Blog-uri eLogos

Intelegi tu ce citesti?

  Faptele Apostolilor 8:30

Dacă vrem să avem o înţelegere mai clară a Cuvântului lui Dumnezeu, ar fi mai bine să-i învăţăm pe alţii decât să ne lăsăm purtaţi de „orice vânt de învăţătură" (Efeseni 4:14). Doar Duhul Sfânt, autorul Scripturilor, poate să ne lumineze mintea ca să înţelegem; de aceea, trebuie să cerem mereu învăţarea şi călăuzirea Lui în tot adevărul. Ce a făcut Daniel când a trebuit să interpreteze visul lui Nebucadneţar? S-a rugat lui Dumnezeu să-i lumineze mintea. Apostolul Ioan, în viziunea de pe Patmos, a văzut o carte sigilată cu şapte sigilii pe care nu le putea deschide nimeni. Cartea a fost deschisă mai târziu de Leul din seminţia lui Iuda, care a reuşit s-o deschidă; dar mai întâi Ioan spune că „am plâns mult. Lacrimile lui Ioan au fost rugăciuni lichide. In ceea ce îl priveşte, au fost cheile sacre cu care a deschis cartea. Dacă, pentru folosul tău şi al altora, vrei să fii umplut de „cunoştinţa voii Lui, în orice înţelepciune şi pricepere duhovnicească" (Coloseni 1:9), aminteşte-ţi că rugăciunea este cea mai bună eale. Ca şi Daniel, vei înţelege visul şi interpretarea numai căutându-1 pe Dumnezeu. Ca şi Ioan, vei vedea cele şapte peceţi rupte doar după ce vei plânge mult. Pietrele nu se pot sparge fără ciocan. Cei care doresc să sfarme pietrele trebuie să meargă pe genunchi. Foloseşte ciocanul sârguinţei, şi antrenează-ţi genunchii prin rugăciune. Nu există nici o piatră doctrinară care să nu se sfarme în bucăţi când te apropii de Scriptură prin rugăciune şi credinţă. Poţi să-ţi croieşti drum prin orice cu barosul rugăciunii. Gândurile şi argumentele sunt ca nişte pene de lemn înfipte în adevăr, dar rugăciunea este levierul care deschide taina sfinţeniei pentru ca noi să ajungem la comoara închisă înăuntru.

  13 accesări
  0 comentarii
13 accesări
0 comentarii

Sfinții Celui Preaînalt

6. Conform versetelor de mai jos, ce se întâmplă cu poporul lui Dumnezeu?

Daniel 7:18,21,22,25,27
18. Dar sfinţii Celui Preaînalt vor primi împărăţia şi vor stăpâni împărăţia în veci, din veşnicie în veşnicie.’
21. Am văzut, de asemenea, cum cornul acesta a făcut război sfinţilor şi i-a biruit,
22. până când a venit Cel Îmbătrânit de zile şi a făcut dreptate sfinţilor Celui Preaînalt, şi a venit vremea când sfinţii au luat în stăpânire împărăţia.
25. El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea, şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme.
27. Dar domnia, stăpânirea şi puterea tuturor împărăţiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinţilor Celui Preaînalt. Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică şi toate puterile Îi vor sluji şi-L vor asculta!’

„Sfinții Celui Preaînalt” sunt o reprezentare a poporului lui Dumnezeu. Ei sunt atacați de puterea reprezentată prin cornul cel mic. Deoarece se încăpățânează să rămână credincioși Cuvântului lui Dumnezeu, ei sunt persecutați în timpul domniei papale. Creștinii au fost persecutați și în vremea Imperiului Roman păgân (a patra fiară), dar persecuția menționată în Daniel 7:25 este o persecutare a sfinților de către cornul cel mic, care apare doar după ce se încheie faza păgână a Romei.

Totuși poporul lui Dumnezeu nu va fi asuprit de puterea lumească pentru totdeauna. Împărăția lui Dumnezeu va înlocui împărățiile lumii. Este interesant că, în viziune, Fiului omului „I s-a dat stăpânire, slavă și putere împărătească” (vers. 14). Dar în interpretarea oferită de înger, „sfinții” sunt cei care primesc împărăția (vers. 18). Nu există nicio contradicție aici. Deoarece Fiul omului este legat de Dumnezeu și de omenire, biruința Lui este biruința celor pe care El îi reprezintă.

Când marele-preot L-a întrebat pe Isus dacă El este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul a făcut trimitere la Psalmii 110:1 și Daniel 7:13,14 și a spus: „Da, sunt. Și veți vedea pe Fiul omului șezând la dreapta puterii și venind pe norii cerului” (Marcu 14:62). Astfel, Isus este Cel care ne reprezintă în tribunalul ceresc. El a învins deja puterile întunericului și Își împarte biruința cu cei care se apropie de El. De aceea, nu avem niciun motiv să ne temem.
Apostolul Pavel ne spune: „Totuși, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Hristos, Domnul nostru” (Romani 8:37-39).

Privește cu câtă acuratețe prezintă viziunea lui Daniel istoria, cu mii de ani înainte. Cum ar putea să ne ajute acest lucru să ne încredem în toate făgăduințele lui Dumnezeu în viitor?

Post-ul Sfinții Celui Preaînalt apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Dragu Gabriel)
  18 accesări
  0 comentarii

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

18 accesări
0 comentarii

ROSH HA’SHANNAH – SĂRBĂTOAREA TRÂMBIŢELOR

download - Copie

Iata-ne ajunsi in pragul unei mari Sarbatori  anuale,  cea  descrisa in Vaikra ( Levitic )   23 : 23-25 :” Domnul a vorbit lui Moise si a zis :  Vorbeste copiilor lui Israel si spune-le : In luna a saptea , in cea dintai zi a lunii , sa aveti o zi de odihna , vestita cu sunet de trambite, si o adunare sfanta. Atunci sa nu faceti nicio lucrare de sluga, si sa aduceti Domnului jertfe mistuite de foc.”

Sunetul  shofarului este foarte important deoarece el reaminteste de  “ Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru ! –  In luna a saptea , in cea dintai zi a lunii , sa aveti o adunare sfanta : atunci sa nu faceti nicio lucrare de sluga. Ziua aceasta sa fie vestita  intre voi , cu sunet de trambita  ( Numeri  29 : 1).”

Perioada cunoscuta sub numele de Rosh Ha Shana ( Capul Anului )  coincide cu un cuvant foarte important,  Teshuvah ( in Ebraica inseamna intoarcere sau cainta), care  incepe din prima zi a lunii Elul si continua 40 de zile de zile,  sfarsindu-se atunci cand debuteaza Ziua Ispasirii. Ultimile 10 zile din aceste 40 , incep pe 1 Tishrei si se numesc zilele de veneratie sau de penitenta infricosatoare ; Shabatul care cade in timpul acestor 10 zile se mai numeste si Shabatul Intoarcerii sau Caintei. De-a lungul celor 30 de zile din luna Elul ( cele inainte de zilele de veneratie ) , in fiecare dimineata se sufla din shofar pentru a avertiza poporul , de la mic la mare,  sa se caiasca de faptele rele si sa se reintoarca la  Domnul intr-o atitudine potrivita, de regret si umilinta.

Teshuvah este pentru toti. Cu-atat mai mult pentru cei  care L-au aflat pe Mesia.Acestora li se cere sa –si examineze bine  vietile, sa vada pana unde si in ce fel s-au indepartat de Dumnezeu. Intotdeauna Inima lui Dumnezeu a fost  plina de cea mai  vie compasiune  pentru fiinta umana , intotdeauna,  inainte de-a pronunta o Judecata , EL mai intai avertizeaza. Dumnezeu i-a avertizat pe contemporanii lui Noe  despre iminenta unui Potop ( insa ei au continuat sa –I desconsidere Cuvintele si sa-l batjocoreasca pe servul sau ) , i-a avertizat si pe niniveni despre o posibila distrugere. EL  nu doreste  ca omul sa se confrunte cu  mânia Judecatii Sale ( Tefania 2 : 1-3 ; 2 Petru 3: 9 ). Intreaga luna Elul este, in cele  30 de zile ale ei,  o pregatire intensa in care examinarea personala si cainta adevarata ne pregatesc  pentru Zilele mari si sfinte ale Sarbatorii Yom Kippur si ale Sukkot-ului.  Shofarul ( sau cornul de berbec ) suna dupa fiecare slujba de dimineata amintindu-i poporului ca Dumnezeu doreste oameni cu  inimi curate , dedicate si circumcise ; datoria oricarui om  este sa se  pozitioneze  intr-o relatie buna cu ADONAI ,  si cu semenii.

Semnificatia istorica a Sarbatorii Trambitelor

In acest caz sunetul  shofarului semnifica inaugurarea Noului An Evreiesc ( civil )  care este o parte a sezonului de cainta ( Teshuvah ). Sarbatoarea Trambitelor este apogeul ( capul , varful  ) anului civil , si este de asemenea perceputa  ca un timp special de  nastere a lumii. Traditia iudaica sustine ca Adam ar fi fost creat intr-o asemenea zi.

Sarbatoarea Trambitelor debuteaza  2 zile , prima si a doua zi a lunii evreiesti Tishrei ( aceasta luna cade de obicei in Septembrie sau in Octombrie ) , considerata a fi prima luna a calendarului civil. Luna Tishrei este cea de-a saptea luna din calendarul religios biblic. Ratiunea care justifica ca Sarbatoarea Trambitelor trebuie sa  cada   in luna a saptea din calendarul biblic evreiesc , este ca Dumnezeu ar fi  hotarat ca  prima luna,  Nisan,  sa ramana  perioada speciala  de timp in care evreii sa-si aduca aminte de eliberarea  supranaturala de sub jugul egiptean ( Exod 12 : 22 ; 13: 4 ). Oricum, potrivit traditiei evreiesti lumea a fost creata in luna Tishrei, sau mai exact, Adam si Eva au fost creati in prima zi a acestei luni, si de aceea numai odata cu  aceasta luna incepe ciclul anual al scurgerii zilelor pentru anul care debutează. De aceea, Rosh Ha Shana ( Capul Anului ) este celebrata in aceasta  perioada.  Sarbatoarea este celebrată două zile consecutive  datorita unor mici incertitudini  in stabilirea riguroasa a Sarbatorilor din  calendarul evreiesc. Anul Nou Evreiesc  este singura Sarbatoare iudaica  care are doua zile de celebrare ( de fapt 2 zile in care este mentionata ca atare, marcate de sunetul shofarului si de Teshuvah ), in Israel una ,  iar in Diaspora doua, tocmai  datorita calendarului care se orienteaza dupa luna noua,   fiecare inceput de luna fiind  desemnat de Tribunalul rabinic din Ierusalim, inca din cele mai vechi timpuri. Problema cu Sarbatoarea Trambitelor ar fi ca ea pica intotdeauna chiar la inceputul lunii noi, si de aceea este dificil sa se stabileasca o data foarte exacta.

Semnificatia spiritual-mesianica a Sarbatorii Trambitelor

Semnificatia sunetului shofarului pentru vietile noastre. Sunetul cornului de berbec ne poate aduce aminte de Inviere si de Revenirea lui Yeshua pe norii cerului .Termenul asociat cu Sarbatoarea Trambitelor,  in Ebraica,  este Ha Melech ( Regele ). Shofaruldin timpul Sarbatorii Trambitelor poate fi simbolizat cu trambita Rapirii mentionata de apostolul Pavel in 1 Tesaloniceni 4 : 16 -17  : “ Caci Insusi Domnul cu un strigat , cu glasul unui arhanghel si cu trambita lui Dumnezeu , Se va pogori din cer , si intai vor invia cei morti in Christos. Apoi , noi cei vii , cari vom fi ramas , vom fi rapiti toti impreuna cu ei, in nori, ca sa intampinam pe Domnul in vazduh ; si astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mangaiati-va dar unii pe altii cu aceste cuvinte.”

Iata o alta ilustrare graitoare .  Stim  ca Sarbatoarea Trambitelor  debuteaza intotdeauna la luna noua ( Coloseni 2 : 16-17 : “ Nimeni sa nu va judece cu privire la mancare sau bautura , sau  privire la o zi de Sarbatoare , cu privire la o luna noua , sau cu privire la o zi de Shabat,  cari sunt umbra lucrurilor viitoare , dar trupul este al lui Christos. “ ) si  noi stim ca luna noua ne invata ceva despre Mesia, deoarece calendarul iudaic are in vedere o luna care se bazeaza pe o anumita ciclicitate.

Luna  abia se intrezareste pe cer cand debutează ciclicitatea ei. Apoi, incet dar sigur, astrul se intoarce catre Soare si incepe sa reflecte lumina acestuia. YESHUA – daca citim cu mare atentie profetiile Tanach-ului – este asemuit cu  Soarele  pe cer ( Maleahi 4: 2 ). Luna , in acest caz,  daca reflecta lumina Soarelui , ii simbolizeaza in acest minunat tablou cosmic pe toti credinciosii care-au incheiat Legamant prin Jertfa cu Fiul lui Dumnezeu.  Soarele are propria lui lumina,  insa  lumina Lunii este o reflexie  a luminii solare. Cand am inceput sa –L urmam pe Yeshua , ne era foarte greu sa – L aratam si altora, deoarece schimbarea care se produsese in noi abia era vizibila. Dar cand vietile noastre s-au consacrat  in totalitate Lui  – atunci cand ne-am intors intru totul spre EL asa cum Luna se intoarce inspre Soare –  noi  am inceput sa aspiram intreaga Putere de la EL, asemeni  astrului nocturn ce  reflecta intreaga lumina preluata  de la Soare. Si cine-ar mai putea umbri oare aceasta Divina Reflectare a vietilor noastre inundate de Lumina Lumii  ( v. Romani 8: 31 – 35 ) ?  Numele lui YESHUA, Nume mai presus de orice alt nume,  sa fie glorificat in veci !  Amen !

Prezentare de Otniela -Daniela Onu 

http://newsnetcrestin.blogspot.ro/2014/09/rosh-hashanah-sarbatoarea-trambitelor.html

https://ardeleanlogos.wordpress.com/religia-israelului/rosh-hashannah-sarbatoarea-trambitelor/

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  17 accesări
  0 comentarii
17 accesări
0 comentarii

Patru animale

1. Care este ideea cea mai importantă care reiese din cele arătate lui Daniel și despre ce este viziunea?

Daniel 7
1. În anul dintâi al lui Belşaţar, împăratul Babilonului, Daniel a visat un vis şi a avut vedenii în mintea lui pe când era în pat. În urmă a scris visul şi a istorisit lucrurile de căpetenie.
2. Daniel a început şi a zis: „În vedenia mea de noapte, am văzut cum cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe Marea cea Mare.
3. Şi patru fiare mari au ieşit din mare, deosebite una de alta.
4. Cea dintâi semăna cu un leu şi avea aripi de vultur. M-am uitat la ea până în clipa când i s-au smuls aripile şi, sculându-se de pe pământ, a stat drept în picioare ca un om şi i s-a dat o inimă de om.
5. Şi iată că o a doua fiară era ca un urs şi stătea într-o rână; avea trei coaste în gură, între dinţi, şi i s-a zis: ‘Scoală-te şi mănâncă multă carne!’
6. După aceea m-am uitat mai departe şi iată o alta ca un pardos, care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara aceasta avea şi patru capete şi i s-a dat stăpânire.
7. După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte şi iată că era o a patra fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fier, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte şi avea zece coarne.
8. M-am uitat cu băgare de seamă la coarne şi iată că un alt corn mic a ieşit din mijlocul lor şi, dinaintea acestui corn, au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om şi o gură care vorbea cu trufie.
9. Mă uitam la aceste lucruri până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc şi roţile lui, ca un foc aprins.
10. Un râu de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii de slujitori Îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata şi s-au deschis cărţile.
11. Eu mă uitam mereu din pricina cuvintelor pline de trufie pe care le rostea cornul acela: m-am uitat până când fiara a fost ucisă şi trupul ei a fost nimicit şi aruncat în foc, ca să fie ars.
12. Şi celelalte fiare au fost dezbrăcate de puterea lor, dar li s-a îngăduit o lungire a vieţii până la o vreme şi un ceas anumit.
13. M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit de zile şi a fost adus înaintea Lui.
14. I s-a dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-I slujească toate popoarele, neamurile şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire veşnică şi nu va trece nicidecum şi Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată.
15. Eu, Daniel, m-am tulburat cu duhul şi vedeniile din capul meu m-au înspăimântat.
16. M-am apropiat de unul din cei ce stăteau acolo şi l-am rugat să-mi dea lămuriri temeinice cu privire la toate aceste lucruri. El mi-a vorbit şi mi le-a tâlcuit astfel:
17. ‘Aceste patru fiare mari sunt patru împăraţi care se vor ridica pe pământ.
18. Dar sfinţii Celui Preaînalt vor primi împărăţia şi vor stăpâni împărăţia în veci, din veşnicie în veşnicie.’
19. În urmă am dorit să ştiu adevărul asupra fiarei a patra – care se deosebea de toate celelalte şi era nespus de grozavă: avea dinţi de fier şi gheare de aramă, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce rămânea –
20. şi asupra celor zece coarne pe care le avea în cap, şi asupra celuilalt corn care ieşise şi înaintea căruia căzuseră trei, asupra cornului acestuia, care avea ochi, o gură care vorbea cu trufie şi avea o înfăţişare mai mare decât celelalte coarne.
21. Am văzut, de asemenea, cum cornul acesta a făcut război sfinţilor şi i-a biruit,
22. până când a venit Cel Îmbătrânit de zile şi a făcut dreptate sfinţilor Celui Preaînalt, şi a venit vremea când sfinţii au luat în stăpânire împărăţia.
23. El mi-a vorbit aşa: ‘Fiara a patra este o a patra împărăţie care va fi pe pământ. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfâşia tot pământul, îl va călca în picioare şi-l va zdrobi.
24. Cele zece coarne înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui şi va doborî trei împăraţi.
25. El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta să schimbe vremurile şi legea, şi sfinţii vor fi daţi în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme.
26. Apoi va veni judecata şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna.
27. Dar domnia, stăpânirea şi puterea tuturor împărăţiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinţilor Celui Preaînalt. Împărăţia Lui este o împărăţie veşnică şi toate puterile Îi vor sluji şi-L vor asculta!’
28. Aici s-au sfârşit cuvintele. Pe mine, Daniel, m-au tulburat nespus de mult gândurile mele şi mi s-a schimbat culoarea feţei, dar am păstrat cuvintele acestea în inima mea.”

Fiecare animal prezentat lui Daniel corespundea unei secțiuni din statuia arătată lui Nebucadnețar, dar acum au fost prezentate mai multe detalii despre fiecare împărăție. Cât de interesant este că aceste creaturi, simbolizând națiuni păgâne, sunt niște fiare necurate. De asemenea, cu excepția fiarei a patra, Daniel a descris animalele ca semănând cu niște creaturi cunoscute. Animalele acestea nu sunt niște simboluri arbitrare, deoarece fiecare prezintă unele caracteristici sau ne îndreaptă spre un aspect al împărăției pe care o reprezintă.

Leul este cea mai potrivită reprezentare a Babilonului. Pereții palatelor și alte opere de artă babiloniene erau decorate cu lei înaripați. La final, aripile leului prezentat în viziune au fost smulse, el a fost obligat să stea drept ca un om și i s-a dat o inimă de om. Acest proces simbolizează Imperiul Babilonian în timpul diferiților săi împărați.

Ursul reprezintă Imperiul Medo-Persan. Faptul că stătea într-o rână indică superioritatea persanilor asupra mezilor. Cele trei coaste pe care le ținea între dinți reprezintă cele trei mari cuceriri ale Imperiului Medo-Persan: Lidia, Babilon și Egipt.

Pardosul cel rapid reprezintă Imperiul Grec, înființat de Alexandru cel Mare. Cele patru aripi fac ca această fiară să fie foarte rapidă, o reprezentare potrivită a lui Alexandru, care, în doar câțiva ani, a adus sub stăpânirea lui întreaga lume cunoscută atunci.

Fiara nespus de grozavă și înspăimântătoare. Dacă imperiile prezentate până acum seamănă doar cu animalele menționate, această fiară este cu totul diferită. Dacă despre primele animale s-a spus: „era ca un leu” sau „ca un urs”, aceasta nu este asemănată cu nimic. Această fiară cu mai multe coarne pare să fie cea mai nemiloasă și mai sălbatică dintre toate. Tocmai de aceea este cea mai potrivită reprezentare a Romei imperiale, care a cucerit, a domnit și a călcat în picioare lumea.

Mii de ani de istorie a omenirii au venit și au trecut aşa cum a fost prezis. Ce ne spune acest lucru despre faptul că Scriptura este demnă de încredere? Noi putem fi mângâiați știind că, mai presus de toată zarva, de neliniști și chiar haos, Dumnezeu domnește.

Post-ul Patru animale apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Dragu Gabriel)
  24 accesări
  0 comentarii

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

24 accesări
0 comentarii

Andrei Popescu – Despre adevăr și erezie

Andrei este fiul lui Aurel Popescu, unul din mentorii mei dragi și, în același timp, unul din favoriții fratelui Richard Wurmbrand. Andrei l-a vegheat multe nopți pe fratele Richard în ultima parte a vieții și poartă ceva din aura dânsului. Ne leagă multe lucruri, dar mai ales sentimente nevăzute din categoria tainelor care se pot împărtășii doar celor cu care împărțim și sufletul. Mulțumim celor ce au făcut posibil acest privilegiu.

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  33 accesări
  0 comentarii
33 accesări
0 comentarii

De ce să citim Vechiul Testament?

 Unii credincioși - chiar și lucrători, cred că Vechiul Testament nu este relevant pentru vremurile noastre, deci nu ar mai fi nevoie să îl studiem. Cât de greșiți sunt! Vechiul Testament explică Noul Testament în termeni clari și simpli. Povestirile sale sunt pline de modele și umbre ale adevărurilor veșnice, trăite în viața practică a oamenilor.

Un exemplu perfect poate fi găsit în Israel, o imagine a creștinului, în timp ce Egiptul reprezintă lumea. Călătoria lui Israel prin pustie reprezintă mersul nostru spiritual ca și creștini. Lemnul care a vindecat apele de la Mara este un simbol al crucii lui Hristos (vezi Exod 15: 23-25), iar stânca din care a ieșit apă în deșert (vezi Numeri 20:11) este o imagine a Mântuitorului nostru, care a fost lovit pe cruce.

Într-adevăr, Scriptura arată clar că toate bătăliile fizice ale lui Israel reflectă luptele noastre spirituale de azi: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste care au venit sfârşiturile veacurilor." ( 1 Corinteni 10:11). Chiar și cortul și mobilierul său sunt exemple ale lucrurilor cerești: „Ei fac o slujbă, care este chipul şi umbra lucrurilor cereşti, după poruncile primite de Moise de la Dumnezeu, când avea să facă Cortul." (Evrei 8:5).

Ori de câte ori nu înțelegeți un adevăr din Noul Testament, puteți apela la Vechiul Testament pentru a-l găsi ilustrat într-un fel. De exemplu, să spunem că ați vrut să învățați cum se doboară zidurile spirituale pe care diavolul le-ar fi construit în viețile voatre. Ați putea să vă întoarceți la povestea lui Iosua pentru a vedea cum au fost dărâmate zidurile din Ierihon (citiți textul din Iosua capitolul 6). De asemenea, dacă ați dorit să aflați mai multe despre biruința în rugăciune, citiți povestea lui Iacov care s-a luptat cu Domnul în Geneza 32:24-29.

Toate aceste exemple din Vechiul Testament au menirea de a ne feri de căderea în necredință, așa cum a făcut Israel. Autorul cărții Evrei scrie: „Să ne grăbim, dar, să intrăm în odihna aceasta, pentru ca nimeni să nu cadă în aceeaşi pildă de neascultare." (4:11) Cu alte cuvinte: „Studiază Vechiul Testament și învață din exemplul lui Israel! Nu face aceleași greșeli pe care le-au făcut ei!"

  30 accesări
  0 comentarii
30 accesări
0 comentarii

În groapa leilor

5. Ce i-a spus lui Daniel împăratul, cuvinte care arată ce martor credincios pentru Dumnezeu era Daniel?

Daniel 6:11-23
11. Atunci, oamenii aceştia au dat năvală în casă şi au găsit pe Daniel rugându-se şi chemând pe Dumnezeul lui.
12. Apoi, s-au înfăţişat înaintea împăratului şi i-au zis cu privire la oprirea împărătească: „N-ai scris tu o oprire care spune că oricine va înălţa, timp de treizeci de zile, rugăciuni vreunui dumnezeu sau vreunui om, afară de tine, împărate, să fie aruncat în groapa cu lei?” Împăratul a răspuns: „Lucrul acesta este adevărat, după legea mezilor şi perşilor, care nu se poate schimba!”
13. Ei au luat din nou cuvântul şi au zis împăratului: „Daniel, unul din prinşii de război ai lui Iuda, nu ţine deloc seama de tine, împărate, nici de oprirea pe care ai scris-o şi îşi face rugăciunea de trei ori pe zi!”
14. Împăratul s-a mâhnit foarte mult când a auzit lucrul acesta; s-a gândit cum ar putea să scape pe Daniel şi, până la asfinţitul soarelui, s-a trudit să-l scape.
15. Dar oamenii aceia au stăruit de împărat şi i-au zis: „Să ştii, împărate, că, după legea mezilor şi perşilor, orice oprire sau orice poruncă întărită de împărat nu se poate schimba!”
16. Atunci, împăratul a poruncit să aducă pe Daniel şi să-l arunce în groapa cu lei. Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui Daniel: „Dumnezeul tău, căruia necurmat Îi slujeşti, să te scape!”
17. Au adus o piatră şi au pus-o la gura gropii. Împăratul a pecetluit-o cu inelul lui şi cu inelul mai-marilor lui, ca să nu se schimbe nimic cu privire la Daniel.
18. Împăratul s-a întors apoi în palatul său. A petrecut noaptea fără să mănânce, nu i s-a adus nicio ţiitoare şi n-a putut să doarmă.
19. În revărsatul zorilor însă, împăratul s-a sculat şi s-a dus în grabă la groapa cu lei.
20. Şi, apropiindu-se de groapă, a chemat pe Daniel cu un glas plângător. Împăratul a luat cuvântul şi a zis lui Daniel: „Daniele, robul Dumnezeului celui viu, a putut Dumnezeul tău, căruia Îi slujeşti necurmat, să te scape de lei?”
21. Şi Daniel a zis împăratului: „Veşnic să trăieşti, împărate!
22. Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său şi a închis gura leilor, care nu mi-au făcut niciun rău, pentru că am fost găsit nevinovat înaintea Lui. Şi nici înaintea ta, împărate, n-am făcut nimic rău!”
23. Atunci, împăratul s-a bucurat foarte mult şi a poruncit să scoată pe Daniel din groapă. Daniel a fost scos din groapă şi nu s-a găsit nicio rană pe el, pentru că avusese încredere în Dumnezeul său.

Nu a trecut mult și uneltitorii l-au observat pe Daniel rugându-se – adică, făcând exact ceea ce interzicea porunca. Când au adus acuzațiile înaintea împăratului, ei s-au referit la Daniel în mod înjositor: „Daniel, unul din prinșii de război ai lui Iuda” (vers. 13). Pentru ei, una dintre căpeteniile imperiului, preferatul împăratului, era doar „un prins de război”. Mai mult, ei au vrut să îl înverșuneze pe împărat împotriva lui Daniel, spunându-i: „… Nu ține deloc seama de tine, împărate, nici de oprirea pe care ai scris-o.” Atunci, împăratul și-a dat seama că fusese păcălit să semneze decretul. Biblia spune că „până la asfințitul soarelui s-a trudit să-l scape” (vers. 14). Dar nu putea face nimic pentru a-l salva pe profet de la pedeapsa stabilită. Legea irevocabilă a mezilor și perșilor trebuia aplicată la literă. De aceea împăratul, oricât de reținut era, a poruncit ca Daniel să fie aruncat la lei. Totuși Darius a lăsat să se vadă și o licărire de speranță, care suna a rugăciune: „Dumnezeul tău, căruia necurmat Îi slujești, să te scape!” (Daniel 6:16).

Relatarea biblică nu menționează ce a făcut Daniel printre lei, dar putem presupune că s-a rugat. Dumnezeu i-a onorat statornicia şi credința, trimițându-l pe îngerul Său să îl păzească. Dimineața, Daniel rămăsese neatins și gata să își continue activitățile din guvern. Comentând acest episod, Ellen G. White spune: „Dumnezeu nu i-a împiedicat pe vrăjmașii lui Daniel să-l arunce în groapa cu lei; El le-a îngăduit îngerilor răi și oamenilor nelegiuiți să-și aducă la îndeplinire planul, dar a îngăduit lucrul acesta tocmai ca să facă eliberarea slujitorului Său mai vizibilă, iar înfrângerea vrăjmașilor adevărului și dreptății mai deplină.” – Profeți și regi, pp. 543–544

Deși această istorie are un final fericit (cel puțin pentru Daniel), ce putem spune despre celelalte, chiar din Biblie (vezi, de exemplu, Marcu 6:14-29), care nu se încheie prin eliberare? Cum putem să le înțelegem?

Post-ul În groapa leilor apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Dragu Gabriel)
  22 accesări
  0 comentarii

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

22 accesări
0 comentarii

Camelia SMICALĂ face publice STRIGĂTELE de AJUTOR ale COPIILOR ei — Știri pentru viață

de Redacția Siripentruviata.ro Camelia Smicală a făcut publice câteva capturi de ecran cu mesajele trimise de copii ei și avocatului lor în timp ce erau ținuți în centrele de plasament din care au fugit anul trecut. Între timp, poliția i-a găsit și au fost duși cu forța, fără acordul mamei (care deține custodia conform unei…

via Camelia SMICALĂ face publice STRIGĂTELE de AJUTOR ale COPIILOR ei — Știri pentru viață

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  29 accesări
  0 comentarii
29 accesări
0 comentarii

Din groapa leilor în prezența îngerilor

 Atunci, căpeteniile şi dregătorii au căutat să afle ceva asupra lui Daniel, ca să-l pârască în ce privea treburile împărăţiei. Dar n-au putut să găsească nimic, niciun lucru vrednic de mustrare, pentru că el era credincios şi nu se găsea nicio greşeală la el şi niciun lucru rău. (Daniel 6:4)

După ce Medo-Persia a cucerit Babilonul, Darius Medul a recunoscut înțelepciunea lui Daniel și l-a invitat să facă parte din noua guvernare. Profetul îmbătrânit excela în modul de a se achita de îndatoririle lui publice, iar noul împărat l-a numit căpetenie în guvernarea medo-persană.

Totuși, în desfășurarea evenimentelor, Daniel s-a confruntat cu invidia celorlalți demnitari. Dar, înainte ca relatarea să ia sfârșit, putem vedea că el a rămas credincios, nu doar îndatoririlor pământești în împărăția medo-perşilor, ci, mai important, I-a rămas credincios Dumnezeului său. Putem fi siguri că faptul că I-a fost credincios lui Dumnezeu a avut un impact direct asupra credincioșiei lui în toate celelalte aspecte ale vieţii.

Experiența lui Daniel cu persecuția este o prefigurare a experienței poporului lui Dumnezeu din timpul sfârșitului. Nu ni se spune că poporul lui Dumnezeu va fi scutit de încercări și suferință, dar primim asigurarea că, în conflictul cu răul, în cele din urmă binele va triumfa și Dumnezeu Își va salva poporul.

Post-ul Din groapa leilor în prezența îngerilor apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Dragu Gabriel)
  40 accesări
  0 comentarii

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

40 accesări
0 comentarii

Intervenţia împărătesei

3. Ce a spus împărăteasa despre Daniel, lucru pe care împăratul ar fi trebuit să îl știe deja? Ce ne spune despre el faptul că a ignorat cu totul existența lui Daniel?

Daniel 5:9-12
9. Din pricina aceasta, împăratul Belşaţar s-a înspăimântat foarte tare, faţa i s-a îngălbenit şi mai-marii lui au rămas încremeniţi.
10. Împărăteasa, la auzul cuvintelor împăratului şi mai-marilor lui, a intrat în odaia ospăţului, a luat cuvântul şi a vorbit astfel: „Să trăieşti veşnic, împărate! Să nu te tulbure gândurile tale şi să nu ţi se îngălbenească faţa!
11. În împărăţia ta este un om care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi, şi, pe vremea tatălui tău, s-au găsit la el lumini, pricepere şi o înţelepciune dumnezeiască. De aceea împăratul Nebucadneţar, tatăl tău, da, tatăl tău, împărate, l-a pus mai-mare peste vrăjitori, cititori în stele, haldeeni, ghicitori,
12. şi anume pentru că s-a găsit la el, la Daniel, numit de împărat Beltşaţar, un duh înalt, ştiinţă şi pricepere, putinţa să tâlcuiască visele, să lămurească întrebările grele şi să dezlege lucrurile încâlcite. Să fie chemat dar Daniel, şi el îţi va da tâlcuirea!”

Când sala de ospăț era cuprinsă de confuzie din cauza mesajului tainic de pe perete, a venit împărăteasa să îl ajute pe împăratul amețit. Ea i-a amintit de Daniel, a cărui capacitate de a tâlcui vise și de a descoperi taine fusese demonstrată în timpul lui Nebucadnețar. Dacă ar fi fost la fel de înţelept ca predecesorul lui, Belșațar ar fi știut încotro să se îndrepte pentru a afla semnificația scrierii tainice. Intervenția împărătesei s-a dovedit necesară pentru împărat, care, în acel moment, părea cu totul pierdut. Cuvintele ei par a fi o mustrare la adresa lui Belșațar pentru că el trecuse cu vederea singura persoană din împărăție care putea tâlcui scrierea tainică. Totodată, ea i l-a prezentat împăratului pe Daniel: profetul avea Duhul Dumnezeului celui sfânt, lumină și înțelepciune dumnezeiască, un duh înalt, ştiinţă şi pricepere; el era capabil să înțeleagă, să tâlcuiască visele, să rezolve misterul și să explice enigmele; el a fost căpetenia vrăjitorilor, cititorilor în stele, a haldeilor și a ghicitorilor în vremea lui Nebucadnețar (Daniel 5:11,12).

În acest moment, ne întrebăm din nou de ce Belșațar l-a ignorat pe Daniel. Versetele nu ne oferă un răspuns direct la această întrebare, dar putem presupune că, la acea vreme, după ce slujise împăratului cel puțin până în al treilea an al domniei sale (Daniel 8:1,27), Daniel nu mai slujea în mod activ. Un motiv ar fi putut fi vârsta sa. Probabil că deja avea în jur de optzeci de ani și împăratul își dorise să înlocuiască conducerea veche cu o generație mai tânără. De asemenea, poate împăratul hotărâse să îl treacă cu vederea pe Daniel deoarece nu dorea să se predea Dumnezeului căruia Îi slujea el. Dar, oricare ar fi fost motivul sau motivele, este foarte surprinzător că un om cu un portofoliu ca al lui Daniel putea fi uitat atât de repede.

Citește Romani 1:16-32. Cum vedem aceste principiu exprimat nu doar în această relatare, ci în lumea noastră astăzi?

Romani 1:16-32
16. Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului;
17. deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”
18. Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, care înăduşă adevărul în nelegiuirea lor.
19. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.
20. În adevăr, însuşirile nevăzute ale Lui, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi,
21. fiindcă, măcar că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au dedat la gândiri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.
22. S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit
23. şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, dobitoace cu patru picioare şi târâtoare.
24. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor, aşa că îşi necinstesc singuri trupurile,
25. căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin.
26. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase, căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii;
27. tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.
28. Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.
29. Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori,
30. bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi,
31. fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.
32. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.

Post-ul Intervenţia împărătesei apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Dragu Gabriel)
  55 accesări
  0 comentarii

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

55 accesări
0 comentarii

DRAGOSTE

download - Copie

DRAGOSTE.

În Vechiul Testament

Etimologie

Cuvântul „dragoste” este corespondentul termenului ebr. ’aheb, care este folosit într-un sens la fel de larg ca şi în limba noastră şi este cuvântul cel mai obişnuit pentru întreaga gamă de sensuri. Alte cuvinte ebr. sunt dod şi ra’ya (care se referă la dragostea pătimaşă şi, respectiv, femeia care constituie obiectul dragostei, în special în Cântarea Cântărilor), yadad (de ex. Psalmul 127:2), hasaq (de ex. Psalmul 91:14), habab (numai Deuteronom 33:3), ‘agab (de ex. Ieremia 4:30, despre amanţi) şi raham (Psalmul 18:1).

În VT dragostea, fie umană, fie divină, este cea mai profundă expresie a personalităţii şi a apropierii din relaţiile personale. În sensul nereligios, ’aheb este termenul cel mai des folosit pentru a descrie impulsul reciproc al sexelor, în care nu este reţinere sau sentiment de necurăţie (vezi Cântarea Cântărilor pentru cea mai sublimă expresie a sa). Este folosit de asemenea pentru o mulţime de relaţii personale (Geneza 22:2; 37:3) şi nepersonale (Proverbe 18:21) care nu au nici o legătură cum este impulsul sexual. În esenţă este o forţă lăuntrică (Deuteronom 6:5 „putere”) care îmboldeşte la îndeplinirea acţiunii care aduce plăcere (Proverbe 20:13), la obţinerea obiectului care trezeşte dorinţa (Geneza 27:4) sau, în cazul persoanelor, la sacrificiul de sine pentru binele celor iubiri (Levitic 19:18,34), o loialitate neclintită (1 Samuel 20:17-42).

Dragostea lui Dumnezeu pentru oameni

(i) Obiectul ei. Obiectul acestei dragoste este în principal un grup (Deuteronom 4:37, „părinţii voştri”; Proverbe 8:17, „cei ce Mă iubesc”; Isaia 43:4, „Israel”), deşi se subînţelege clar că individul are parte de atitudinea divină faţă de grup. Numai în trei locuri ni se spune despre Dumnezeu că ar iubi un om, şi în fiecare caz este vorba de un rege (2 Samuel 12:24 şi Neemia 13:26, Solomon; Isaia 48:14, ?Cirus). Aici s-ar putea ca relaţia specială să fie stabilită deoarece regele lui Israel este privit, într-un sens, ca un fiu al lui Dumnezeu (cf. 2 Samuel 7:14; Psalmul 2:7; 89:26 ş.urm.), iar Cirus din pasajul din cartea lui Isaia ar putea să fie un personaj reprezenatativ.

(ii) Caracterul ei personal. Având rădăcinile înfipte ferm în caracterul personal al lui Dumnezeu Însuşi, ea este mai profundă decât dragostea unei mame pentru copiii ei (Isaia 49:15; 66:13). Lucrul acesta este cât se poate de clar în Osea 1-3, unde (în orice ordine am citi capitolele) relaţia dintre profet şi soţia sa infidelă, Gomer, ilustrează temeiul suprem al legământului divin într-o relaţie mai profundă decât cea legală, într-o dragoste care este gata să sufere. Dragostea lui Dumnezeu face parte din personalitatea Lui şi nu poate fi influenţată de pasiune sau abătută de neascultare (Osea 11:1-4, 7-9; acest pasaj se apropie cel mai mult în VT de a declara că Dumnezeu este dragoste). În fidelitatea Israelului nu poate avea nici un efect asupra ei, căci „te iubesc cu o iubire veşnică” (Ieremia 31:3). Ameninţarea: „Nu-i mai pot iubi” (Osea 9:15) este interpretată cel mai bine în sensul că El nu vrea să mai fie Dumnezeul lor.

(iii) Caracterul ei selectiv. Deuteronom, în special, bazează relaţia stabilită prin legământ între Israel şi Dumnezeu pe dragostea prioritară a lui Dumnezeu. Spre deosebire de zeii altor naţiuni, care le aparţin pentru motive naturale sau geografice, Iahve a luat iniţiativa şi l-a ales pe Israel pentru că l-a iubit (Deuteronom 4:37; 7:6 ş.urm.; 10:15; Isaia 43:4). Această dragoste este spontană, fără să fie cauzată de vreo valoare intrinsecă a obiectului ei, o dragoste care crează valoare (Deuteronom 7:7). Corolarul este de asemenea adevărat: Dumnezeu urăşte pe cei pe care nu-i iubeşte (Maleahi 1:2 ş.urm.). Deşi în diferite pasaje, în special în Iona şi în Cântările Robului din Isaia, este prevestită o doctrină a dragostei universale, nu găsim nicăieri o exprimare concretă a acesteia.

Dragostea ca datorie religioasă

(i) Faţă de Dumnezeu. Dragostea faţă de Dumnezeu cu toată personalitatea (Deuteronom 6:5) este cerinţa lui Dumnezeu; aceasta nu trebuie înţeleasă ca o simplă respectare scrupuloasă a unei legi divine impersonale, ci ca o chemare la o relaţie de devotament personal creată şi susţinută în inima omului prin lucrarea lui Dumnezeu (Deuteronom 30:6).

Ea constă din experienţa simplă şi plină de bucurie a părtăşiei cu Dumnezeu (Ieremia 2:2; Psalmul 18:1; 116:1), realizată în ascultarea zilnică de poruncile Lui (Deuteronom 10:12, „Să iubeşti şi să slujeşti pe Domnul, Dumnezeul tău”; Iosua 22:5: „Să iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, să umblaţi în toate căile Lui”). Această ascultare este mai fundamentală pentru natura dragostei faţă de Dumnezeu decât orice sentiment. Dumnezeu este singurul care va judeca sinceritatea ei (Deuteronom 13:3).

(ii) Faţă de oameni. Dragostea este poruncită de Dumnezeu ca o relaţie umană normală ideală şi, ca atare, primeşte aprobarea legii divine (Levitic 19:18) deşi interdicţia paralelă care se referă la ură este legată de inimă (Levitic 19:17) arată clar că şi aceasta este mai profundă decât o simplă relaţie legală. Nu se porunceşte nicăieri iubirea duşmanului, deşi acesta trebuie să fie ajutat (Exod 23:4 ş.urm.), chiar dacă uneori motivele sunt egoiste (Proverbe 25:21 ş.urm.).

În Noul Testament

Etimologia

Cel mai obişnuit cuvânt gr. din NT pentru toate formele de dragoste este agape, agapao. Acesta este unul dintre cele mai rar întâlnite cuvinte în greaca clasică, în care exprimă, în puţinele cazuri în care apare, cea mai înaltă şi mai nobilă formă de dragoste care vede ceva nespus de preţios în obiectul său. Folosirea termenului în NT nu derivă direct din greaca clasică ci din LXX, unde apare în 95 de procente din toate cazurile unde în traducerile moderne întâlnim termenul „dragoste”, şi în toate cazurile unde este vorba de dragostea lui Dumnezeu pentru om, a omului pentru Dumnezeu sau a omului pentru aproapele său. La demnitatea pe care o posedă cuvântul în NT a contribuit folosirea lui în revelaţia VT. Cuvântul are un sens bogat datorită asocierilor din VT.

Phileo este alternativa pentru agapao. Este folosit în mod obişnuit cu referire la afecţiunea intimă (Ioan 11:3, 36; Apocalipsa 3:19) şi cu referire la plăcerea avută pentru lucrurile care sunt plăcute (Matei 6:5), deşi folosirea celor două cuvinte se suprapune în mod considerabil. Multe studii exegetice au fost făcute pe textul din Ioan 21:15-17 cu privire la faptul că Petru spune philo se („Sunt prietenul tău”, J. B. Phillips), având o reţinere aparentă de a spune agapo se. Este greu să înţelegem de ce un scriitor ca Ioan, care a folosit o greacă simplă, ar fi folosit cele două cuvinte în acest context, afară de cazul că a intenţionat să facă o distincţie între sensurile lor. Totuşi, existenţa unei distincţii clare – aici şi în altă parte – este contestată cu tărie de unii teologi şi nu este observată de comentatorii antici, cu excepţia probabilă a lui Ambrozie (On Luke 10. 176) şi Vulg., care foloseşte diligo şi amo pentru a traduce agapao şi, respectiv, phileo. (B. B. Warfield, „The Terminology of Love in the New Testament”, PTR 16, 1918; J. H. Bernard, St. John, ICC, 2, 1928, p. 701 ş.urm.).

b Dragostea lui Dumnezeu

(i) Pentru Cristos. Relaţia dintre Tatăl şi Fiul este o relaţie de dragoste (Ioan 3:35; 15:9; Coloseni 1:13). Cuvântul „preaiubit” (agapetos), care are sensul de „singurul preaiubit”, este folosit de sinoptici numai cu referire la Cristos, fie direct (Matei 17:5; Marcu 1:11), fie indirect (Matei 12:18; Marcu 12:6) (B. W. Bacon, „Jesus” Voice from Heaven”, AJT 9, 1905, p. 451 ş.urm.). Această dragoste este reciprocă (Ioan 14:31; cf. Matei 11:27). Întrucât din punct de vedere istoric această dragoste este anterioară creaţiei (Ioan 17:24), rezultă că deşi este cunoscută de oameni numai în felul în care este revelată în Isus Cristos şi în răscumpărare (Romani 5:8), face parte din Însăşi natura Dumnezeirii (1 Ioan 4:8, 16) şi Isus Cristos, care este dragostea întrupată şi personificată (1 Ioan 3:16), este revelaţia de Sine a lui Dumnezeu.

(ii) Pentru oameni. În evangheliile sinoptice Isus nu foloseşte niciodată agapao sau phileo pentru a exprima dragostea lui Dumnezeu pentru oameni. Dimpotrivă, El a revelat-o prin nenumăratele Sale vindecări milostive (Marcu 1:41; Luca 7:13), prin învăţătura Sa despre faptul că Dumnezeu îl primeşte pe păcătos (Luca 15:11 ş.urm.; 18:10 ş.urm.), prin durerea simţită faţă de neascultarea oamenilor (Matei 23:37; Luca 19:41 ş.urm.) şi prin faptul că El însuşi a fost un prieten (philos) aj vameşilor şi păcătoşilor (Luca 7:34). Această activitate mântuitoare este proclamată în Evanghelia după Ioan ca o demonstrare a dragostei lui Dumnezeu, făcându-le parte oamenilor de realitatea eternă a vieţii (Ioan 3:16; 1 Ioan 4:9 ş.urm.). Întreaga dramă a răscumpărării, concentrată în jurul morţii lui Cristos, este dragostea divină în acţiune (Galateni 2:20; Romani 5:8; 2 Corinteni 5:14).

La fel ca şi în VT, dragostea lui Dumnezeu este selectivă. Obiectul ei nu mai este vechiul Israel, ci noul Israel, Biserica (Galateni 6:16; Efeseni 5:25). Dragostea lui Dumnezeu şi alegerea făcută de El sunt strâns legate, nu numai în scrierile lui Pavel ci, indirect, şi în anumite afirmaţii ale lui Isus Însuşi (Matei 10:5 ş.urm.; 15:24). Cei care nu sunt cuprinşi în dragostea dătătoare de viaţă a lui Dumnezeu sunt „copii ai mâniei” (Ioan 3:35 ş.urm.; Efeseni 2:3 ş.urm.) şi ai „diavolului” (Ioan 8:44). Totuşi, este clar că intenţia lui Dumnezeu este mântuirea lumii întregi (Matei 8:5; 28:19; Romani 11:25 ş.urm.) – care este în ultimă instanţă obiectul dragostei Lui (Ioan 3:16; 6:51) – prin propovăduirea Evangheliei (Faptele Apostolilor 1:8; 2 Corinteni 5:19). Persoanele individuale sunt iubite de Dumnezeu în noul legământ (Galateni 2:20), deşi răspunsul la dragostea Lui implică părtăşie cu poporul lui Dumnezeu (1 Petru 2:9 ş.urm., un pasaj despre care se consideră în general că vorbeşte despre botez).

Dragostea ca o îndatorire religioasă

(i) Faţă de Dumnezeu. Starea naturală a omului este aceea de duşman cu Dumnezeu (Romani 5:10; Coloseni 1:21) şi să-L urască (Luca 19:14; Ioan 15:18 ş.urm.), iar această duşmănie poate fi văzută clar în răstignire. Această atitudine este transformată într-una de dragoste prin acţiunea anterioară a lui Dumnezeu de a-L iubi pe om (1 Ioan 4:11,19). Dragostea lui Dumnezeu pentru om şi dragostea omului pentru Dumnezeu sunt deseori atât de strâns legate încât este greu de stabilit dacă expresia „dragostea lui Dumnezeu” indică un genitiv subiectiv sau obiectiv (de ex. Ioan 5:42).

Isus Însuşi, deşi a acceptat şi a întărit cu propria Sa autoritate Şema (Marcu 12:28 ş.urm.) şi a aşteptat ca oamenii să-L iubească pe Dumnezeu şi pe El atunci când aveau prilejul să nu o facă (Matei 6:24; 10:37 ş.urm.; Luca 11:42; Ioan 3:19), a preferat să vorbească despre relaţia ideală dintre om şi Dumnezeu în termenii credinţei (Matei 9:22; Marcu 4:40). Se pare că – în concepţia Lui – cuvântul „dragoste” nu a pus suficient accent pe încrederea umilă pe care El a considerat-o vitală pentru relaţia omului cu Dumnezeu. În consecinţa, deşi în NT suntem îndemnaţi să-L iubim pe Dumnezeu cu o dragoste care se exprimă în slujirea semenilor (1 Corinteni 2:9; Efeseni 6:24; 1 Ioan 4:20; 5:2 ş.urm.), scriitorii urmează de obicei exemplul lui Isus şi îndeamnă la credinţă.

(ii) Faţă de semeni. La fel ca şi în VT, dragostea reciprocă trebuie să fie idealul pentru relaţiile dintre oameni. Isus a corectat gândirea evreiască din vremea Lui în două privinţe. (a) El a insistat că porunca de a-l iubi pe aproapele nu este o poruncă limitatoare (Luca 10:29), aşa cum se afirma într-o mare parte a exegezei rabinice a Levitic 19:18, ci înseamnă dimpotrivă că aproapele trebuie să fie cel mai apropiat obiect al dragostei caracteristice pentru inima creştină (Luca 10:25-37). (b) El a extins această cerinţă de a iubi şi a inclus pe duşmani şi pe prigonitori (Matei 5:44; Luca 6:27), deşi nimeni afară de copiii noi ai lui Dumnezeu nu pot avea această atitudine, deoarece ea aparţine unei epoci noi (Matei 5:38 ş.urm.), implică un har supranatural („răsplată”, Matei 5:46; „credit”, Luca 6:32 ş.urm.; „mai mult”, Matei 5:47) şi este adresată unui grup de „ascultători” (Luca 6:27) care se deosebesc foarte net de păcătoşi (Luca 6:32 ş.urm.) şi vameşi (Matei 5:46 ş.urm.).

Această atitudine nouă nu este nicidecum o utopie sentimentală, deoarece trebuie să aibă ca rezultat ajutorarea practică a celor care au nevoie de ajutor (Luca 10:33 ş.urm.); nu este o virtute superficială, deoarece presupune un răspuns fundamental din inimă (1 Corinteni 13passim) la dragostea anterioară arătată de Dumnezeu (1 Ioan 4:19) şi o acceptare a lucrării Duhului în adâncurile fiinţei omului (Galateni 5:22).

Forma caracteristică a acestei dragoste în NT este dragostea pentru ceilalţi creştini (Ioan 15:12,17; Galateni 6:10; 1 Petru 3:8; 4:8; 1 Ioan 2:10; 3:14), dragostea pentru cei din afara comunităţii creştine fiind exprimată în evanghelizare (Faptele Apostolilor 1:8; 10:45; Romani 1:15 ş.urm.) şi în suportarea cu răbdare a persecuţiei (1 Petru 2:20). Creştinul îl iubeşte pe fratele său: 

(a) pentru a imita dragostea lui Dumnezeu (Matei 5:43, 45; Efeseni 5:2; 1 Ioan 4:11);

(b) pentru că vede în el un om pentru care a murit Cristos (Romani 14:15; 1 Corinteni 8:11);

(c) pentru că vede în el pe Cristos Însuşi (Matei 25:40). Existenţa acestei dragoste reciproce, având ca rezultat unitatea creştinilor (Efeseni 4:2 ş.urm.; Filipeni 2:1 ş.urm.) este, pentru lumea din afară, semnul dar al realităţii uceniciei creştine (Ioan 13:35).

BIBLIOGRAFIE. Moffatt,Love in the New Testament, 1929; A. Nygren,Agape and Eros, Pt. 1, tr. P. S. Watson, 1953; W. Günther, C. Brown, NIDNTT 2, p. 538-551; G. Quell, E. Stauffer, TDNT 1, p. 21-55. F.H.P.

http://dictionarbiblic.blogspot.ro/2011/11/dragoste.html

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  53 accesări
  0 comentarii
53 accesări
0 comentarii

Harta lui Trump, Israelul lui Dumnezeu sau când profeția bate geografia (despre identitate) — Ciprian Barsan

E miezul nopții, 28 spre 29 ianuarie 2020. Eram acuma seara cu soția în fața Spitalului Militar, unde m-am dus să mă întâlnesc cu cineva care mi-a adus o carte de la Chișinău. Ne-a prins ora 19.00 când Times of Israel transmitea direct din Statele Unite prezentarea Planului de Pace propus de Donald Trump pentru Israel și […]

via Harta lui Trump, Israelul lui Dumnezeu sau când profeția bate geografia (despre identitate) — Ciprian Barsan

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  63 accesări
  0 comentarii
63 accesări
0 comentarii

Avertizat de profet

3. Pe lângă avertizarea despre ce urma să se întâmple, ce i-a spus Daniel împăratului să facă și de ce?

Daniel 4:27
De aceea, împărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale şi trăieşte în neprihănire, rupe-o cu nelegiuirile tale şi ai milă de cei nenorociţi, şi poate că ţi se va prelungi fericirea!’

Proverbele 14:31
Cine asupreşte pe sărac batjocoreşte pe Ziditorul său, dar cine are milă de cel lipsit cinsteşte pe Ziditorul său.

Daniel nu numai că a interpretat visul, ci i-a prezentat lui Nebucadnețar și o cale de ieșire din situația respectivă.

Nebucadnețar a început o lucrare măreață de construire în Babilon. Grădinile, un sistem de canalizare și sute de temple și alte proiecte de construcție au transformat cetatea în una dintre minunile lumii vechi. Dar splendoarea și frumusețea, cel puțin în parte, erau obținute prin exploatarea robilor și prin neglijarea celor săraci. Ba mai mult, bogăția imperiului era folosită pentru a satisface plăcerile împăratului și ale celor din anturajul lui. Astfel, mândria nu doar că îl împiedica pe Nebucadnețar să Îl recunoască pe Dumnezeu, ci, ca o consecință, îl făcea să uite greutățile prin care treceau cei în nevoie. Dată fiind grija specială pe care Dumnezeu o are față de cei săraci, nu este deloc surprinzător faptul că, dintre toate celelalte posibile păcate pe care Daniel le-ar fi putut prezenta înaintea împăratului, el a scos în evidență păcatul neglijării săracilor.

Solia transmisă lui Nebucadnețar nu era nicidecum nouă. Profeții Vechiului Testament l-au avertizat adesea pe poporul lui Dumnezeu împotriva asupririi celor săraci. Într-adevăr, unul dintre păcatele proeminente, printre altele, care a adus alungarea împăratului a fost neglijarea celor în nevoie. În definitiv, mila față de săraci este cel mai înalt mod de exprimare a dragostei creștine, iar exploatarea și neglijarea săracilor este un atac asupra lui Dumnezeu Însuși.
Prin îngrijirea nevoiașilor noi recunoaștem că Dumnezeu deține totul, adică noi nu suntem proprietari, ci doar administratori ai bunurilor Sale.

Când le slujim semenilor cu ceea ce avem, noi Îl onorăm pe Dumnezeu și recunoaștem stăpânirea Sa. Valoarea și funcția bunurilor materiale este determinată de faptul că ele Îi aparțin lui Dumnezeu. Acesta este punctul în care Nebucadnețar a dat greș și noi riscăm de asemenea să greșim dacă nu recunoaștem suveranitatea lui Dumnezeu asupra tuturor realizărilor și nu demonstrăm practic acest lucru prin ajutorarea celor în nevoie.

Post-ul Avertizat de profet apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Dragu Gabriel)
  47 accesări
  0 comentarii

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

47 accesări
0 comentarii

Ce facem ca sala ceremoniei veșnice să fie plină? — Istorie Baptistă

Citat25 ian. 2020 Viorel ArdeleanLasă un comentariu

Luca 14: 15 – 24Rugăciunile noastre scurte, făcute în grabă, sunt mai mult cereri de tot felul și Dumnezeu, de partea Lui, ne dă, pentru că este bun, plin de îndurare și dragoste. Avem o mare obligație față de Dumnezeu, care este Stăpânul tuturor lucrurilor și ființelor, pentru că suntem făcuți de El. Dumnezeu are…

via Ce facem ca sala ceremoniei veșnice să fie plină? — Istorie Baptistă

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  44 accesări
  0 comentarii
44 accesări
0 comentarii

Mărturisiţi-vă păcatele

Mărturisiţi-vă unii altora păcatele şi rugaţi-vă unii pentru alţii ca să fiţi vindecaţi.

Iacov 5:16

Dacă cineva nu este eliberat de păcat, este bine dacă se roagă mai mulţi cu el împreună. Citim în Cuvântul DOMNULUI: "Au venit şi şi-au mărturisit păcatele." Sunt mulţi care cred că se poate ocoli mărturisirea păcatelor. Nu vreau să spun cu aceasta ca fiecare păcat să fie mărturisit înaintea oamenilor, dar mărturisirea acelora despre care nu vorbim cu plăcere, este biblică, aşa cum citim în 1 Ioan 1:9: "Dacă ne mărturisim păcatele El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire." Cine nu se bucură de aceasta? Avem nevoie de a fi curăţiţi. Fiecare nelegiuire este un păcat.

Nu fiecare păcat duce la moarte(1 Ioan 5:17), dacă ne ajutăm rugându-ne unii pentru alţii. În Galateni 6:1 citim: "Fraţilor, chiar dacă un om ar cădea vreodată în greşeală, voi care sunteţi duhovniceşti, să-l ridicaţi cu duhul blândeţii. Şi ia seama la tine însuţi să nu fii ispitit şi tu." Din aceasta rezultă că se poate trăi o viaţă de biruinţă.

Este foarte important să citim Biblia regulat! În V.T. este scris: "Cartea aceasta a legii să nu se depărteze de gura ta, cugetă asupra ei zi şi noapte" (Iosua 1:8).

Citind Biblia trebuie să căutăm ceea ce este referitor la starea noastră şi nu cu gândul: "aceasta este valabil pentru alţii." Să citim ca pentru noi, pentru a trăi în credinţă faţă de cele scrise, putem vorbi şi altora despre măreţia Lui Dumnezeu, aşa după cum este scris. Dacă primim un cadou valoros,vorbim despre el şi altora, dar dacă auzim doar despre cadou, nu avem multe de povestit despre el. 

Meditaţii zilnice – Fritz Berger

  46 accesări
  0 comentarii
46 accesări
0 comentarii

Secretul din spatele credinței

Privind la experiența lui Șadrac, Meșac și Abed-Nego, poate ne întrebăm: Care este secretul unei credințe atât de puternice? Cum au putut să aleagă mai degrabă să ardă de vii decât să se închine acelui chip? Gândește-te la toate modalitățile în care și-ar fi putut motiva supunerea față de împărat. Totuși, deși știau că puteau muri, așa cum s-a întâmplat cu mulți alții, ei au ales să stea neclintiți.

5. Ce învățăm din pasajul de mai jos despre credință?

Evrei 11
1. Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd.
2. Pentru că, prin aceasta, cei din vechime au căpătat o bună mărturie.
3. Prin credinţă pricepem că lumea a fost făcută prin Cuvântul lui Dumnezeu, aşa că tot ce se vede n-a fost făcut din lucruri care se văd.
4. Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain. Prin ea a căpătat el mărturia că este neprihănit, căci Dumnezeu a primit darurile lui. Şi prin ea vorbeşte el încă, măcar că este mort.
5. Prin credinţă a fost mutat Enoh de pe pământ, ca să nu vadă moartea. Şi n-a mai fost găsit, pentru că Dumnezeu îl mutase. Căci înainte de mutarea lui, primise mărturia că este plăcut lui Dumnezeu.
6. Şi fără credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi Lui! Căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cei ce-L caută.
7. Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau şi, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea el a osândit lumea şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.
8. Prin credinţă Avraam, când a fost chemat să plece într-un loc pe care avea să-L ia ca moştenire, a ascultat şi a plecat fără să ştie unde se duce.
9. Prin credinţă a venit şi s-a aşezat el în ţara făgăduinţei ca într-o ţară care nu era a lui şi a locuit în corturi, ca şi Isaac şi Iacov, care erau împreună-moştenitori cu el ai aceleiaşi făgăduinţe.
10. Căci el aştepta cetatea care are temelii tari, al cărei meşter şi ziditor este Dumnezeu.
11. Prin credinţă şi Sara, cu toată vârsta ei trecută, a primit putere să zămislească, fiindcă a crezut în credincioşia Celui ce-i făgăduise.
12. De aceea, dintr-un singur om, şi încă un om aproape mort, s-a născut o sămânţă în mare număr, ca stelele cerului, ca nisipul de pe malul mării, care nu se poate număra.
13. În credinţă au murit toţi aceştia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut şi le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini şi călători pe pământ.
14. Cei ce vorbesc în felul acesta arată desluşit că sunt în căutarea unei patrii.
15. Dacă ar fi avut în vedere pe aceea din care ieşiseră, negreşit că ar fi avut vreme să se întoarcă în ea.
16. Dar doreau o patrie mai bună, adică o patrie cerească. De aceea lui Dumnezeu nu-I este ruşine să Se numească Dumnezeul lor, căci le-a pregătit o cetate.
17. Prin credinţă a adus Avraam jertfă pe Isaac, când a fost pus la încercare, el, care primise făgăduinţele cu bucurie, a adus jertfă pe singurul lui fiu!
18. El căruia i se spusese: „În Isaac vei avea o sămânţă care-ţi va purta numele!”
19. Căci se gândea că Dumnezeu poate să învieze chiar şi din morţi: şi, drept vorbind, ca înviat din morţi l-a primit înapoi.
20. Prin credinţă a dat Isaac lui Iacov şi Esau o binecuvântare care avea în vedere lucrurile viitoare.
21. Prin credinţă Iacov, când a murit, a binecuvântat pe fiecare din fiii lui Iosif şi „s-a închinat, rezemat pe vârful toiagului său”.
22. Prin credinţă a pomenit Iosif, când i s-a apropiat sfârşitul, de ieşirea fiilor lui Israel din Egipt şi a dat porunci cu privire la oasele sale.
23. Prin credinţă a fost ascuns Moise trei luni de părinţii lui când s-a născut, pentru că vedeau că era frumos copilul şi nu s-au lăsat înspăimântaţi de porunca împăratului.
24. Prin credinţă Moise, când s-a făcut mare, n-a vrut să fie numit fiul fiicei lui Faraon,
25. ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului.
26. El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii pironiţi spre răsplătire.
27. Prin credinţă a părăsit el Egiptul fără să se teamă de mânia împăratului, pentru că a rămas neclintit, ca şi cum ar fi văzut pe Cel ce este nevăzut.
28. Prin credinţă a prăznuit el Paştele şi a făcut stropirea sângelui, pentru ca Nimicitorul celor întâi născuţi să nu se atingă de ei.
29. Prin credinţă au trecut ei Marea Roşie ca pe uscat, pe când egiptenii, care au încercat s-o treacă, au fost înghiţiţi.
30. Prin credinţă au căzut zidurile Ierihonului după ce au fost ocolite şapte zile.
31. Prin credinţă n-a pierit curva Rahav împreună cu cei răzvrătiţi, pentru că găzduise iscoadele cu bunăvoinţă.
32. Şi ce voi mai zice? Căci nu mi-ar ajunge vremea, dacă aş vrea să vorbesc de Ghedeon, de Barac, de Samson, de Iefta, de David, de Samuel şi de proroci!
33. Prin credinţă au cucerit ei împărăţii, au făcut dreptate, au căpătat făgăduinţe, au astupat gurile leilor,
34. au stins puterea focului, au scăpat de ascuţişul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji în războaie, au pus pe fugă oştirile vrăjmaşe.
35. Femeile şi-au primit înapoi pe morţii lor înviaţi; unii, ca să dobândească o înviere mai bună, n-au vrut să primească izbăvirea care li se dădea şi au fost chinuiţi.
36. Alţii au suferit batjocuri, bătăi, lanţuri şi închisoare,
37. au fost ucişi cu pietre, tăiaţi în două cu fierăstrăul, chinuiţi, au murit ucişi de sabie, au pribegit îmbrăcaţi cu cojoace şi în piei de capre, lipsiţi de toate, prigoniţi, munciţi –
38. ei, de care lumea nu era vrednică –, au rătăcit prin pustiuri, prin munţi, prin peşteri şi prin crăpăturile pământului.
39. Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ce le fusese făgăduit,
40. pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi.

Pentru a ne forma o astfel de credință, noi trebuie să înțelegem mai întâi ce este credința. Unii oameni au o percepție cantitativă a credinței; ei își măsoară credința prin răspunsurile pe care par să le primească din partea lui Dumnezeu. Merg la mall și se roagă pentru un loc de parcare. Dacă se întâmplă să găsească un loc liber de îndată ce ajung, trag concluzia că au o credință puternică. Dacă toate locurile sunt ocupate, poate cred că Dumnezeu nu răspunde la rugăciune, deoarece credința lor nu este suficient de puternică. Acesta este un mod periculos de a percepe credința, fiindcă se încearcă o manipulare a lui Dumnezeu și nu sunt recunoscute suveranitatea și înțelepciunea Lui.

Adevărata credință, cea manifestată de prietenii lui Daniel, este măsurată prin calitatea relației noastre cu Dumnezeu și încrederea absolută în El, care vine ca urmare a relației. Credința autentică nu caută să modeleze voia lui Dumnezeu după voia noastră, ci ea predă voința noastră voinței lui Dumnezeu. După cum am văzut, cei trei tineri evrei nu știau cu exactitate ce avea Dumnezeu pregătit pentru ei când au hotărât să îl înfrunte pe împărat și să Îi rămână credincioși Lui. Ei au hotărât să facă ce este bine, indiferent de consecințe. Așa ar putea fi caracterizată credința matură. Noi dăm dovadă de credință adevărată când aducem dorințele noastre înaintea Domnului în rugăciune, dar avem încredere în El să înfăptuiască ce este mai bine pentru noi, chiar dacă, pentru moment, nu înțelegem ce se întâmplă sau de ce.

Ce rol au acele încercări ale vieţii, pe care le considerăm mici, uşoare?

Post-ul Secretul din spatele credinței apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Dragu Gabriel)
  71 accesări
  0 comentarii

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

71 accesări
0 comentarii

Afaceri politice cu biserici ortodocse — B a r z i l a i – e n – D a n

Ar trebui să spunem mai întâi că o clădire nu este o biserică decât în măsura în care ea reprezintă imaginea preferințelor favorabiule ale unui climat politic. O clădire este un semn, iar semnul spune că este existența ei avantajoasă pentru cei care o ridică. Atât. Biserica vie este o cu totul altă realitate și […]

via Afaceri politice cu biserici ortodocse — B a r z i l a i – e n – D a n

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  51 accesări
  0 comentarii
51 accesări
0 comentarii

Chipul de aur

1. Ce anume l-a motivat pe împărat să facă acest chip?

Daniel 3:1-7
1. Împăratul Nebucadneţar a făcut un chip de aur, înalt de şaizeci de coţi şi lat de şase coţi. L-a ridicat în valea Dura, în ţinutul Babilonului.
2. Împăratul Nebucadneţar a poruncit să cheme pe dregători, pe îngrijitori şi pe cârmuitori, pe judecătorii cei mari, pe vistiernici, pe legiuitori, pe judecători şi pe toate căpeteniile ţinuturilor, ca să vină la sfinţirea chipului pe care-l înălţase împăratul Nebucadneţar.
3. Atunci, dregătorii, îngrijitorii şi cârmuitorii, judecătorii cei mari, vistiernicii, legiuitorii, judecătorii şi toate căpeteniile ţinuturilor s-au strâns la sfinţirea chipului pe care-l înălţase împăratul Nebucadneţar. S-au aşezat înaintea chipului pe care-l înălţase Nebucadneţar.
4. Iar un crainic a strigat cu glas tare: „Iată ce vi se porunceşte, popoare, neamuri, oameni de toate limbile!
5. În clipa când veţi auzi sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului şi a tot felul de instrumente de muzică, să vă aruncaţi cu faţa la pământ şi să vă închinaţi chipului de aur pe care l-a înălţat împăratul Nebucadneţar.
6. Oricine nu se va arunca cu faţa la pământ şi nu se va închina va fi aruncat chiar în clipa aceea în mijlocul unui cuptor aprins.”
7. De aceea, în clipa când au auzit toate popoarele sunetul trâmbiţei, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii şi a tot felul de instrumente de muzică, toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile s-au aruncat cu faţa la pământ şi s-au închinat chipului de aur pe care-l înălţase împăratul Nebucadneţar.

A trecut o vreme din momentul când împăratul a avut visul și până a făcut chipul. Totuși se pare că împăratul nu a mai putut uita visul și faptul că Babilonul era sortit să fie înlocuit de alte puteri. Nemulțumit să fie doar capul de aur, împăratul a dorit să fie reprezentat de un trup întreg de aur pentru a le transmite supușilor săi ideea că împărăția lui va rezista în toată istoria.

Această atitudine semeață ne amintește de constructorii Turnului Babel, care, în aroganța lor, au încercat să Îl sfideze pe Dumnezeu. La fel de arogant a fost și Nebucadnețar. El a realizat multe ca împărat al Babilonului și nu putea trăi cu gândul că împărăția lui va trebui să dispară. Astfel, într-un efort de a se autoînălța, el a poruncit să fie făcută o statuie care să simbolizeze puterea lui și prin care să își asigure credincioșia supușilor săi. Deși nu este clar dacă acest chip îl preînchipuia chiar pe împărat sau o zeitate, să ținem cont de faptul că, în Antichitate, linia care despărțea sfera politică de cea religioasă, chiar dacă exista, era adesea neclară.

De asemenea, să nu uităm că Nebucadnețar a avut două ocazii de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Prima, el i-a pus la probă pe tinerii evrei și i-a găsit de zece ori mai înțelepți decât toți înțelepții Babilonului. Apoi, după ce toți ceilalți învățați nu au reușit să îi relateze visul, Daniel i-a spus chiar gândurile lui, visul și interpretarea visului. În cele din urmă, împăratul a recunoscut superioritatea Dumnezeului lui Daniel. Surprinzător este faptul că aceste lecții de teologie nu l-au împiedicat pe Nebucadnețar să se întoarcă la idolatrie. De ce? Cel mai probabil, din cauza mândriei. Ființele umane păcătoase nu doresc să recunoască faptul că realizările lor materiale și intelectuale sunt zadarnice și sortite pieirii. Uneori poate și noi acționăm ca niște mici nebucadnețari, acordând prea multă atenție realizărilor și uitând cât de neimportante sunt acestea în comparație cu veșnicia.

Cum putem învăța să nu cădem, în vreun mod subtil, în capcana în care a căzut Nebucadnețar?

Post-ul Chipul de aur apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Dragu Gabriel)
  60 accesări
  0 comentarii

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

60 accesări
0 comentarii

Destinat pentru a fi sfant

 Fiţi sfinţi, căci Eu sunt sfânt."

1 Petru 1:16

Aminteşte-ţi permanent care este scopul vieţii tale. Destinul omului nu este nici fericirea, nici sănătatea, ci sfinţenia. In zilele de astăzi avem mult prea multe dorinţe şi ne risipim în ele; dorinţe bune, nobile şi drepte care poate îşi vor găsi împlinirea, dar pe care Dumnezeu trebuie să le facă să nu mai aibă o aşa mare importanţă pentru noi. Singurul lucru care contează cu adevărat este dacă omul vrea să-L accepte pe Dumnezeul care-l va face sfânt. Oricare ar fi preţul, omul trebuie să aibă o relaţie bună cu Dumnezeu.

Cred eu că trebuie să fiu sfânt? Cred că Dumnezeu poate să vină în inima mea şi să mă facă sfânt? Dacă, prin predica ta, mă convingi că nu sunt sfânt, voi fi indignat de această predică. Vestirea Evangheliei trezeşte resentimente puternice, deoarece Evanghelia îmi dezvăluie că nu sunt sfânt; dar, de asemenea, ea trezeşte în mine o dorinţă intensă. Dumnezeu are un singur scop pentru om, şi anume sfinţirea. Singurul Său scop este crearea de sfinţi.

Dumnezeu nu e o maşină eternă de binecuvântat oameni; El n-a venit să mântuiască oamenii din milă; El a venit să-i mântuiască, deoarece i-a creat ca să fie sfinţi. Ispăşirea înseamnă că Dumnezeu mă poate aduce înapoi la unitate perfectă cu El prin moartea lui Isus Cristos, fără să rămână nici o umbră între noi.Nu tolera niciodată, din compasiune faţă de tine sau faţă de alţii, vreun obicei care nu este după voia unui Dumnezeu sfânt. Sfinţenia înseamnă puritate în umblarea ta, în cuvintele care-ţi ies din gură, în gândurile pe care le nutreşti – orice detaliu al vieţii să fie sub privirea lui Dumnezeu. Sfinţenia nu este numai ceea ce-mi dă Dumnezeu, ci şi ceea ce manifest eu din ce mi-a dat Dumnezeu

  63 accesări
  0 comentarii
63 accesări
0 comentarii

Ferice de voi,când suferiți pentru Numele Meu

 Fericiți sunteți voi când vă vor defăima și vă vor persecuta și, mințind, vor spune împotriva voastră orice lucru rău, din cauza Mea. Bucurați-vă și veseliți-vă, pentru că răsplata voastră este mare în ceruri.

Strângeți-vă comori în cer.

Matei 5.11,12; 6.20

V-ați întrebat vreodată ce fel de răsplătiri veți primi atunci când veți ajunge în cer? Biblia ne arată criteriile potrivit cărora Dumnezeu va stabili aceste răsplătiri, precum și felul de purtare prin care le putem dobândi. Când vom sta înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, vom fi judecați pe baza luminii pe care am avut-o – adică pe baza adevărului pe care Dumnezeu ni l-a pus la dispoziție – și pe baza a ceea ce am făcut cu oportunitățile care ne-au fost create.

Mai mult, vedem că anumite acțiuni și atitudini vor avea ca rezultat anumite răsplătiri. De exemplu, în Evanghelia după Matei ni se spune că există o mare răsplată păstrată în cer pentru cei care sunt insultați și persecutați din pricina Domnului Isus (Matei 5.11,12). În altă parte, Domnul ne spune că faptele de bunătate făcute față de cei ai Lui sunt consemnate și vor fi răsplătite (Matei 25.40). Nici chiar un pahar cu apă dat unui ucenic însetat nu va fi trecut cu vederea în ziua judecății (Matei 10.42).

Printre cei răsplătiți se vor afla și cei pe care Dumnezeu îi cheamă să-și părăsească atât averile, cât și pe cei apropiați, de dragul evangheliei. O altă acțiune care se bucură de atenția specială a lui Dumnezeu este dragostea îndreptată către cei care ne sunt vrăjmași. Pentru o astfel de purtare există o mare răsplată și vom fi numiți „fii ai Celui Preaînalt" (Luca 6.35). Câteodată, unii par să prospere și să secere o recoltă bogată, fără să bage însă de seamă cum alții au pregătit și am semănat mai înainte ogorul. Totuși, Dumnezeu ne asigură că nici cel care seamănă și nici cel care udă nu vor fi trecuți cu vederea (1 Corinteni 3.8). Domnul vede orice detaliu, iar orice lucru făcut pentru El va fi cu siguranță răsplătit.


  74 accesări
  0 comentarii
74 accesări
0 comentarii