat, ca unui păstor credincios, marea însărcinare de a-l duce pe Israel în Țara Făgăduinței.” – Ellen G. White, Patriarhi și profeți, p. 319

Ce ne spune acest lucru despre cum ar trebui să ne raportăm noi, pe cât posibil, la cei greșiți din jurul nostru?

Post-ul Credincioși care slujesc apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Dragu Gabriel)

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

  57 accesări
  0 comentarii

Credință simplă

Filisteanul a mai zis: „Arunc astăzi o ocară asupra oștirii lui Israel! Dați-mi un om ca să mă lupt cu el.” (1 Samuel 17:10)

Urmărește versiunea video aici.

Timp de patruzeci de zile, oștirea lui Israel a tremurat în fața provocării trufașului Goliat, uriașul filistenilor. Puterile îi părăseau când priveau la războinicul imens ce măsura șase coți și o palmă [aproape 3,2 metri] înălțime. Pe cap avea un coif de aramă; purta niște zale de solzi în greutate de cinci mii de sicli de aramă [mai mult de 70 kilograme]; iar la picioare avea niște turteci de aramă. Îmbrăcămintea sa era făcută din plăci de aramă care se suprapuneau una peste alta ca solzii peștilor și se îmbinau atât de bine, încât nicio suliță sau săgeată nu ar fi putut pătrunde prin armură. (…)

Timp de patruzeci de zile, în fiecare dimineață și în fiecare seară, Goliat se apropia de tabăra lui Israel și zicea cu voce tare: „Pentru ce ieșiți să vă așezați în șiruri de bătaie? Nu sunt eu filistean și nu sunteți voi slujitorii lui Saul? Alegeți un om care să se pogoare împotriva mea! Dacă va putea să se bată cu mine și să mă omoare, noi vom fi robii voștri, dar, dacă-l voi birui și-l voi omorî eu, voi ne veți fi robi nouă și ne veți sluji… Saul și tot Israelul au auzit aceste cuvinte ale filisteanului și s-au înspăimântat și au fost cuprinși de o mare frică.” Nimeni nu îndrăznise să meargă împotriva acestui fanfaron până când David, cuprins de indignare la auzul vorbelor acelui idolatru trufaș, s-a oferit înaintea lui Saul să meargă la luptă spre slava lui Dumnezeu, pentru a salva onoarea lui Israel.

Saul s-a hotărât să-i îngăduie acestui păstor să se aventureze, însă avea puțină speranță că David ar fi putut avea câștig de cauză în această întreprindere curajoasă. A poruncit ca David să fie îmbrăcat cu armura regelui. I s-a pus pe cap coiful cel greu de aramă, a fost îmbrăcat cu o platoșă și i s-a dat și sabia împăratului. Echipat în felul acesta, a încercat să meargă; însă imediat s-a întors înapoi. Primul gând care le-a trecut prin minte spectatorilor înfricoșați a fost că David s-a hotărât să nu-și riște viața cu un dușman într-o luptă atât de inegală. Însă nici pe departe nu se gândea David la așa ceva.

Când s-a întors la Saul, i-a cerut permisiunea să se dezbrace de armura cea grea spunându-i: „Nu pot să merg cu aceasta; nu sunt obișnuit cu ea.”

Ce curaj și ce credință neînfricată a dovedit acest simplu păstor înaintea oștirilor israeliților și a filistenilor! – Signs of the Times, 10 august 1888

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Post-ul Credință simplă apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Vlad Sucitu)

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

  48 accesări
  0 comentarii

CĂLUGĂRIA NEOPROTESTANȚILOR!

Fără nici o îndoială ,,lumea zace în cel rău“ și societatea este pornită, pentru că este domeniul firii pământești, ,,numai spre rău“. Cât de rău? Cât de mult însă?

Lumea aceasta ar fi fost făcută praf de mult de diavol, dacă Dumnezeu nu i-ar fi pus anumite stavile:

,,Şi acum ştiţi bine ce-l opreşte ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a şi început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o opreşte acum să fie luat din drumul ei. Şi atunci se va arăta acel Nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale“ (2 Tesal 2:6-8).

Întunerecul și putrefacția lumii sunt frânate de ,,lumina și sarea“ lăsată deocamdată de Dumnezeu în societate. Creștinii sunt, sau ar trebui să fie, împreună cu Duhul Sfânt care-i locuiește, ,,frâna“ care oprește mersul societății în jos și catastrofala influență a diavolului în societate.

Cine este împotriva acestui PLAN AL LUI DUMNEZEU de stăvilire a demonicului pentru păstrarea influenței Evangheliei mântuitoare asupra oamenilor?

Paradoxal și culmea, împotrivă sunt tocmai două extreme la care nu te așteptai: ,,Mai marii acestei lumi“ și ,,noii farisei separatiști“ ai creștinismului contemporan !!!

1. ,,Mai marii lumii“ trâmbițează ,,separarea Statului de Biserică“. Totul a început de la marile revoluții democrate europene (1789-1848) și de la instaurarea unei noutăți sociale: statul secular.

Nu trebuie să vă mai spun că aceasta este o aberația în ochii lui Dumnezeu. Acest gen de politică Îl excomunică pe Dumnezeu din treburile oamenilor, stabilind un teritoriu în care El nu are acces pe pământ. Dumnezeu este trimis la ,,ocnă“, izolat de societate,  pus în imposibilitatea de a mai fi ,,pescar de oameni“ și ,,păstor în căutarea oilor pierdute“. Cei care-L reprezintă pe El o pot face doar între cei patru pereți ai clădirilor Bisericilor și între cei patru pereți ai caselor lor. Atât!

Mai marii lumii au decretat că ,,religia este o treabă personală“ interzisă în domeniul public. Nu mai avem voie să spunem ,,Christos a Înviat“, ,,Merry Christmas“ etc. etc. Cei de la amvoane nu mai au dreptul să mai amintească nimic despre starea societății. Nu mai este domeniul lor de activitate. Lumina este forțată ,,sub obroc“. Sarea este pusă pe raft pentru ca să nu mai poată opri putrefacția socială.

2. ,,Noii separatiști“ ai creștinismului contemporan sunt întru totul de acord cu această situație, chiar dacă ei ajung la ea dintr-o cu totul altă direcție. Ei susțin că lumea este ,,pierdută definitiv“, iar cei din ea nu mai pot fi influențați înspre bine. Ei nu taie din Biblie misiunea ,,luminii“ și ,,sării“, dar o restrâng exact acolo unde o restrâng și dușmanii lui Dumnezeu: în biserici și acasă. De atâta ,,iluminare reciprocă“ am ajuns să avem insolație și de atâta ,,sărare reciprocă“ am ajuns să trăim în biserici ca într-o saramură creștină ! Ne ,,desăvârșim“ unii pe alții în certuri și ,,păruim“ în critici permanente, că altceva … tot n-avem ce face.

Paradoxal, neoprotestanții contemporani (unii dintre ei cel puțin), deși doctrinar condamnă călugăria ca o negare a misiunii creștinului în lume, o practică și o propovăduiesc în biserici. Ca și fariseii de altădată, ei abandonează societatea, privind-o de sus cu dispreț și decretând-o nevrednică de ,,sfințenia lor“.

Cu nonșalanța unui orgoliu pseudocreștin, acești farisei moderni se închid de bună voie în temnița tăcerii și a neamestecului, lăsând lumea pe mâna dracului (dând-o dracului, ca în foarte proferata înjurătură românească) și aruncând cât colo năvoadele pescuirii de păcătoși.

Cum spunea cu tristețe un prieten al meu îndurerat:

,,Nu numai că refuzăm să mai ieșim cu Evanghelia în lume și ne-am închis disprețuitori în biserici, dar am ridica pragul bisericii la un nivel așa de înalt că doar oamenii ,,cum-se-cade“ ne mai pot vizita.

(Am scris intenționat despărțit ca să vă dați seama că acest ,,cum se cade“, ar trebui înlocuit cu un foarte necesar ,,cum se ridică“).

7908494

Martin Luther – călugăr pe care Evanghelia adevărată l-a dezbrăcat de hainele călugăriei și l-a făcut să zdruncine lumea atunci și de atunci încoace.

Ce s-ar face astfel de oameni bisericoși bolnavi de spiritul fariseic dacă ar reveni Domnul Isus printre noi? L-ar acuza și ei că este ,,prietenul păcătoșilor“? L-ar ocărî și ei pentru că stă cu vameșii și cu prostituatele? L-ar anatemiza și ei pentru că intră în casele Zacheilor moderni? L-ar disprețui că își lasă picioarele atinse și spălate cu lacrimile prostituatelor ?

Unde sunt astăzi cei care poartă glasul profetic creștin în societate? Apostolul Pavel a răsturnat ,,lumea de atunci“ și a sfârșit-o cu capul tăiat, ca și TOȚI ceilalți apostoli. Nu mai murim ca și ei pentru că nu mai trăim ca și ei și pentru că nu ne mai implicăm ca și ei.

,,Creștinismul nostru“ a fost transformat într-o ,,sectă a eseneilor“ retrași din societate în deșertul de lângă Marea Moartă !!! Doar hainele monahale ne mai lipsesc ca să fim asemenea călugărilor.

P.S. – Scriu aceste cuvinte revoltat de comentariul unui ,,super sfânt“ retras din treburile societății și ,,mândru“ că-și trădează în fiecare zi misiunea încredințată de Dumnezeu. Oare pentru cei mai trăiesc astfel de oameni încă ,,în lumea“ pe care o disprețuiesc? Oare ei nu-i reproșează în ascuns lui Dumnezeu că nu-i ia încă acasă, în cer, unde le-ar fi cu mult mai bine? Că doar ei cred că treaba lor pe acest pământ a fost încheiată …

Scriu și ca să-mi exprim admirația celor care, călcând pe urmele ,,protestanților“ din comunism, nu se lasă adormiți de toate cele descrise mai sus, ci, veghind, strigă cât îi țin puterile. Admir un Cristian Ionescu, un Viorel Iuga și un Sami Tuțac, împreună cu mulțimile care au ieșit la mărturia stradală în cazurile Bodnariu și, mai nou, pentru apărarea definiției familiei instaurate de Dumnezeu.

Daniel Branzai

http://www.baptist-tm.ro/calugaria-neoprotestantilor/

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/calugaria-neoprotestantilor

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  50 accesări
  0 comentarii

EXISTA UN MISTER DIVIN IN SUFERINTA

 
"Dar pe Acela, care a fost facut pentru putina vreme mai pe jos decat "ingerii" , adica pe Isus, il vedem " incununat cu slava si cinste", din pricina mortii, pe care a suferit-o ; pentruca, prin harul lui Dumnezeu, El sa guste moartea pentru tot.(Evrei 2:9)

Exista un mister divin in suferinta, un mister care are o putere uimitoare si supranaturala si care n-a fost niciodata pe deplin inteles de ratiunea umana. Nimeni nu a realizat vreodata un nivel profund de spiritualitatete sau de sfintenie fara sa experimenteze multa suferinta.

Cand un om care sufera ajunge la un punct in care poate fi calm, si linistit, zambind in interiorul lui in fata suferintei prin care trece, si nu-L mai roaga pe Dumnezeu sa-l scape de ea, atunci suferinta si-a implinit misiunea binecuvantata, rabdarea si-a facut desavatsit lucrare" (Iacov 1:4). si durerea crucificarii a inceput sa se trasforme intr-o cununa.

Prin aceasta experienta a suferintei depline Duhul Sfant lucreaza multe lucruri miraculoase in adancul sufletului nostrostru. In aceasta stare intreaga noastra fiinta sta perfect linistita sub mana lui Dumnezeu; toata puterea si abilitatea mintii, vointa si inima  sunt in sfarsit supuse; linistea eternitatii ne linisteste intreg sufletul; si in sfarsit, gura devine tacuta, avand doar cateva cuvinte de spus, si nu mai striga cuvintele pe care Domnul Hristos le-a rostit pe Cruce: Dumnezeule! Dumnezeule! Pentru ce M-ai parasit. Psalmul 22:1)

In acest punct omul nu-si mai imagineaza castele in cer, si nu mai urmareste idei nebune, si ratiunea lui devine calma si relaxata, cu alegirile inlaturate, pentru ca singura alegere acum a devenit planul lui Dumnezeu.

De asemenea ,sentimentele lui sunt intarcate de la alti oameni  si alte lucruri, pierzandu-si sensibilitatea, astfel incat nimic nu-l poate rani, nu-l poate ofensa
nu-l poate opri si nu-i poate sta in drum.

Acum el poate sa lase imprejurarile sa fie asa cum sunt, si sa continue sa-L caute numai pe Dumnezeu si voia Lui, cu acea calma asigurare ca El face totul in univers, fie bine fie rau, in trecut ,in trcut sau in prezent, ca sa lucreze "spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu" Romanu 8:28).

O , binecuvantarile supunerii absolute fata de Hristos! Ce binecuvantare este sa ne pierdem puterea, intelepciunea, planurile si dorintele si si sa fim acolo unde fiecare uncie din fiinta noastra devine ca o mare linistita a Galileii sub picioarele atotputernice ale Domnului Isus! din hrana sufletului Lucru cel mai important este sa suferi fara sa te descurajezi.

Fenelon                                                                                                 Francois

{Izvoare in desert}
(Adăugat initial de Speranta)
  51 accesări
  0 comentarii

Când Duhul te trimite în bibliotecă (Fapte 3:42)

18 FEBRUARIE 2014   

descărcare (1)

Nu de puţine ori şi nu de la puţini oameni am auzit comentarii de genul: “Ce se tot pregătesc atâta predicatorii ăştia? Sting puterea Duhului!” Îmi amintesc de un episod din biserica în care am crescut: înainte de a începe predica, fratele X şi-a scuturat energic Biblia înaintea noastră ca să vedem că nu cade de acolo niciun bileţel, deci se lasă călăuzit în totalitate de Duhul.

Fapte 3:42 vine să dinamiteze această gândire păguboasă: “Ei stăruiau în învăţătura apostolilor.” Dacă a existat o perioadă când Duhul Sfânt a fost prezent şi la lucru în cadrul bisericii, aceasta a fost tocmai perioada descrisă aici. Care a fost efectul lucrării Duhului: STUDIUL! Nu doar că prezenţa şi lucrarea Duhului nu i-a scutit pe credincioşi de studiu, dar i-a călăuzit să o facă.

Sunt perfect de acord că a predica sau a conduce un studiu biblic în adunare presupune mai mult decât studiu. Este mult mai mult decât un simplu exerciţiu academic. Sunt însă la fel de convins că Duhul Sfânt îi onorează cu putere şi autoritate pe cei care iau în serios Cuvântul pe care El, Duhul Sfânt, l-a inspirat.

Dacă nu ne luăm în serios studiul, putem oricând să strigăm din străfundul plămânilor pastorali. Prea mulţi confundă zbieratul cu puterea Duhului. Putem să plângem, manipulând sentimental adunarea, iar între reprizele de plâns să presărăm ceva glumiţe. Putem să luăm biciul şi să predicăm “pocăinţa adevărată” până când fraţii sângerează. Unora le place. Simt că în felul acesta îşi ispăşesc păcatele.

Putem apela la multe artificii, dar nu vom mai face lucrarea lui Dumnezeu, ci vom fi clovnii de serviciu. Să ne tocim deci coatele la studiu şi genunchii la rugăciune. Atunci putem nădăjdui că Domnul va deschide zăgazurile cerurilor.

Valentin Făt

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/cand-duhul-te-trimite-in-biblioteca/

(Originally posted by Viorel Ardelean)
  42 accesări
  0 comentarii

Vestea bună a împăcării și pacea

4. În lumea în care trăim, cum putem să fim împăciuitori? Am putea avea succes?

Matei 5:9
Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!

Conflictele violente sunt o cauză semnificativă a suferinței. Printre costurile războiului se numără și victimele directe, și viețile zdruncinate, de aceea, toată atenția și resursele îndreptate spre mașinăria războiului ar face mai mult bine dacă ar fi direcționate spre alinarea altor nevoi umane și a suferinței continue a supraviețuitorilor războiului și a veteranilor, chiar și în rândul „învingătorilor”. Dar sunt și nenumărate conflicte mai mici care lasă urme în viețile multor familii și comunități. De aceea, pasiunea pentru dreptate nu poate ignora mandatul de a fi împăciuitori.

În miezul Evangheliei lui Isus stă mărețul și grandiosul act de a face pace, de a împăca ființele umane păcătoase cu Creatorul lor (2 Corinteni 5:18-21). Împăcarea pe care o primim devine modelul pentru noi, ca la rândul nostru să fim „ambasadori” ai acestei împăcări pentru ceilalți.

5. Cum putem pune în practică următoarele cuvinte ale profetului?

Isaia 52:7
Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea, picioarele celui ce zice Sionului: „Dumnezeul tău împărăţeşte!”

Evanghelia păcii devine un motiv, un model și puterea de a promova pacea în lumea noastră violentă: „Inima care este în armonie cu Dumnezeu este părtașă la pacea cerească și va răspândi influența ei binecuvântată în jur. Spiritul păcii se va odihni ca roua pe inimile obosite și tulburate de luptă lumească.” – Ellen G. White, Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 28

În Predica de pe Munte, Domnul Isus a spus: „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu!” (Matei 5:9). El a arătat că porunca nu se referă la ucidere, ci noi nu ar trebui să ținem mânie sau dușmănie (Matei 5:21-26) împotriva nimănui și ar trebui să îi iubim pe vrăjmașii noștri și să ne rugăm pentru cei care ne prigonesc (vers. 43-48), adică ar trebui să facem pași practici pentru binele lor. Există multe experiențe pline de inspirație ale unor oameni care și-au devotat viața promovării păcii în zone de conflict, ducând licăriri ale împăcării și vindecării și adesea alinând nedreptatea și suferința aduse de aceste conflicte.

Enumeră câteva modalități prin care biserica ta, la nivel local, ar putea acționa în virtutea mandatului său de a face pace?

Post-ul Vestea bună a împăcării și pacea apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Dragu Gabriel)

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

  60 accesări
  0 comentarii

„Să nu obosim în facerea binelui”

Fără să lase ca bunele lor intenții să fie copleșite de „toate problemele din lume”, mulți ar vrea totuși să facă mai mult pentru a aduce alinare în viețile celor care suferă. Există multe atitudini și acțiuni care ne pot ajuta să fim o soluție.

Compasiune. A înțelege durerea și a simți cu cei care suferă sunt primii pași spre acțiune. Noi trebuie să ne dezvoltăm și să ne menținem sensibilitatea față de cei în suferință. Astăzi se vorbește despre „fatigabilitate compasională”, adică suntem atât de expuși la tristețe și la situaţii tragice, încât mulți ajung să fie epuizați de multele cazuri care cer implicare emoțională și financiară. Isus a fost conștient de tot răul și durerea din jurul Lui, totuși a rămas în continuare milostiv. La fel trebuie să rămânem și noi.

Educație. Din cauză că multe situații de nedreptate și sărăcie nu sunt atât de simple cum par, este important să ascultăm și să învățăm cât se poate de mult despre astfel de situații. Au fost multe cazuri în care persoane bine intenționate, încercând să ajute, au făcut mai mult rău. Deși aceasta nu este o scuză pentru inactivitate, ar trebui să încercăm să ne implicăm în mod informat și bine gândit.

Rugăciune. Când vedem o problemă, primul nostru gând este să acționăm „practic”. Dar Biblia ne reamintește că rugăciunea este practică. Îi putem ajuta pe cei săraci și asupriți prin rugăciunile noastre pentru ei și pentru cei care au putere asupra lor (1 Timotei 2:1,2), în același timp căutând călăuzirea lui Dumnezeu pentru a ști cum să ajutăm în cel mai bun mod (Proverbele 2:7,8).

Așteptări. Un alt element important pentru alinarea suferinței este să avem așteptări reale, dată fiind complexitatea situațiilor sociale, politice și personale. Tot ce putem spera este să le oferim oamenilor alegeri și oportunități pe care altfel nu le-ar fi putut avea. Uneori ceea ce aleg să facă acești oameni cu acele oportunități ne va dezamăgi, dar noi trebuie să le respectăm alegerile. În orice mod am încerca să lucrăm pentru cei în suferință, principiul călăuzitor ar trebui să fie „tot ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi la fel” (Matei 7:12).

2. Ce rol ar trebui să aibă rugăciunea în acțiunea creștină? Cum am putea contribui la a răspunde rugăciunilor noastre pentru ceilalți?

Iacov 1:5-8
5. Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.
6. Dar s-o ceară cu credinţă, fără să se îndoiască deloc: pentru că cine se îndoieşte seamănă cu valul mării, tulburat şi împins de vânt încoace şi încolo.
7. Un astfel de om să nu se aştepte să primească ceva de la Domnul,
8. căci este un om nehotărât şi nestatornic în toate căile sale.

2:15,16
15. Dacă un frate sau o soră sunt goi şi lipsiţi de hrana de toate zilele,
16. şi unul dintre voi le zice: „Duceţi-vă în pace, încălziţi-vă şi săturaţi-vă!”, fără să le dea cele trebuincioase trupului, la ce i-ar folosi?

Post-ul „Să nu obosim în facerea binelui” apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Dragu Gabriel)

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

  63 accesări
  0 comentarii

Ascultare/Neascultare

Publicat in Eliberare

Descarca in format PDF

Ascultarea este o acceptare practică a autorității și voii lui Dumnezeu. Include atât supunerea cât și expresia supunerii în acțiune, cuvinte și gânduri. A fi în ascultare înseamnă a fi de acord cu Dumnezeu. A fi de acord cu Dumnezeu înseamnă a fi într-o poziție de putere în Hristos.

Neascultarea este cauzată de rebeliune și neîncredere în Dumnezeu. A fi neascultător înseamnă a ceda dorințelor eului în schimbul predării lui Dumnezeu și a dori voia Lui în toate lucrurile. Dumnezeu așteaptă ascultarea (Deuteronom 11:26-28). A-L alege pe Hristos înseamnă a alege ascultarea (Ioan 14:15, 21). A deveni neascultător înseamnă a păcătui sau a fi rebel împotriva lui Dumnezeu (1 Samuel 15:22, 23).

pocainta

CE SPUNE SCRIPTURA

„Iată, pun astăzi înaintea voastră binecuvântarea și blestemul: binecuvântarea, dacă veți asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, pe care vi le dau în ziua aceasta; blestemul, dacă nu veți asculta de poruncile Domnului, Dumnezeului vostru, și dacă vă veți abate de la calea pe care v-o dau în ziua aceasta, și vă veți duce după alți dumnezei pe care nu-i cunoașteți.” (Deuteronom 11:26-28).

„Samuel a zis: Îi plac Domnului mai mult arderile de tot și jertfele decât ascultarea de glasul Domnului? Ascultarea face mai mult decât jertfele. Și păzirea cuvântului Său mai mult decât grăsimea berbecilor. Căci neascultarea este tot atât de vinovată ca ghicirea, și împotrivirea nu este mai puțin vinovată decât închinarea la idoli și terafimii. Fiindcă ai lepădat cuvântul Domnului, te leapădă și El ca împărat.” (1 Samuel 15:22, 23).

„De veți voii și veți asculta, veți mânca din cele mai bune roade ale țării” (Isaia 1:19).

„Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele. Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește; și cine Mă iubește, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, și Mă voi arăta lui.” (Ioan 14:15, 21).

„De ce-Mi ziceți: Doamne, Doamne! Și nu faceți ce spun Eu?” (Luca 6:46).

„Fiți împlinitori ai Cuvântului, nu numai ascultători, înșelându-vă singuri.” (Iacov 1:22).

CUM SĂ CORECTEZI PĂCATUL NEASCULTĂRII

Următoarele sugestii ar trebui să te ajute să descoperi domeniile unde există nesupunere față de Dumnezeu, fie deliberată, fie în subconștient, și față de cei care sunt în autoritate peste tine. Începe prin a te întreba dacă tu te supui lui Dumnezeu în diferite domenii din viața ta, cum ar fi relațiile personale, comportament, domnia lui Dumnezeu în căsătoria ta sau slujba ta sau alte domenii, devotament personal, etc.

Fă un inventar sincer al vieții tale. Mulțumește-I lui Dumnezeu pentru domeniile de neascultare pe care le-ai descoperit. Odată identificate, ele pot fi înlăturate. Acest lucru va rezulta într-o nouă bucurie și o mai mare credință.

„De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe dumnezeu, și anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul său” (Romani 8:28).

„Mulțumiți totdeauna lui Dumnezeu Tatăl, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos” (Efeseni 5:20)……………..http://alfaomega.tv/viata-spirituala/eliberare/1931-ascultare-neascultare#axzz4i6rteyIJ

https://ardeleanlogos.wordpress.com/articole/ascultareneascultare/

(Originally posted by Viorel Ardelean)
  62 accesări
  0 comentarii

Nevoia de mai multă încredere

Numai lâna a fost uscată și tot pământul s-a acoperit cu rouă. (Judecătorii 6:40)

Urmărește versiunea video aici.

Ghedeon simțea că este cu totul nepregătit pentru marea lucrare din fața sa. El nu a îndrăznit să se așeze în fața armatei fără a avea dovada clară din partea lui Dumnezeu că l-a chemat pentru această lucrare și că avea să fie cu el. El s-a rugat astfel: „Dacă vrei să izbăvești pe Israel prin mâna mea, cum ai spus, iată, voi pune un văl de lână în arie; dacă numai lâna va fi acoperită de rouă și tot pământul va rămâne uscat, voi cunoaște că vei izbăvi pe Israel prin mâna mea, cum ai spus.”

Domnul a onorat rugăciunea slujitorului Său. Dimineața, lâna era umedă, în timp ce pământul era uscat. Însă acum necredința i-a sugerat că lâna absoarbe în mod natural umiditatea atunci când aceasta există în aer și deci testul era neconcludent. De aceea, el a cerut o reînnoire a semnului, cerând cu umilință ca necredința sa să nu declanșeze mânia Domnului. Cererea i-a fost primită.

Domnul nu alege întotdeauna pentru lucrarea Sa oamenii cu talentele cele mai remarcabile, ci îi alege pe aceia pe care îi poate folosi cel mai bine. (…)

Dumnezeu va accepta serviciile acelora care vor lucra în supunere față de voința Sa, care pentru nimic în lume nu își vor păta conștiința și care nu vor îngădui niciunei influențe să-i abată de pe cărarea datoriei. Dacă dorim acest lucru, putem face ca raportul vieții noastre să fie astfel încât să nu ne fie rușine atunci când vor fi aduse la lumină toate lucrurile ascunse ale inimii și lucrarea fiecăruia va fi cântărită în balanța adevărului. Dumnezeu folosește bărbați și femei pentru a fi colaboratori ai Săi, însă nimeni să nu-și imagineze că sunt indispensabili pentru lucrarea lui Dumnezeu și că El nu Se poate lipsi de ei.

Cei care sunt dornici de a învăța, care sunt vrednici de încredere, care au un scop clar și o inimă curată nu trebuie să aștepte ocazii ieșite din comun sau capacități extraordinare înainte de a-și folosi puterea pe care o au. Ei nu trebuie să stea nehotărâți, șovăielnici sau temându-se de ce va spune sau va gândi lumea despre ei. Nu trebuie să ne obosim cu griji și neliniște, ci să mergem înainte, îndeplinindu-ne în tăcere și cu credincioșie lucrarea pe care Dumnezeu ne-a desemnat-o și să lăsăm urmările pe seama Lui. (…)

Fie ca viața noastră de fiecare zi să fie o reflectare a vieții Domnului Hristos, iar mărturia adusă astfel lumii va avea o influență puternică… Marea luptă a adevărului împotriva minciunii trebuie continuată prin bărbați și femei care își aprind candela la altarul divin. – Signs of the Times, 23 iunie 1881

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Post-ul Nevoia de mai multă încredere apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Vlad Sucitu)

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

  59 accesări
  0 comentarii

Dreptatea câștigă biruința

14 03 z

Domnul a zis lui Ghedeon: „… Dărâmă altarul lui Baal, care este al tatălui tău, și taie parul închinat Astarteei, care este deasupra.” (Judecătorii 6:25)

Eliberatorul lui Israel trebuia să declare război idolatriei înainte de a porni la luptă cu dușmanii poporului său. Trebuia să pună mai presus onoarea lui Dumnezeu decât reputația tatălui său și să socotească poruncile divine mai importante decât autoritatea părintească.

Serviciul jertfelor pentru Domnul fusese încredințat preoților și leviților și fusese limitat la altarul de la Şilo, însă Acela care stabilise rânduielile iudaice și către care arătau toate acele slujbe avea puterea de a schimba cerințele. În privința aceasta, El a socotit că este potrivit să se abată de la ritual. Acum era cel mai important ca eliberarea lui Israel să fie precedată de un protest solemn împotriva închinării față de Baal și recunoașterea lui Iehova ca singurul Dumnezeu viu și adevărat.

Când, dis-de-dimineață, oamenii din cetate au venit să se închine lui Baal, au fost foarte surprinși și plini de mânie văzând ceea ce avusese loc. Curând s-a aflat că Ghedeon făcuse acest lucru și furia acestor înșelători idolatri nu putea fi satisfăcută decât cu sângele acestuia. (…)

Ghedeon îi povestise tatălui său, Ioas, despre vizita Îngerului și despre promisiunea că Israel avea să fie eliberat în curând. De asemenea, i-a vorbit despre porunca divină de a dărâma altarul lui Baal. Duhul lui Dumnezeu a mișcat inima lui Ioas. El și-a dat seama că dumnezeii cărora se închinase nu aveau puterea nici măcar de a se izbăvi pe ei înșiși, nicidecum să-i apere pe închinătorii lor. Când mulțimea idolatră striga și cerea moartea lui Ghedeon, Ioas a luat poziție neînfricat în apărarea sa și s-a străduit să arate poporului cât de lipsiți de putere și nevrednici de încredere sau adorare erau dumnezeii lor: „Oare este datoria voastră să apărați pe Baal? Voi trebuie să-i veniți în ajutor? Oricine va lua apărarea lui Baal să moară până dimineață. Dacă Baal este un Dumnezeu, să-și apere el pricina, fiindcă i-au dărâmat altarul.”

Orice impuls spre violență a dispărut, iar când, mișcat de Duhul Domnului, Ghedeon a sunat din trâmbiță vestind chemarea la război, aceștia au fost printre primii care i s-au alăturat. A trimis apoi soli în toată seminția sa, seminția lui Manase, și de asemenea la Așer, Zabulon și Neftali și toți au răspuns cu bucurie chemării.

O vreme cei răi par să triumfe, însă în cele din urmă dreptatea câștigă biruința. – Signs of the Times, 23 iunie 1881

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Post-ul Dreptatea câștigă biruința apare prima dată în Studiu Biblic.

(Originally posted by Vlad Sucitu)

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

  60 accesări
  0 comentarii

Nu vor mai fi lacrimi, nici durere

6. Încearcă să îţi imaginezi cumva viaţa descrisă în următoarele pasaje biblice. De ce este greu să îţi imaginezi viaţa fără păcat, fără moarte, fără durere și fără lacrimi?

Apocalipsa 21:1-5
1. Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era.
2. Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei.
3. Şi am auzit un glas tare care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor.
4. El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”
5. Cel ce şedea pe scaunul de domnie a zis: „Iată, Eu fac toate lucrurile noi.” Şi a adăugat: „Scrie, fiindcă aceste cuvinte sunt vrednice de crezut şi adevărate.”

22:1-5
1. Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului. 2. În mijlocul pieţei cetăţii şi pe cele două maluri ale râului era pomul vieţii, rodind douăsprezece feluri de rod şi dând rod în fiecare lună; şi frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor.
3. Nu va mai fi nimic vrednic de blestem acolo. Scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului vor fi în ea. Robii Lui Îi vor sluji.
4. Ei vor vedea faţa Lui, şi Numele Lui va fi pe frunţile lor.
5. Acolo nu va mai fi noapte. Şi nu vor mai avea trebuinţă nici de lampă, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina. Şi vor împărăţi în vecii vecilor.

În mod indiscutabil, modul în care Biblia descrie viaţa noastră după eradicarea păcatului este minunat şi glorios şi, fără îndoia­ lă, redă numai în parte ceea ce ne aşteaptă. Chiar şi în aceste ver­ sete, descrierile ne prezintă la fel de mult ce nu va fi acolo şi ce va fi. Deoarece lumea în care trăim este singura lume pe care o cunoaştem, poate să fie greu pentru noi să ne imaginăm viaţa fără durere şi suferinţă, fără moarte şi teamă, fără nedreptate şi sărăcie.

Acolo nu doar că nu vor exista aceste lucruri, dar descrierea adaugă ceva mult mai personal: „El va şterge orice lacrimă din ochii lor” (Apocalipsa 21:4). Vorbind despre cei care vor fi salvaţi, mila lui Dumnezeu pentru cei care au suferit în istoria omenirii atinge punc­ tul culminant în această propoziţie. El pune capăt suferinţei lor, dar, mult mai mult decât atât, El le şterge personal lacrimile.

Zdrobiţi şi înspăimântaţi de o viaţă de păcat şi de o lume a ne­ dreptăţii şi a tragediei, putem vedea în cartea Apocalipsa licăriri ale procesului vindecării pentru toţi cei care, într­un fel sau altul, am fost victime ale păcatului. Descriind pomul vieţii, Ioan explică faptul că „frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor” (Apocalipsa 22:2). Din nou, Dumnezeu dă dovadă de înţelegere şi compasiune pentru ceea ce a însemnat să fii om, să simţi, să experimentezi, să fii martor şi chiar să participi la răul făcut în această lume. Planul Său pentru re­crearea lumii noastre include restaurarea şi vindecarea fiecăruia dintre noi.

Până atunci, noi încercăm să facem tot ce putem mai bine prin Hristos, să ne facem partea, oricât de mică şi neînsemnată ar fi, să le slujim celor din jur care au nevoie de ajutor. Orice ar fi – cuvinte blânde, o masă caldă, ajutor medical, îmbrăcăminte, un sfat bun – orice putem face ar trebui să facem cu aceeaşi iubire altruistă, jertfitoare şi plină de abnegaţie pe care a manifestat­o Domnul Isus când a fost pe pământ.

Desigur, lumea va merge din rău în mai rău, în ciuda celor mai mari eforturi ale noastre. Mântuitorul a ştiut acest lucru, totuşi acest adevăr nu L­a oprit din a le sluji altora şi nu ar trebui să ne oprească nici pe noi.

Post-ul Nu vor mai fi lacrimi, nici durere apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Dragu Gabriel)

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

  69 accesări
  0 comentarii