Blog-uri eLogos

Isaia 57

Isaia 57

1. Piere cel neprihănit, și nimănui nu-i pasă; se duc oamenii de bine, și nimeni nu ia aminte că din pricina răutății este luat cel neprihănit.
2. El intră în pace în groapa lui: cel ce umblă pe drumul cel drept se odihnește în culcușul lui.
3. „Dar voi apropiați-vă încoace, fii ai vrăjitoarei, sămânța preacurvarului și a curvei!
4. De cine vă bateți voi joc? Împotriva cui vă deschideți voi gura larg și scoateți limba? Nu sunteți voi niște copii ai păcatului, o sămânță a minciunii,
5. care se încălzește pentru idoli sub orice copac verde, care înjunghie pe copii în văi, sub crăpăturile stâncilor?
6. În pietrele lustruite din pâraie este partea ta de moștenire, ele sunt soarta ta; lor le torni și jertfe de băutură și le aduci daruri de mâncare. Pot Eu să fiu nesimțitor la lucrul acesta?
7. Pe un munte înalt și ridicat îți faci culcușul; tot acolo te sui să aduci jertfe.
8. Îți pui pomenirea în dosul ușii și ușorilor, căci, departe de Mine, îți ridici învelitoarea și te sui în pat, îți lărgești culcușul și faci legământ cu ei; îți place legătura cu ei și iei seama la semnul lor.
9. Te duci la împărat cu untdelemn, îți înmulțești miresmele, îți trimiți solii departe și te pleci până la Locuința morților.
10. Obosești mergând și nu zici: ‘Încetez!’ Tot mai găsești putere în mâna ta, de aceea nu te doboară întristarea.
11. Și de cine te sfiai, de cine te temeai, de nu Mi-ai fost credincioasă, de nu ți-ai adus aminte și nu ți-a păsat de Mine? Și Eu tac, și încă de multă vreme, de aceea nu te temi tu de Mine.
12. Dar acum îți voi da pe față neprihănirea, și faptele tale nu-ți vor folosi!
13. Și atunci să strigi și să te izbăvească mulțimea idolilor tăi! Căci îi va lua vântul pe toți, o suflare îi va ridica. Dar cel ce se încrede în Mine va moșteni țara și va stăpâni muntele Meu cel sfânt.”
14. Și El zice: „Croiți, croiți drum, pregătiți calea, luați orice piedică din calea poporului Meu!”
15. Căci așa vorbește Cel Preaînalt, a cărui locuință este veșnică și al cărui Nume este sfânt: „Eu locuiesc în locuri înalte și în sfințenie, dar sunt cu omul zdrobit și smerit, ca să înviorez duhurile smerite și să îmbărbătez inimile zdrobite.
16. Nu vreau să cert în veci, nici să țin o mânie necurmată, când înaintea Mea cad în leșin duhurile și sufletele pe care le-am făcut.
17. Din pricina păcatului lăcomiei lui M-am mâniat și l-am lovit, M-am ascuns, în supărarea Mea, și cel răzvrătit a urmat și mai mult pe căile inimii lui.
18. I-am văzut căile, și totuși îl voi tămădui; îl voi călăuzi și-l voi mângâia, pe el și pe cei ce plâng împreună cu el.
19. Voi pune lauda pe buze: Pace, pace celui de departe și celui de aproape!”, zice Domnul. „Da, Eu îl voi tămădui!
20. Dar cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate liniști și ale cărei ape aruncă afară noroi și mâl.
21. Cei răi n-au pace”, zice Dumnezeul meu.

Post-ul Isaia 57 apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Mihai Marian)
  18 accesări
  0 comentarii

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

18 accesări
0 comentarii

Bangladesh: bătut a doua zi după botez

16 aprilie 2019 la 11:28

Tocmai fusese botezată. O tânără creștină convertită a fost atacată de rudele ei în Bangladesh. A petrecut 3 zile în spital cu soțul ei, de asemenea agresat. 

Rahima Khatum fusese botezat cu o zi înainte. Acesta este, fără îndoială, ceea ce a alimentat furia familiei sale, deja opusă convertirii soțului ei Razzaq.

Razzaq este reporter pentru o gazetă locală. El și soția sa au fost asaltați cu arme de casă acasă. Locuiesc într-un sat din vestul Bangladeshului și amândoi s-au convertit recent la creștinism.

Amenintari cu moartea

Miercuri, pe 3 aprilie, la prânz, Abdur Rashid, fratele mai mic al lui Razzaq, ajunge fără avertisment la el acasă, însoțit de prietenii săi. Bărbații sunt înarmați. Încep să-l învingă pe Razzaq, dar Rahima încearcă să intervină. Și ea este lovită. Vecinii, alertați de apelurile de ajutor ale cuplului, se grăbesc în ajutorul lor și reușesc să oprească atacul.

Cuplul a suferit răni grave și a fost transportat la cel mai apropiat spital, unde a trebuit să stea trei zile. Amenințați cu moartea, Razzaq și Rahima Khatun nu au depus plângere. În mass-media locală, incidentul a fost raportat ca o simplă dispută familială.

Familia lor vrea să le nege

Razzaq este cel mai mare dintr-o familie formată din trei frați și trei surori. El este singurul credincios din familie și își trăiește credința în compania altor creștini. Cu toate acestea, el s-a confruntat cu opoziția propriilor săi oameni de la convertirea sa.

Conversia soției sale nu a ajutat lucrurile: odată cu moartea tatălui Razzaq anterior, botezul lui Rahima din 2 aprilie a alimentat și mai mult furia familiei. Rudele sale cele mai apropiate doresc astăzi să-l dezmoștenească pe Razzaq și să-l lipsească de pământul său.

Cuplul locuiește pe același teren ca și restul familiei:- Nu ne simțim în siguranță în casa asta. 

Trădători considerați

Creștinii cu origini musulmane sunt cei mai persecutați creștini din Bangladesh. Familia lor îi consideră trădători și necredincioși. Grupurile islamiste radicale au făcut presiuni asupra comunităților rurale să aplice Sharia (legea islamică) și au pretins multe victime creștine. 

În 2018, cel puțin 104 creștini au suferit violență pentru credința lor în Bangladesh.

https://www.portesouvertes.fr/informer/actualite/bangladesh-tabassee-le-lendemain-de-son-bapteme

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  24 accesări
  0 comentarii
24 accesări
0 comentarii

Isaia 53

Isaia 53

1. Cine a crezut în ceea ce ni se vestise? Cine a cunoscut brațul Domnului?
2. El a crescut înaintea Lui ca o odraslă slabă, ca un Lăstar care iese dintr-un pământ uscat. N-avea nici frumusețe, nici strălucire ca să ne atragă privirile și înfățișarea Lui n-avea nimic care să ne placă.
3. Disprețuit și părăsit de oameni, om al durerii și obișnuit cu suferința, era așa de disprețuit, că îți întorceai fața de la El, și noi nu L-am băgat în seamă.
4. Totuși El suferințele noastre le-a purtat și durerile noastre le-a luat asupra Lui, și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu și smerit.
5. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, și prin rănile Lui suntem tămăduiți.
6. Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor.
7. Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura.
8. El a fost luat prin apăsare și judecată, dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese șters de pe pământul celor vii și lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?
9. Groapa Lui a fost pusă între cei răi, și mormântul Lui, la un loc cu cel bogat, măcar că nu săvârșise nicio nelegiuire și nu se găsise niciun vicleșug în gura Lui.
10. Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință… Dar, după ce Își va da viața ca jertfă pentru păcat, va vedea o sămânță de urmași, va trăi multe zile și lucrarea Domnului va propăși în mâinile Lui.
11. „Va vedea rodul muncii sufletului Lui și Se va înviora. Prin cunoștința Lui, Robul Meu cel neprihănit va pune pe mulți oameni într-o stare după voia lui Dumnezeu și va lua asupra Lui povara nelegiuirilor lor.
12. De aceea Îi voi da partea Lui la un loc cu cei mari și va împărți prada cu cei puternici, pentru că S-a dat pe Sine Însuși la moarte și a fost pus în numărul celor fărădelege, pentru că a purtat păcatele multora și S-a rugat pentru cei vinovați.”

Post-ul Isaia 53 apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Mihai Marian)
  31 accesări
  0 comentarii

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

31 accesări
0 comentarii

Arheologii israelieni au descoperit o greutate antică din timpul primului templu evreiesc construit de Solomon

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  22 accesări
  0 comentarii
22 accesări
0 comentarii

Isaia 49

Isaia 49

1 Ascultaţi-Mă, ostroave! Luaţi aminte, popoare depărtate! Domnul M-a chemat din sânul mamei şi M-a numit de la ieşirea din pântecele mamei.
2 Mi-a făcut gura ca o sabie ascuţită, M-a acoperit cu umbra mâinii Lui; şi M-a făcut o săgeată ascuţită, M-a ascuns în tolba Lui cu săgeţi.
3 „Şi mi-a zis: „Israele, tu eşti robul Meu în care Mă voi slăvi.”
4 Şi eu mă gândeam: „Degeaba am muncit, în zadar şi fără folos mi-am istovit puterea. Dar dreptul meu este la Domnul, şi răsplata mea, la Dumnezeul meu.
5 Şi acum, Domnul vorbeşte, El, care M-a întocmit din pântecele mamei ca să fiu Robul Lui, ca să aduc înapoi la El pe Iacov şi pe Israel, care este încă împrăştiat; căci Eu sunt preţuit înaintea Domnului, şi Dumnezeul Meu este tăria Mea.
6 El zice: „Este prea puţin lucru să fii Robul Meu ca să ridici seminţiile lui Iacov şi să aduci înapoi rămăşiţele lui Israel. De aceea, Te pun să fii Lumina neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.”
7 Aşa vorbeşte Domnul, Răscumpărătorul, Sfântul lui Israel, către Cel dispreţuit şi urât de popor, către Robul celor puternici: „Împăraţii vor vedea lucrul acesta, şi se vor scula, şi voievozii se vor arunca la pământ şi se vor închina, din pricina Domnului, care este credincios, din pricina Sfântului lui Israel, care Te-a ales.”
8 Aşa vorbeşte mai departe Domnul: „La vremea îndurării, Te voi asculta, şi în ziua mântuirii, Te voi ajuta; Te voi păzi şi Te voi pune să faci legământ cu poporul, să ridici ţara şi să împarţi moştenirile pustiite;
9 să spui prinşilor de război: „Ieşiţi!”, şi celor ce sunt în întuneric: „Arătaţi-vă!” Ei vor paşte pe drumuri şi vor găsi locuri de păşune pe toate coastele.
10 Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete; nu-i va bate arşiţa, nici soarele; căci Cel ce are milă de ei îi va călăuzi şi-i va duce la izvoare de ape.
11 Voi preface toţi munţii Mei în drumuri, şi drumurile Mele vor fi bine croite.
12 Iată-i că vin de departe, unii de la miazănoapte şi de la apus, iar alţii din ţara Sinim.
13 Bucuraţi-vă, ceruri! Înveseleşte-te, pământule! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Căci Domnul mângâie pe poporul Său şi are milă de nenorociţii Lui.”
14 Sionul zicea: „M-a părăsit Domnul şi m-a uitat Domnul!”
15 Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuşi Eu nu te voi uita cu niciun chip:
16 Iată că te-am săpat pe mâinile Mele, şi zidurile tale sunt totdeauna înaintea ochilor Mei!
17 Fiii tăi aleargă; dar cei ce te dărâmaseră şi te pustiiseră vor ieşi din mijlocul tău.
18 Ridică-ţi ochii de jur împrejur şi priveşte: toţi aceştia se strâng, vin la tine. Pe viaţa Mea, zice Domnul, că te vei îmbrăca cu toţi aceştia ca şi cu o podoabă şi te vei încinge cu ei ca o mireasă.
19 Căci locurile tale pustiite şi pustii, ţara ta nimicită, vor fi strâmte pentru locuitorii tăi; şi cei ce voiau să te mănânce se vor depărta.
20 Fiii aceştia de care ai fost lipsit vor spune mereu la urechile tale: „Locul este prea strâmt pentru mine; fă-mi loc, ca să pot să mă aşez.”
21 Şi vei zice în inima ta: „Cine mi i-a născut? Căci eram fără copii şi stearpă; eram roabă, izgonită: cine i-a crescut? Rămăsesem singură: unde erau aceştia?”
22 De aceea, aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, voi face neamurilor semn cu mâna şi-Mi voi înălţa steagul spre popoare; ele vor aduce înapoi pe fiii tăi în braţele lor şi vor duce pe fiicele tale pe umeri.
23 Te vor hrăni împăraţi, şi împărătesele lor te vor alăpta. Se vor închina cu faţa la pământ înaintea ta şi vor linge ţărâna de pe picioarele tale, ca să ştii că Eu sunt Domnul şi că cei ce nădăjduiesc în Mine nu vor fi daţi de ruşine.” –
24 Se poate lua prada celui puternic? Şi poate să scape cel prins din prinsoare? –
25 „Da, zice Domnul, prada celui puternic îi va fi luată, şi cel prins de asupritor va scăpa; căci Eu voi lupta împotriva vrăjmaşilor tăi şi voi scăpa pe fiii tăi.
26 Eu voi da asupritorilor tăi să-şi mănânce carnea, şi se vor îmbăta ca de must de însuşi sângele lor. Şi va şti orice făptură că Eu sunt Domnul, Mântuitorul tău, Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov.”

Post-ul Isaia 49 apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Mihai Marian)
  30 accesări
  0 comentarii

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

30 accesări
0 comentarii

Suferința mea este o corectare pentru păcat?

Suferința mea este o corectare pentru păcat?

Interviu cu John Piper

Fondator și profesor, desiringGod.org

Abonati-va

mărSpotifyE-mail

Transcriere audio

Când știu dacă Dumnezeu mă corectează? Este o întrebare pe care fiecare credincios o întâmpină în cele din urmă și astăzi vine de la o ascultătoare pe nume Hunter. Este atât de bun. „Pastor John, vă mulțumesc pentru răspunsul dvs. sincer despre pandemie în acest an. Mă gândesc în special la episodul tău special „ Cum dăm sens Coronavirusului?„Acolo ați ajuns la concluzia că unele cazuri de suferință, inclusiv slăbiciunea, boala și moartea, reprezintă judecăți directe ale lui Dumnezeu pentru păcatul nostru destinat să ne disciplineze și să ne aducă la pocăință și restaurare. Văd asta în pasaje precum 1 Corinteni 11: 30–32. Totuși, din Scriptură știm și că Dumnezeu permite unor suferințe nu ca o judecată sau o corectare specifică, ci pur și simplu să își arate gloria și să construiască în noi răbdarea răbdătoare. Văd asta în pasaje precum Ioan 9: 3 și 2 Corinteni 12: 8-9. Așadar, întrebarea mea este următoarea: Când Dumnezeu aduce suferința în viețile noastre, cum putem discerne dacă suferința ar trebui să fie întâmpinată cu răbdare și rezistență sau cu o evaluare și o modificare imediată a vieții? ”

Bună întrebare – atât de bine gândită; atât de bine articulat. În primul rând, permiteți-mi să spun că sunt foarte de acord cu Hunter că aceste două moduri în care Dumnezeu ne tratează sunt reale. Sunt în Biblie.

Rezistență și evaluare

Pe de o parte, el poate discerne un tipar specific de păcat în viața noastră la care răspunde direct cu un fel de necaz sau suferință în viața noastră pentru a ne trezi, a ne rafina, a ne vindeca și a ne aduce la pocăință pentru că ne iubește. Așa cum se spune în Evrei 12: 6 , „Domnul îl disciplinează pe cel pe care îl iubește și pedepsește pe fiecare fiu pe care îl primește”. Știu că experiența este uneori foarte greu de crezut deoarece, deși este predată atât de clar în Biblie, gândul că dragostea lui Dumnezeu pentru copiii săi aduce această durere este foarte greu de simțit cu mare afecțiune. Avem nevoie de toate încurajările pe care le putem obține din Scripturi pentru a crede că El este Tatăl nostru și că El nu ne va arunca niciodată și că suferințele sunt pentru binele nostru.

Pe de altă parte, după cum subliniază Hunter, textele precum Ioan 9: 3 intenționează să ne învețe să nu presupunem că fiecare suferință este direct un răspuns la un anumit păcat din viața noastră, ci că uneori ni se dă în suferință o oportunitate să mărești harul lui Dumnezeu prin credință și răbdare și dragoste.„Fiecare încercare să aibă efectul ei sfințitor de a ucide păcatul și de a promova credința, răbdarea și iubirea”.TweetDistribuiți pe Facebook

Sunt de acord cu Hunter că aceste două moduri divine de a ne trata sunt foarte reale. Amândoi sunt învățați în Biblie. Dar ce face ca răspunsul la întrebarea lui Hunter să fie atât de dificil – și anume: Cum știm când suntem tratați într-un fel sau altul? – este că linia dintre ele este permeabilă. O altă modalitate de a spune ar fi că aceste două tipuri de răspunsuri de la Dumnezeu la situația noastră se suprapun întotdeauna, ceea ce înseamnă, practic, că nu există niciodată o situație în viață în care să nu răspundem cu autoevaluare. Ea a întrebat: „Ar trebui să răspundem cu evaluare sau cu răbdare?” Și spun că există întotdeauna o evaluare adecvată în mijlocul suferinței și, dacă este necesar, al alterării.

Cu alte cuvinte, îi sugerez lui Hunter că, în cele din urmă, să știm cu siguranță care dintre aceste două moduri de a fi tratați de Dumnezeu ni se întâmplă nu este esențial pentru a trăi așa cum ar trebui. Dumnezeu poate să o lămurească; el poate. Dar poate că nu.

Scopul fiecărei încercări

Acum, permiteți-mi să ilustrez despre ce vorbesc. În Iacov 1: 2–4 , Iacov spune:

Numărați toată bucuria, fraților mei, când întâlniți încercări de diferite feluri, pentru că știți că încercarea credinței voastre produce statornicie. Și lăsați statornicia să aibă efectul său deplin, astfel încât să fiți desăvârșiți și desăvârșiți, lipsiți de nimic.

Aici Iacob ne ilustrează pe noi toți creștinii întâlnind diferite tipuri de necazuri, pe care le numește încercări sau încercări . El nu distinge dacă vin ca răspuns la păcatele specifice pe care le-am comis sau nu. Ceea ce spune el este că în orice fel de încercare – în orice fel – credința este testată. Și scopul în fiecare încercare este un fel de statornicie care arată că Dumnezeu este demn de încredere, înțelept și bun, valoros și atot-suficient pentru situația noastră. În cele din urmă, scopul fiecărei încercări din viața creștină este de a-l face pe Isus să arate grozav prin răbdarea noastră, credința noastră, dragostea noastră pentru ceilalți în bunătatea sa.

Acum, unele dintre aceste încercări ar putea fi datorate păcatelor specifice din viața noastră, iar altele din aceste încercări ar putea să nu fie. Dar scopul este același în ambele: Dacă există păcate specifice în viața noastră, obiectivul statorniciei înălțării lui Hristos include recunoașterea și pocăința și ieșirea din aceste păcate. Dacă nu se manifestă păcate specifice, atunci scopul este în continuare același: mărirea lui Hristos prin credință și pocăință și dragoste.

Ceea ce sugerez este că dacă nu putem discerne că o suferință specifică se datorează unui păcat specific nu este esențială. Esența este aceasta: fiecare încercare să aibă efectul ei sfințitor de a ucide păcatul și de a promova credința, de a spori răbdarea și de a stimula iubirea. Dacă păcatul este cunoscut, ucide-l. Dacă nu se știe, roagă-l pe Domnul să te protejeze, să te curățească de greșelile ascunse (așa cum fac psalmii, Psalmul 19:12 ; 139: 23–24 ) și să-ți promoveze capacitățile de credință și răbdare.

Rămășițe ale păcatului

Acum, nu cred că inventez acest lucru, această fuzionare a acestor două. Cred că Iov este o ilustrare a ceea ce încerc să trec – și anume că până și suferința care vine în viața noastră ca o oportunitate pentru demonstrarea valorii lui Dumnezeu prin credință și răbdare are totuși întotdeauna planul secundar de a ne lua sfințirea. Mai adânc.

Când Satana i-a cerut lui Dumnezeu permisiunea să-l rănească pe Iov, contextul era că Iov era un om fără vină ( Iov 1: 1 ) – ceea ce înseamnă că suferințele care i-au venit nu au fost disciplinare ca răspuns la un păcat în care se plimba. a fost modul lui Dumnezeu de a-i oferi lui Iov ocazia de a arăta valoarea lui Dumnezeu asupra sănătății sale, asupra familiei sale, asupra prosperității sale. Cu toate acestea, de-a lungul timpului, suferința lui Iov a fost de așa natură încât a stârnit în Iov sedimentul păcătoșeniei rămase, de care s-a pocăit în mod clar în Iov 42: 5-6 : „Auzisem de tine prin auzul urechii , dar acum ochiul meu te vede; de aceea mă disprețuiesc pe mine și mă pocăiesc în praf și cenușă ”.„Scopul fiecărei încercări din viața creștină este să-l facă pe Isus să arate grozav”.TweetDistribuiți pe Facebook

Cred că acest lucru se va dovedi adevărat pentru noi toți. Fie că suferința din viața noastră este o pedeapsă pentru un păcat specific sau dacă suferința este o oportunitate de a-L glorifica pe Dumnezeu prin credință și răbdare, în ambele cazuri, vom descoperi rămășițe ale păcătoșeniei din viața noastră, de care ar trebui să ne pocăim și treceți dincolo. Motiv pentru care am spus că există întotdeauna loc pentru autoevaluare.

Suferă cu El

Permiteți-mi să închei cu ceea ce poate fi cel mai important lucru de spus. Ori de câte ori suferința vine în viețile noastre, ca aleși, iubiți, îndreptățiți, copii siguri ai lui Dumnezeu, există două feluri de ispite, nu doar una: una este să neglijăm suferința ca o oportunitate pentru a ne dovedi statornicia credinței și a răbdării. Cealaltă este să ne temem că suntem condamnați și nu suntem tratați ca fiind copiii lui Dumnezeu.

Vreau să-l încurajez pe Hunter și pe noi toți să ne stabilim în Cuvântul lui Dumnezeu, în lucrarea mântuitoare a lui Hristos, în lucrarea de pecetluire a Duhului Sfânt și în mersul sfințeniei, pentru a crește în încrederea noastră că noi sunt copii ai lui Dumnezeu și, dacă sunt copii, atunci moștenitori, cu siguranță, știind că trebuie să suferim împreună cu el pe drumul spre a fi proslăviți cu el ( Romani 8: 16-17 ).John Piper ( @JohnPiper ) este fondator și profesor al desiringGod.org și cancelar al Bethlehem College & Seminary. Timp de 33 de ani, a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. El este autorul a peste 50 de cărți , inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hedonist și, mai recent, Coronavirus și Hristos .

https://www.desiringgod.org/interviews/is-my-suffering-a-correction-for-sin?utm_campaign=Daily+Email&utm_medium=email&_hsmi=96312451&_hsenc=p2ANqtz-_ZOGOGGLiTDGqBfPW6a9Hp3TS0VCeopaGeqPEWIsYTPAQfT0_vZ0JduQMY4hnNJoW28KMkdIu-9Kj9jnwdLypSQ-bboHmVMTvzgVddEtF-aKifIL8&utm_content=96312451&utm_source=hs_email

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  35 accesări
  0 comentarii
35 accesări
0 comentarii

Isaia 45

Isaia 45

1 Aşa vorbeşte Domnul către unsul Său, către Cirus, pe care-l ţine de mână ca să doboare neamurile înaintea lui şi să dezlege brâul împăraţilor, să-i deschidă porţile, ca să nu se mai închidă:
2 „Eu voi merge înaintea ta, voi netezi drumurile muntoase, voi sfărâma uşile de aramă şi voi rupe zăvoarele de fier.
3 Îţi voi da vistierii ascunse, bogăţii îngropate, ca să ştii că Eu sunt Domnul care te chem pe nume, Dumnezeul lui Israel.
4 Din dragoste pentru robul Meu, Iacov, şi pentru Israel, alesul Meu, te-am chemat pe nume, ţi-am vorbit cu bunăvoinţă, înainte ca tu să Mă cunoşti.
5 Eu sunt Domnul, şi nu mai este altul, afară de Mine nu este Dumnezeu. Eu te-am încins, înainte ca tu să Mă cunoşti.
6 Ca să se ştie, de la răsăritul soarelui până la apusul soarelui, că afară de Mine nu este Dumnezeu: Eu sunt Domnul, şi nu este altul.
7 Eu întocmesc lumina şi fac întunericul, Eu dau propăşirea şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.
8 Să picure cerurile de sus şi să plouă norii neprihănirea! Să se deschidă pământul, să dea din el mântuirea şi să iasă totodată din el izbăvirea! Eu, Domnul, fac aceste lucruri.”
9 Vai de cine se ceartă cu Făcătorul său! – Un ciob dintre cioburile pământului! – Oare lutul zice el celui ce-l făţuieşte: „Ce faci?”, şi lucrarea ta zice ea despre tine: „El n-are mâini”?
10 Vai de cine zice tatălui său: „Pentru ce m-ai născut?”, şi mamei sale: „Pentru ce m-ai făcut?”
11 Aşa vorbeşte Domnul, Sfântul lui Israel şi Făcătorul său: „Vrea cineva să Mă întrebe asupra viitorului, să-Mi poruncească pentru copiii Mei şi pentru lucrarea mâinilor Mele?
12 Eu am făcut pământul şi am făcut pe om pe el; Eu cu mâinile Mele am întins cerurile şi am aşezat toată oştirea lor.
13 Eu am ridicat pe Cirus, în dreptatea Mea, şi voi netezi toate cărările lui. El Îmi va zidi iarăşi cetatea şi va da drumul prinşilor Mei de război, fără preţ de răscumpărare şi fără daruri, zice Domnul oştirilor.”
14 Aşa vorbeşte Domnul: „Câştigurile Egiptului şi negoţul Etiopiei, şi ale sabeenilor, oameni de statură înaltă, vor trece la tine şi vor fi ale tale. Popoarele acestea vor merge după tine, vor trece înlănţuite, se vor închina înaintea ta şi-ţi vor zice rugându-te: „Numai la tine Se află Dumnezeu şi nu este alt Dumnezeu afară de El.”
15 Dar Tu eşti un Dumnezeu care Te ascunzi, Tu, Dumnezeul lui Israel, Mântuitorule!
16 Toţi sunt ruşinaţi şi uluiţi, toţi pleacă plini de ocară, făuritorii idolilor.
17 Dar Israel va fi mântuit de Domnul, cu o mântuire veşnică. Voi nu veţi fi nici ruşinaţi, nici înfruntaţi, în veci.”
18 Căci aşa vorbeşte Domnul, Făcătorul cerurilor, singurul Dumnezeu care a întocmit pământul, l-a făcut şi l-a întărit, l-a făcut nu ca să fie pustiu, ci l-a întocmit ca să fie locuit: „Eu sunt Domnul, şi nu este altul!
19 Eu n-am vorbit în ascuns, într-un colţ întunecos al pământului. Eu n-am zis seminţei lui Iacov: „Căutaţi-Mă în zadar!” Eu, Domnul, spun ce este adevărat, vestesc ce este drept.
20 Strângeţi-vă, veniţi şi apropiaţi-vă împreună, voi cei scăpaţi dintre neamuri! N-au nicio pricepere cei ce îşi duc idolul de lemn şi cheamă pe un dumnezeu care nu poate să-i mântuiască.
21 Spuneţi-le şi aduceţi-i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alţii! Cine a prorocit aceste lucruri de la început şi le-a vestit demult? Oare nu Eu, Domnul? Nu este alt Dumnezeu decât Mine, Eu sunt singurul Dumnezeu drept şi mântuitor, alt Dumnezeu afară de Mine nu este.
22 Întoarceţi-vă la Mine, şi veţi fi mântuiţi toţi cei ce sunteţi la marginile pământului! Căci Eu sunt Dumnezeu, şi nu altul.
23 Pe Mine însumi Mă jur, adevărul iese din gura Mea, şi cuvântul Meu nu va fi luat înapoi: orice genunchi se va pleca înaintea Mea şi orice limbă va jura pe Mine.
24 „Numai în Domnul”, Mi se va zice, „locuieşte dreptatea şi puterea; la El vor veni, şi vor fi înfruntaţi toţi cei ce erau mâniaţi împotriva Lui.
25 În Domnul vor fi făcuţi neprihăniţi şi proslăviţi toţi urmaşii lui Israel.”

Post-ul Isaia 45 apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Mihai Marian)
  34 accesări
  0 comentarii

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

34 accesări
0 comentarii

De ce noi ca și creștini nu putem accepta avortul?

Cosmin Frișan  18-09-2020 10:33:41

Cea mai cunoscută predică înregistrată vreodată în istoria omenirii este „Predică de pe munte” din Matei 5-7. În acest text, găsim cea mai mare predică de la Cel mai Mare Predicator, de la cel mai Înțelept Teolog, și ar trebui să luăm aminte. Ceea ce găsim în această predică puternică este o expunere a legii lui Dumnezeu cu privire la diferite subiecte.

Întreaga atenție a Predicii de pe munte este axată pe „adevărata dreptate”. Neprihănirea care vine numai prin Isus Hristos.

Neprihănirea autentică a lui Hristos este atinsă prin harul care vine numai în El. Prin Hristos o persoană poate avea acum, aici, viața binecuvântată în timp ce așteaptă cu nerăbdare să aibă o viață fericită pentru eternitate.

În această predică, Isus face o declarație foarte emfatică despre pace. El afirmă: „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!” (Matei 5: 9). Cuvântul „împăciuitori” este „εἰρηνοποιός” în greacă, adică „a încerca să reconcilieze persoanele care au dezacorduri, aducând pace”. Industria avortului nu este o industrie păci. Într-o cultură urbană plină de progrese tehnologice și guvernată de legi care protejează demnitatea vieții umane – protejăm în același timp industria care măcelărește în mod legal (din punct de vedere politic) bebelușii nenăscuți pe baza „drepturilor” mamei și a alegerii ei. Susținerea industriei avortului este fructul stabilirii păcii sau este rodul depravării?

Mulți oameni din întreaga lume pretind că susțîn dreptul femeilor de a alege, dar în același timp pretind că sunt copii ai lui Dumnezeu. Isus a spus că, dacă nu sunteți împăciuitori, nu puteți fi numiți fii ai lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, făcând astfel, dăm dovadă de creștini care aleg ce fel de reguli să respecte. De la Roe v. Wade în 1973, peste 60 de milioane de copii au fost uciși sub stindardul drepturilor și libertății femeilor. Când sângele este vărsat în pântecele unei mame prin avort, această dovedește mai degrabă că industria duce război în pântec decât că lucrează pentru a proteja nenăscutul și a lupta pentru pace. Citim în Gălăteni 5:21 că cei care practică anumite lucruri, printre care și uciderea, nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu, acest lucru are sens pe multe planuri. Cei care practică și susțîn avortul trebuie să se aștepte că porțile Împărăției să se deschidă larg pentru a-i primi? În versetul amintit mai sus, Isus a spus: : „Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemaţi fii ai lui Dumnezeu!”. Opusul este că „blestemați” sunt cei care refuză să fie „împăciuitori”, iar o astfel de persoană nu vă fi numită fiu al lui Dumnezeu.

Cu toate acestea, există o deconectare masivă atunci când vine vorba de lege. Dacă o persoană este cu telefonul în mână, scriind mesaje în timp ce conduce, provoacă un accident care duce la moartea unui copil nenăscut – cel responsabil poate fi supus la 10 ani de închisoare și la o amendă de 20.000 USD (asta în SUA). În 39 de state din SUA – avortul se poate face chiar mai târziu de 24 de săptămâni (6 luni) de sarcină. Cum poate o lege să recunoască viața, în timp ce alte legi refuză să recunoască faptul că moartea unui copil în pântec este o crimă? Luați în considerare faptul că statisticile arată că în Regatul Unit 92% dintre copiii diagnosticați cu sindrom Down sunt uciși. Comparați acest lucru cu 90% din toți copiii diagnosticați cu sindrom Down din America.

Nu mai susține o industrie care duce război celor nenăscuți în timp ce pretinde că este un lucru bun, pentru că nu vei fi numit copil al lui Dumnezeu. Când liderii naționali pretind că sunt adepți ai lui Isus, dar refuză să-l urmeze pe Isus – demonstrează falsă lor convertire. Un politician poate alege să-l folosească pe Isus pentru a apela la un anumit număr de alegători creștini, dar modul în care acea persoană conduce și politicile care sunt susținute vor valida sau invalida afirmățiile lor cu privire la creștinism. Isus a spus clar: „Dacă mă iubești, păzește poruncile Mele” (Ioan 14:15). Cât de mulți oameni care s-au declarat adepți ai lui Isus vor fi într-o zi aruncați în iad de Isus care vă spune că nu i-a cunoscut niciodată (Matei 7: 21-23)

Căci cei care vor să fie prieteni ai lumii se vor face dușmani ai lui Dumnezeu (Iacov 4: 4). Numai cei care au experimentat pacea lui Dumnezeu pot deveni „împăciuitori” (Rom. 5: 1; 2 Cor. 5:17). Până atunci, nicio persoană nu se vă strădui să facă dreptate, pace și schimbări în bine în această lume a depravării. Când o persoană a gustat mila lui Dumnezeu, a primit o inimă nouă și a fost împăcată cu Dumnezeu – atunci acel individ vă dori să fie corect și să privească adevărul.

SURSA | ChristianTelegraph

https://www.stiricrestine.ro

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  35 accesări
  0 comentarii
35 accesări
0 comentarii

Isaia 41

Isaia 41

1 „Tăceţi, ostroave, şi ascultaţi-Mă! Să-şi învioreze popoarele puterea, să înainteze şi să vorbească! Să ne apropiem şi să ne judecăm împreună.
2 Cine a ridicat de la răsărit pe acela pe care, în neprihănirea Lui, îl cheamă să calce pe urmele Lui? Cine îi supune neamuri şi împăraţi? Cine le face sabia praf, şi arcul, o pleavă luată de vânt?
3 El îi urmăreşte, merge în pace pe un drum pe care n-a mai călcat niciodată cu piciorul lui.
4 Cine a făcut şi a împlinit aceste lucruri? Acela care a chemat neamurile de la început, Eu, Domnul, Cel Dintâi şi Acelaşi până în cele din urmă veacuri.”
5 Ostroavele văd lucrul acesta şi se tem, capetele pământului tremură: se apropie şi vin.
6 Se ajută unul pe altul, şi fiecare zice fratelui său: „Fii cu inimă!”
7 Lemnarul îmbărbătează pe argintar; cel ce lustruieşte cu ciocanul îmbărbătează pe cel ce bate pe nicovală, zicând despre îmbinare: „Este bună!”, şi ţintuieşte idolul în cuie ca să nu se clatine.
8 „Dar tu, Israele, robul Meu, Iacove, pe care te-am ales, sămânţa lui Avraam, prietenul Meu,
9 tu, pe care te-am luat de la marginile pământului şi pe care te-am chemat dintr-o ţară depărtată, căruia ţi-am zis: „Tu eşti robul Meu, te aleg, şi nu te lepăd!
10 Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.”
11 Iată, înfruntaţi şi acoperiţi de ruşine vor fi toţi cei ce sunt mâniaţi pe tine; vor fi nimiciţi şi vor pieri cei ce ţi se împotrivesc.
12 Îi vei căuta, şi nu-i vei mai găsi pe cei ce se certau cu tine; vor fi nimiciţi, vor fi pierduţi cei ce se războiau cu tine.
13 Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: „Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!”
14 Nu te teme de nimic, viermele lui Iacov şi rămăşiţă slabă a lui Israel; căci Eu îţi vin în ajutor – zice Domnul – şi Sfântul lui Israel este Mântuitorul tău.
15 Iată, te fac o unealtă ascuţită, nouă de tot, cu mulţi dinţi; vei zdrobi, vei sfărâma munţii şi vei face dealurile ca pleava.
16 Le vei vântura, şi le va lua vântul, şi un vârtej le va risipi, dar tu te vei bucura în Domnul, te vei făli cu Sfântul lui Israel.
17 Cei nenorociţi şi cei lipsiţi caută apă, şi nu este; li se usucă limba de sete. Eu, Domnul, îi voi asculta; Eu, Dumnezeul lui Israel, nu-i voi părăsi.
18 Voi face să izvorască râuri pe dealuri, şi izvoare, în mijlocul văilor; voi preface pustiul în iaz, şi pământul uscat, în şuvoaie de ape;
19 voi sădi cedri, salcâmi, mirţi şi măslini în pustiu; voi pune chiparoşi, ulmi şi merişori turceşti la un loc în pustiu,
20 ca să vadă cu toţii şi să ştie, să priceapă şi să înţeleagă că mâna Domnului a făcut aceste lucruri, şi Sfântul lui Israel le-a zidit.
21 Apăraţi-vă pricina – zice Domnul – arătaţi-vă dovezile cele mai tari, zice Împăratul lui Iacov.
22 Să le arate şi să ne spună ce are să se întâmple; care sunt prorociile pe care le-aţi făcut vreodată? Spuneţi, ca să luăm seama la ele şi să le vedem împlinirea; sau vestiţi-ne viitorul.
23 Spuneţi-ne ce se va întâmpla mai târziu, ca să ştim că sunteţi dumnezei, faceţi măcar ceva bun sau rău, ca să vedem şi să privim cu toţii.
24 Iată că nu sunteţi nimic, şi lucrarea voastră este nimic; o scârbă este cine vă alege pe voi.
25 Am sculat pe cineva de la miazănoapte, şi vine de la răsărit; el cheamă Numele Meu; trece peste voievozi ca pe noroi şi-i calcă în picioare cum calcă olarul lutul.
26 Cine a vestit lucrul acesta de la început, ca să-l ştim, şi cu mult înainte, ca să zicem: „Are dreptate”? Nimeni nu l-a vestit, nimeni nu l-a prorocit şi nimeni n-a auzit cuvintele voastre.
27 Eu, Cel Dintâi, am zis Sionului: „Iată-i, iată-i!”, şi Ierusalimului: „Îţi trimit un vestitor de veşti bune!”
28 Căci Mă uit, şi nu este nimeni, nimeni între ei care să prorocească şi care să poată răspunde, dacă-l voi întreba.
29 Iată că toţi sunt nimic, lucrările lor sunt zadarnice, idolii lor sunt o suflare goală!

Post-ul Isaia 41 apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Mihai Marian)
  43 accesări
  0 comentarii

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

43 accesări
0 comentarii

Procurorul general al SUA: Închiderea țării și ordinul „stați în case” constituie, după sclavie, cea mai mare ingerință asupra libertăților civile. Oamenii în halate albe nu sunt niște clarvăzători!

DE ȘTEFANIA BRÂNDUȘĂ  /   EXTERNE   /   Publicat: Vineri, 18 septembrie 2020, 12:57   /   Actualizat: Vineri, 18 septembrie 2020, 17:34   /   1 comentarii

Procurorul general al SUA: Închiderea țării și ordinul „stați în case” constituie, după sclavie, cea mai mare ingerință asupra libertăților civile. Oamenii în halate albe nu sunt niște clarvăzători!

ARTICOLE RELAȚIONATE

 Protestul „În Libertate” a ocupat Piața Victoriei. Oamenii au manifestat contra prevederilor abuzive ale legii carantinării, care va fi votată luni de Senat. Pompiliu Diplan, amendat de Jandarmerie, a anunțat că iese și luni în stradă  CoVide et impera! Avocatul Dan Chitic,„scurt bilanț intermediar al Panisteriei”. De la instituirea terorismului medical la nivel global, până la controlul strict al populației, anihilarea dreptului la exprimare și limitarea libertății de credință

Procurorul general al SUA, William Barr, se confruntă cu noi critici după o serie de observații care se pliază cu temele-cheie ale campaniei de realegere a președintelui Donald Trump în privința pandemiei, scrie Politico.  În timpul unei conferințe pe care a susținut-o, miercuri, în nordul Virginiei, Barr s-a pronunțat împotriva lockdown-urilor impuse, considerând că, din punctul de vedere al amestecului în libertățile civile, ele au fost depășite doar de sclavie.
„Închiderea totală a țării și ordinul prin care se cere oamenilor să stea în case sunt precum arestul la domiciliu. Și sunt, pe lângă sclavie, care a fost un alt tip de constrângere, cea mai mare ingerință asupra libertăților civile din istoria americană ”, a spus Barr în timpul unei sesiuni de întrebări și răspunsuri în urma remarcilor sale.
Barr a sugerat și că răspunsul federal la pandemie ar trebui să fie ghidat de politicieni și oficiali aleși, mai degrabă decât de experți medicali și de comunitatea științifică. „Persoana în halat alb nu este un clarvăzător care poate veni cu o decizie corectă pentru societate. Un popor liber ia deciziile  prin reprezentantul ales ”, a continuat Barr.
Comentariile procurorului general au atras reacții de indignare din partea democraților din Congres și un ușor dezacord al republicanilor, care au spus că formularea remarcilor procurorului general a fost greșită. „De fiecare dată când se va vorbi despre sclavie, va fi ceva care va deranja”, a spus senatorul republican de Texas John Cornyn. 

 „Cred că unele dintre restricții au fost arbitrare și inconsistente și cred că există preocupări legate de libertățile civile. Împărtășesc câteva dintre aceste preocupări. Dar probabil că nu aș folosi aceste cuvinte”, a afirmat politicianul. 
Omologul lui Cornyn din Texas, senatorul Ted Cruz, l-a sprijinit însă pe Barr. „Încarcerarea a 300 de milioane de oameni în casele lor timp de nouă luni nu are precedent în timpurile moderne”, a spus Cruz.  De asemenea, în primăvară, după ce Bill Gates propunea eliberarea unor „certificate digitale” care să demonstreze că o persoană a fost vaccinată împotriva coronavirusului, procurorul general al SUA se declara „foarte preocupat de panta alunecoasă în ceea ce privește continuarea atacurilor asupra libertății personale”.

CELE MAI POPULARE
PE ACELAȘI SUBIECT

AP: ONU, obligată să admită că vaccinul antipolio finanțat de Bill Gates a masacrat Africa

Pro Lgbt, gender, „green” și fără „naționalisme ale vaccinării”. Ursula von der Leyen spune că așa va arăta UE

Profesorul Didier Raoult, promotorul hidroxiclorochinei: „Mass-media și politicienii se distrează înspăimântând populația cu epidemia”

Prețul multiculturalismului: Mafia islamică ține ostatice orașele suedeze prin teroare

Apa rămâne, pietrele se adaptează: Reprezentantul OMS în Europa a anunțat că „sfârșitul pandemiei este momentul în care noi vom învăța cum să trăim cu această pandemie”

OMS interzice „salutul” cu cotul: „Mai bine vă puneți mâna pe inimă”

https://www.activenews.ro/externe/Procurorul-general-al-SUA-Inchiderea-tarii-si-ordinul-„s

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  24 accesări
  0 comentarii
24 accesări
0 comentarii

Isaia 37

Isaia 37

1 Când a auzit împăratul Ezechia cuvintele acestea, şi-a sfâşiat hainele, s-a acoperit cu un sac şi s-a dus în Casa Domnului.
2 A trimis pe Eliachim, căpetenia casei împăratului, pe Şebna, logofătul, şi pe cei mai bătrâni dintre preoţi, acoperiţi cu saci, la prorocul Isaia, fiul lui Amoţ.
3 Şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Ezechia: „Ziua aceasta este o zi de necaz, de pedeapsă şi de ocară; căci copiii sunt aproape să iasă din pântecele mamei lor, şi totuşi mamele n-au putere să nască.
4 Poate că Domnul Dumnezeul tău a auzit cuvintele lui Rabşache, pe care l-a trimis împăratul Asiriei, stăpânul său, să batjocorească pe Dumnezeul cel Viu, şi poate că Domnul Dumnezeul tău îl va pedepsi pentru cuvintele pe care le-a auzit. Înalţă, dar, o rugăciune pentru rămăşiţa care a mai rămas.”
5 Slujitorii împăratului Ezechia s-au dus deci la Isaia.
6 Şi Isaia le-a zis: „Iată ce veţi spune împăratului vostru: „Aşa vorbeşte Domnul: „Nu te înspăimânta de cuvintele pe care le-ai auzit şi prin care M-au batjocorit slujitorii împăratului Asiriei.
7 Căci voi pune în el un duh de aşa fel, încât la o veste pe care o va primi, se va întoarce în ţara lui; şi-l voi face să cadă ucis de sabie în ţara lui.”
8 Rabşache, la întoarcere, a găsit pe împăratul Asiriei luptând împotriva Libnei, căci aflase de plecarea lui din Lachis.
9 Atunci împăratul Asiriei a primit o veste despre Tirhaca, împăratul Etiopiei, prin care i se spunea: „El a pornit să-ţi facă război.” Cum a auzit lucrul acesta, a trimis soli la Ezechia, zicându-le:
10 „Aşa să vorbiţi lui Ezechia, împăratul lui Iuda: „Nu te lăsa amăgit de Dumnezeul tău, în care te încrezi şi zici: „Ierusalimul nu va fi dat în mâinile împăratului Asiriei.”
11 Căci ai auzit ce au făcut împăraţii Asiriei tuturor ţărilor şi cum le-au nimicit cu desăvârşire; şi tu, să fii izbăvit?
12 Oare dumnezeii neamurilor pe care le-au nimicit părinţii mei, le-au izbăvit ei, şi anume: Gozanul, Haranul, Reţef şi fiii lui Eden care sunt la Telasar?
13 Unde este împăratul Hamatului, împăratul Arpadului şi împăratul cetăţii Sefarvaim, Hena şi Iva?”
14 Ezechia a luat scrisoarea din mâna solilor şi a citit-o. Apoi s-a suit la Casa Domnului, a întins-o înaintea Domnului
15 şi I-a făcut următoarea rugăciune:
16 „Doamne al oştirilor, Dumnezeul lui Israel care şezi pe heruvimi! Tu eşti singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pământului! Tu ai făcut cerurile şi pământul!
17 Doamne, pleacă-Ţi urechea şi ascultă! Doamne, deschide-Ţi ochii şi priveşte! Auzi toate cuvintele pe care le-a trimis Sanherib ca să batjocorească pe Dumnezeul cel Viu!
18 Este adevărat, Doamne, că împăraţii Asiriei au pustiit toate popoarele şi ţările lor
19 şi că au aruncat în foc pe dumnezeii lor; dar ei nu erau dumnezei, ci erau lucrări făcute de mâinile omului, de lemn şi de piatră. De aceea i-au nimicit.
20 Acum, Doamne Dumnezeul nostru, izbăveşte-ne din mâna lui Sanherib, ca toate împărăţiile pământului să ştie că numai Tu, Doamne, eşti Dumnezeu!”
21 Atunci Isaia, fiul lui Amoţ, a trimis să spună lui Ezechia: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Am auzit rugăciunea pe care Mi-ai făcut-o cu privire la Sanherib, împăratul Asiriei.
22 Iată cuvântul pe care l-a rostit Domnul împotriva lui: „Fecioara, fiica Sionului, te dispreţuieşte şi îşi bate joc de tine; fata Ierusalimului dă din cap după tine.
23 Pe cine ai batjocorit şi ai ocărât tu? Împotriva cui ţi-ai ridicat glasul şi ţi-ai îndreptat ochii? Împotriva Sfântului lui Israel;
24 prin slujitorii tăi tu ai batjocorit pe Domnul şi ai zis: „Cu mulţimea carelor mele m-am suit pe vârful munţilor, pe coastele Libanului, şi voi tăia cedrii lui cei mai înalţi, cei mai frumoşi chiparoşi ai lui, şi voi ajunge pe culmea cea mai înaltă, în pădurea lui care este ca un pomet.
25 Am săpat izvoare şi am băut din apele lor, şi cu talpa picioarelor mele voi seca toate râurile Egiptului.”
26 Dar n-ai auzit că am pregătit aceste lucruri de demult şi că le-am hotărât din vremuri străvechi? Acum însă am dat voie să se împlinească, pentru ca să prefaci cetăţi tari în nişte mormane de dărâmături.
27 Şi locuitorii lor sunt neputincioşi, înspăimântaţi şi uluiţi: sunt ca iarba de pe câmp şi verdeaţa fragedă, ca iarba de pe acoperişuri şi ca grâul care se usucă înainte de a da în spic.
28 Dar Eu ştiu când stai jos, când ieşi afară, când intri şi când eşti mânios împotriva Mea.
29 Deci pentru că eşti mânios împotriva Mea, şi mândria ta a ajuns până la urechile Mele, voi pune veriga Mea în nările tale şi zăbala Mea între buzele tale şi te voi face să te întorci pe drumul pe care ai venit.”
30 Şi acesta să-ţi fie semnul, Ezechia: anul acesta veţi mânca ce va creşte singur de la sine, şi în al doilea an, ce va răsări din aceasta; dar în al treilea an veţi semăna, veţi secera, veţi sădi vii şi veţi mânca din rodul lor.
31 Şi ce va mai scăpa din casa lui Iuda şi ce va mai rămâne iarăşi va prinde rădăcini dedesubt şi va aduce rod deasupra.
32 Căci din Ierusalim va ieşi o rămăşiţă, şi din muntele Sionului, cei izbăviţi. Iată ce va face râvna Domnului oştirilor.
33 De aceea aşa vorbeşte Domnul despre împăratul Asiriei: „El nu va intra în cetatea aceasta, nu va arunca săgeţi în ea, nu-i va sta înainte cu scuturi şi nu va ridica întărituri de şanţuri împotriva ei.
34 Ci se va întoarce pe drumul pe care a venit şi nu va intra în cetatea aceasta, zice Domnul,
35 căci Eu voi ocroti cetatea aceasta ca s-o scap, din pricina Mea şi din pricina robului Meu David!”
36 Îngerul Domnului a ieşit şi a ucis în tabăra asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi, când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi aceştia erau nişte trupuri moarte.
37 Atunci Sanherib, împăratul Asiriei, şi-a ridicat tabăra, a plecat şi s-a întors; şi a rămas la Ninive.
38 Şi, pe când stătea cu faţa la pământ rugându-se în casa lui Nisroc, dumnezeul său, fiii săi, Adramalec şi Şareţer, l-au lovit cu sabia şi au fugit în ţara Ararat. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Esar-Hadon.

Post-ul Isaia 37 apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Mihai Marian)
  39 accesări
  0 comentarii

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

39 accesări
0 comentarii

De ce sunt un calvinist – partea 1

May 6, 2017

de Phil Johnson … şi de ce fiecare creştin este un fel de Calvinist.

Partea 1: este Arminianismul o erezie condamnabilă?

Iubesc doctrinele harului şi nu evit eticheta de „Calvinist.” Eu cred în suveranitatea lui Dumnezeu. Eu sunt convins că Scriptura învață că Dumnezeu este complet complet suveran nu doar în mântuire (chemarea eficace şi acordarea credinţei celor pe care El îi alege); dar de asemenea în fiecare detaliu din strădania Providenței. „Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.” (Romani 8:30). Şi El face ca „toate lucrurile să lucreze împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său” (Romani 8:28). Destul de simplu, El „face toate după sfatul voii Sale” (Efeseni 1:11).

Aceasta este ceea ce înțeleg în mod obişnuit oameni când ei vorbesc despre „Calvinism.” Când eu accept acea etichetă, eu nu îmi iau angajamentul de loialitate către omul John Calvin. Eu nu afirm tot ceea ce a învățat el, şi eu nu accept tot ceea ce a făcut el. Sunt convins de faptul că, Calvin a fost un om evlavios și unul dintre cei mai buni comentatori biblici și dintre mințile teologice dintotdeauna, dar el nu a fost întotdeauna dreptate. De fapt, propriile mele convingeri sunt Baptiste, astfel că în nici un caz eu nu sunt unul dintre adepţii devotați ai lui Calvin. Cu alte cuvinte, când eu accept eticheta de „Calvinist,” aceasta este doar de dragul comodității. Eu nu spun „eu sunt al lui Calvin” în sensul Corintian.

În plus, eu nu sunt unul dintre cei care poată Calvinismul ca un cip mare pe umărul său, care îi provoacă pe oameni să lupte cu mine cu privire la acesta. Este adevărat că pot deveni energic cu privire la anumite puncte de doctrină – în special când cineva atacă un principiu care merge până în inima Evangheliei, cum ar fi ispăşirea înlocuitoare, sau păcatul original, sau îndreptățirea prin credinţă şi principiul dreptății imputate. Când unul dintre aceste principii este provocat, eu sunt gata să lupt. (Şi de asemenea nu îmi pasă să dărâm orice ar putea fi cel mai recent capriciu evanghelic.)

Dar Calvinismul nu este una dintre acele chestiuni cu privire la care devin excesiv afectat emoțional şi mânios. Voi discuta aceasta cu tine, dar dacă dacă tu te răsfeți într-o ceartă cu privire la aceasta, foarte probabil vei descoperi că sunt greu de provocat. Am petrecut prea mulți ani ca Arminian eu însumi pentru a pretinde că adevărul despre aceste chestiuni este ușor şi evident.

Acum, să nu înțelegeți greșit. Eu gândesc că adevărul despre suveranitatea lui Dumnezeu este clar şi în cele din urmă inevitabil în Scriptură. Dar este un adevăr dificil de apucat, astfel că sunt înțelegător față de cei care se luptă cu el. Eu sunt destul de Calvinist pentru a crede că Dumnezeu a predestinat (cel puţin pentru o vreme) ca unii din frații mei să trebuiască să susțină opinii Arminiene.

De-a lungul anilor am scris probabil de cel puţin două ori mai multe materiale pentru a-i potoli pe hiper-Calviniști precum am argumentat cu Arminienii. Aceasta nu este aşa pentru că eu gândesc că hiper-Calvinismul este o eroare mai gravă decât Arminianismul. De fapt, aș spune că cele două erori sunt izbitor de asemănătoare. Dar nu eud foarte voci de avertizare care să se ridice împotriva pericolelor din hiper-Calvinism, şi există armate de Calvinişti acolo afară care deja îi provoacă pe Arminianiști, astfel că am încercat să vorbesc cât de mult posibil împotriva tendințelor hiper-Calviniştilor.

Sfatul meu către tinerii Calvinişti este să învețe ideologia de la autorii Calvinişti din curentul principal, nu din bloguri şi forumuri de discuții pe pe Internet.

De aceea probabil eu sunt mai puţin militant decât v-ați aștepta când vin să atac erorile din Arminianism. În plus, am obținut mai mult prin răspunsul către obiecțiile Arminiene cu învăţătură răbdătoare şi instrucțiuni imparţiale, rezonabile, biblice – în locul argumentelor furioase şi blestemelor imediate.

De ce să nu adoptăm o abordare mai pasivă, îngăduitoare, frățească față de toate dezacordurile teologice? Pentru că eu cred ferm că există unele erori teologice care merită un blestem ferm şi decisiv. Acesta este punctul lui Pavel în Galateni 1:8-9; şi este acelaşi punct pe care apostolul Ioan îl face în 2 Ioan, versetele 7-11. Când cineva învață o eroare care corupe în mod fatal adevărul Evangheliei, „el să fie anatema.” (blestemat, n. tr.)

Dar lăsați-mă să fiu clar aici: Arminianismul simplu nu intră în acea categorie. Nu este cinstit să punem eticheta rangului de erezie peste Arminianism, în felul în care unii dintre frații mei Calviniști mai zeloși par să fie predispuși să o facă. Eu vorbesc despre Arminianismul evanghelic, istoric, din varietățile Wesleyane şi clasice – Arminianismul, nu Pelagianismul, sau teismul deschis, sau orice a inventat în această săptămână Clark Pinnock – ci Arminianismul evanghelic adevărat. Arminianismul este cu siguranţă greșit; şi aș argumenta că acesta este incompatibil cu sine însuși. Dar după judecata mea, standard, varietatea din grădina Arminianismului nu este atât de fatal greșită încât să-i încredințăm pe frații noştri Arminieni către flăcările veşnice sau chiar să le refuzăm automat părtășia în frăția păstorilor noştri.

Dacă gândiți că eu încep să sun ca un apologet pentru Arminianism, eu cu siguranţă nu sunt aşa. Eu gândesc că Arminianismul este o eroare profundă. Tendințele sale pot fi cu adevărat sinistre, şi când i se permite să meargă să semene, acesta îi conduce pe oameni în rangul ereziei. Dar ceea ce spun eu aici este că simplul Arminianism în sine nu este o erezie condamnabilă. El este doar grosolan nepotrivit cu doctrinele centrale ale Evangheliei pe care Arminianii înșiși le cred şi el afirmă.

Dar atât timp cât eu sunt auzit ca un apărător al Arminianismului, lăsați-mă de asemenea să spun aceasta: Există o mulțime de Calviniști discordanți şi ignoranți afară, de asemenea. Cu sporirea Internetului este mai uşor ca niciodată pentru oamenii laici auto-didacți să se angajeze în dialog teologic şi să dezbată prin forumuri de pe internet. Eu gândesc că acest lucru este în mare parte bun, şi eu îl încurajez. Dar Internetul face uşor pentru cei care gândesc la fel dar sunt ignoranți să se adune împreună şi fără sfârşit să întărească ignoranța unul altuia. Şi mă tem că aceasta se întâmplă destul de mult.

Hiper Calviniştii par a fi în special influențabili spre acea tendință, şi există cuiburi de-ale lor aici şi acolo – în special pe Internet. Şi mai mult frecvent în aceste zile întâlnesc oameni, care au fost influenţați de extremism pe Internet, făcând reclamă la idei hiper-Calviniste şi insistând că dacă cineva este un Arminian, acea persoană nu este deloc un creştin cu adevărat. Ei egalează Arminianismul cu lucrări pure pentru mântuire. Ei sugerează că Arminianismul implicit neagă ispășirea. Sau ei insistă că Dumnezeu adorat de Arminieni este un Dumnezeu total diferit de Dumnezeul Scripturii.

Aceasta este retorică suplimentară – total inutilă – şi înrădăcinată în ignoranța istorică. Cu câțiva ani în urmă, când am început blogul meu, am menționat acea tendință în prima înregistrare pe care am afișat-o, care a fost intitulată „Calvinismul rapid şi murdar.” La sfârşitul acelui articol, am spus aceasta: Sfatul meu către tinerii Calvinişti este să învețe ideologia de la autorii Calvinişti din curentul principal, nu din bloguri şi forumuri de discuții pe pe Internet. Unele dintre forumuri pot fi ajutătoare pentru că ele te direcționează spre resurse mai importante. Dar dacă gândești despre Internet ca fiind un surogat al seminarului, riști foarte mult să devii ne-echilibrat.

Totuşi, citiți autori Calviniști din curentul principal, şi vei avea necazul să nu găsești nici măcar pe unul care a considerat Arminianismul ca fiind ca atare o erezie condamnabilă. Există un motiv pentru aceasta: este datorită faptul că în timp ce Arminianismul se încurcă în mod inconsecvent, el nu este în mod necesar eronat în mod grozav. Majoritatea Arminianilor ei înșiși – şi eu vorbesc încă aici despre varietățile Wesleyane şi clasiec, nu Pelagianism care face o mascaradă ca fiind Arminianism – majoritatea Arminianilor ei înșiși afirmă apăsat adevărul Evangheliei care este de fapt înrădăcinat în presupoziții Calviniste.

Acest articol este adaptat dintr-o transcriere a unui seminar din Conferința Păstorilor din 2007, intitulat „Calviniștii din odăiță.”

© 2008 de Phil Johnson
Director Executiv
Har vouă

https://ardeleanlogos.wordpress.com/doctrinele-harului/de-ce-sunt-un-calvinist-partea-1/

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  44 accesări
  0 comentarii
44 accesări
0 comentarii

Isaia 33

Isaia 33

1 Vai de tine, pustiitorule, care totuşi n-ai fost pustiit; care jefuieşti, şi n-ai fost jefuit încă! După ce vei sfârşi de pustiit, vei fi pustiit şi tu, după ce vei isprăvi de jefuit, vei fi jefuit şi tu. –
2 Doamne, ai milă de noi! Noi nădăjduim în Tine. Fii ajutorul nostru în fiecare dimineaţă şi izbăvirea noastră la vreme de nevoie!
3 Când răsună glasul Tău, popoarele fug; când Te scoli Tu, neamurile se împrăştie. –
4 Şi prada voastră va fi strânsă cum strânge muşiţa: sar peste ea cum sar lăcustele.
5 Domnul este înălţat şi locuieşte în înălţime. El umple Sionul de nepărtinire şi dreptate.
6 Zilele tale sunt statornice, înţelepciunea şi priceperea sunt un izvor de mântuire; frica de Domnul, iată comoara Sionului.
7 Iată, vitejii strigă afară; solii păcii plâng cu amar.
8 Drumurile sunt pustii; nimeni nu mai umblă pe drumuri. Asur a rupt legământul, dispreţuieşte cetăţile, nu se uită la nimeni.
9 Ţara jeleşte şi este întristată; Libanul este plin de ruşine, tânjeşte; Saronul este ca un pustiu; Basanul şi Carmelul îşi scutură frunza.
10 „Acum Mă voi scula – zice Domnul – acum Mă voi înălţa, acum Mă voi ridica.
11 Aţi zămislit fân şi naşteţi paie de mirişte; suflarea voastră de mânie împotriva Ierusalimului este un foc care pe voi înşivă vă va arde de tot.
12 Popoarele vor fi ca nişte cuptoare de var, ca nişte spini tăiaţi care ard în foc.
13 Voi cei de departe, ascultaţi ce am făcut! Şi voi cei de aproape, vedeţi puterea Mea!”
14 Păcătoşii sunt îngroziţi în Sion; un tremur a apucat pe cei nelegiuiţi care zic: „Cine din noi va putea să rămână lângă un foc mistuitor? Cine din noi va putea să rămână lângă nişte flăcări veşnice?”
15 Cel ce umblă în neprihănire şi vorbeşte fără vicleşug, cel ce nesocoteşte un câştig scos prin stoarcere, cel ce îşi trage mâinile înapoi ca să nu primească mită, cel ce îşi astupă urechea să n-audă cuvinte setoase de sânge şi îşi leagă ochii ca să nu vadă răul,
16 acela va locui în locurile înalte; stânci întărite vor fi locul lui de scăpare; i se va da pâine, şi apa nu-i va lipsi.
17 Ochii tăi vor vedea pe Împărat în strălucirea Lui, vor privi ţara în toată întinderea ei.
18 Inima ta îşi va aduce aminte de groaza trecută şi va zice: „Unde este logofătul? Unde este vistiernicul? Unde este cel ce veghea asupra turnurilor?”
19 Atunci nu vei mai vedea pe poporul acela îndrăzneţ, pe poporul cu vorbirea încâlcită, de n-o puteai înţelege, cu limba gângavă, de n-o puteai pricepe.
20 Priveşte Sionul, cetatea sărbătorilor noastre! Ochii tăi vor vedea Ierusalimul ca locuinţă liniştită, ca un cort care nu va mai fi mutat, ai cărui ţăruşi nu vor mai fi scoşi niciodată şi ale cărui funii nu vor mai fi dezlegate.
21 Da, acolo cu adevărat Domnul este minunat pentru noi: El ne ţine loc de râuri, de pâraie late, unde totuşi nu pătrund corăbii cu lopeţi şi nu trece niciun vas puternic.
22 Căci Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Legiuitorul nostru, Domnul este Împăratul nostru: El ne mântuieşte!
23 Funiile tale s-au slăbit, aşa că nu mai pot strânge piciorul catargului şi nu mai pot întinde pânzele. Atunci se împarte prada, care-i aşa de mare, că până şi ologii iau parte la ea.
24 Niciun locuitor nu zice: „Sunt bolnav!” Poporul Ierusalimului capătă iertarea fărădelegilor lui.

Post-ul Isaia 33 apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Mihai Marian)
  58 accesări
  0 comentarii

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

58 accesări
0 comentarii

Definiția păcatului potrivit cu 1 Ioan 3:4 (păcatul este fărădelege)

ANASTASIA FILAT 17 MAI 2018  DOCTRINĂ

Întrebare:

Este Legea celor zece porunci a lui Dumnezeu veșnică sau temporară? Definiția cea mai exactă a păcatului este dată de ucenicul iubit a Domnului Isus și anume apostolul Ioan în prima sa epistolă: „…și păcatul este călcarea Legii…” (1Ioan 3:4).Deci, jertfa Domnului Isus Christos a avut ca țintă darea păcatului la o parte, nicidecum anularea Legii Divine. Cum explicați voi desființarea Legii lui Dumnezeu?

Am arătat în alte articole că Legea despre care vorbește apostolul Pavel în epistolele sale este Vechiul Legământ încheiat de Dumnezeu cu poporul Israelși care a fost dat poporului Israel ca să fie un îndrumător spre Hristos până avea să vină Hristos. Din moment ce a venit Hristosul nu mai suntem sub acest îndrumător. Problema unora este că confundă „Legea” cu voia lui Dumnezeu și atunci ei învață că creștinii trebuie să țină Legea. Dar ce înseamnă aceasta pentru ei? Ei aleg selectiv niște porunci din Lege (Vechiul Legământ), cum ar fi ținerea sabatului, consumarea cărnii de porc…, lucruri care purtau umbra bunurilor viitoare. Ei învață pe alții că trebuie să țină Legea, dar de fapt ei singuri nu respectă Legea. De ce? Pentru că dacă până la Hristos nimeni nu a fost în stare să țină Legea, atunci acum aceasta este imposibil din cauza că lipsește Templul lui Dumnezeu, care este elementul principal în sistemul de închinare a Legii (Vechiului Legământ).

În acest articol vreau să răspund la a doua parte a întrebării cu privire la definiția păcatului. Cititorul a făcut referință la textul de la 1 Ioan 3:4, unde găsim scris:

Oricine face păcat, face și fărădelege; și păcatul este fărădelege. Și știți că El S-a arătat ca să ia păcatele; și în El nu este păcat. (1 Ioan 3:4 – traducerea Cornilescu)

În traducerea ortodoxă formularea este puțin diferită, păstrând același înțeles:

„Oricine făptuiește păcatul, săvârșește și nelegiuirea, și păcatul este nelegiuirea.” (1 Ioan 3:4)

Am căutat pe internet să găsesc la ce sursă s-a referit persoana care a pus această întrebare și am găsit că acest text a fost luat din ediții vechi a traducerii ortodoxe unde în loc de „fărădelege” scrie „călcare de lege”. Chiar dacă în acea traducere veche găsim cuvântul „lege”, în original, în limba greacă nu este folosit acest cuvânt.

Cuvântul folosit în acest verset, tradus de Cornilescu „fărădelege”, iar în Biblia ortodoxă „nelegiuire”, este cuvântul grecesc „anomian” și înseamnă  fărădelege, nelegiuire și este folosit în Noul Testament doar de 12 ori și este tradus ca și fărădelege sau nelegiuire și contextul ne arată că nu este vorba despre călcarea Vechiului Legământ. De exemplu, în Epistola către Tit capitolul 2 apostolul Pavel vorbește despre mântuirea omenirii, nu doar a poporului Israel care era sub Lege. Apostolul Pavel scrie că Domnul Isus …

Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat, și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești, și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie, așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor Isus Hristos. El „S-a dat pe Sine însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege, și să-Și curățească un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune.” (Tit 2:11-14)

Același lucru îl vedem și la Romani 4, unde apostolul Pavel face o referință la David, care numește fericiți pe cei a căror fărădelegi (anominos) sunt iertate și spune că această fericire este nu numai pentru cei tăiați împrejur (care sunt sub Lege), ci și pentru cei netăiați împrejur, care nu sunt sub Lege și nu au nimic de-a face cu Legea.

Tot astfel, și David numește fericit pe omul acela, pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socotește neprihănit. „Ferice”, zice el „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate, și ale căror păcate sunt acoperite! Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” Fericirea aceasta este numai pentru cei tăiați împrejur sau și pentru cei netăiați împrejur? Căci zicem că lui Avraam credința „i-a fost socotită ca neprihănire”. Dar cum i-a fost socotită? După, sau înainte de tăierea lui împrejur? Nu cînd era tăiat împrejur, ci când era netăiat împrejur. Apoi a primit ca semn tăierea împrejur, ca o pecete a acelei neprihăniri, pe care o căpătase prin credință, când era netăiat împrejur. Și aceasta, pentru ca să fie tatăl tuturor celor cari cred, măcar că nu sunt tăiați împrejur; ca, adică, să li se socotească și lor neprihănirea aceasta; și pentru ca să fie și tatăl celor tăiați împrejur, adică al acelora cari, nu numai că sînt tăiați împrejur, dar și calcă pe urmele credinței aceleia, pe care o avea tatăl nostru Avraam, cînd nu era tăiat împrejur. În adevăr, făgăduința făcută lui Avraam sau seminței lui, că va moșteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri, care se capătă prin credință. Căci, dacă moștenitori sunt cei ce se țin de Lege, credința este zădarnică, și făgăduința este nimicită; pentru că Legea aduce mânie; și unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege. Deaceea moștenitori sunt cei ce se fac prin credință, pentru ca să fie prin har, și pentru ca făgăduința să fie chezășuită pentru toată sămînța lui Avraam: nu numai pentru sămînța aceea care este supt Lege, ci și pentru sămînța aceea care are credința lui Avraam, tatăl nostru al tuturor, după cum este scris: „Te-am rînduit să fii tatăl multor neamuri”. El, adică, este tatăl nostru înaintea lui Dumnezeu, în care a crezut, care înviază morții, și care cheamă lucrurile cari nu sunt, ca și cum ar fi. (Romani 4:6-17)

Același cuvânt în limba greacă este folosit în septuagintă la Geneza 19:15 cu privire la nelegiuirea locuitorilor din Sodoma care nu erau sub Lege și, de fapt, la acel moment Legea încă nu fusese dată.

Cînd s-a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicînd: „Scoală-te, ia-ți nevasta și cele două fete, cari se află aici, ca să nu pieri și tu în nelegiuirea cetății„. (Geneza 19:15)

Iov folosește acest cuvânt când se judecă cu Dumnezeu.  Iov a trăit și el cu mult înainte ca să fi fost dată Legea:

Câte fărădelegi și păcate am făcut? Arată-mi călcările de lege și păcatele mele. (Iov 13:23)

Deci, înainte ca să fie dată Legea (Vechiul Legământ), care definea bine ce este păcat, conceptul de nelegiuire sau păcat exista. Prin Lege a venit cunoștința deplină a păcatului:

Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii, deoarece prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului. (Romani 3:20)

și la Romani 5:12-14 apostolul Pavel arată că păcatul și fărădelegea a fost înainte de a fi dată Legea:

De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit… (Căci înainte de Lege păcatul era în lume. Dar păcatul nu este ținut în seamă câtă vreme nu este o lege. Totuși moartea a domnit, de la Adam până la Moise, chiar peste cei ce nu păcătuiseră printr-o călcare de lege asemănătoare cu a lui Adam, care este o icoană preînchipuitoare a Celui ce avea să vină. (Romani 5:12-14)

Cum se întâmplă că înainte de a fi dată Legea omul avea conceptul de păcat, de fărădelege? Răspunsul îl găsim tot în Epistola apostolului Pavel către Romani:

Fiindcă ce se poate cunoaște despre Dumnezeu, le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu. În adevăr, însușirile nevăzute ale Lui, puterea Lui vecinică și dumnezeirea Lui, se văd lămurit, de la facerea lumii, cînd te uiți cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Așa că nu se pot desvinovăți; … (Romani 1:19-20)

Căci înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere fața omului. Toți cei ce au păcătuit fără lege, vor pieri fără lege; și toți cei ce au păcătuit având lege, vor fi judecați după lege. Pentru că nu cei ce aud Legea, sunt neprihăniți înaintea lui Dumnezeu, ci cei ce împlinesc legea aceasta, vor fi socotiți neprihăniți. Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, cari n-au o lege, își sunt singuri lege; și ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturisește cugetul lor și gândurile lor, cari sau se învinovățesc sau se dezvinovățesc între ele.Și faptul acesta se va vedea în ziua când, după Evanghelia mea, Dumnezeu va judeca, prin Isus Hristos, lucrurile ascunse ale oamenilor. (Romani 2:11-16)

Deci, omul are cunoștința binelui și răului, doar că din cauza păcatului care a intrat în lume prin Adam, el a ajuns rob a păcatului din pricina legii păcatului care lucrează în mădularele omului firesc.

Domnul Isus a venit ca să ia asupra Sa păcatul lumii:

A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el, și a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29)

Domnul Isus a venit nu doar să plătească pentru păcatele săvârșite, dar și pentru ca să ne răscumpere din robia păcatului:

Știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în așa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului; căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. (Romani 6:6-7)

Căci, lucru cu neputință Legii, întrucît firea pământească o făcea fără putere, Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimețând, din pricina păcatului, pe însuși Fiul Său într-o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, cari trăim nu după îndemnurile firii pământești, ci după îndemnurile Duhului. (Romani 8:3-5)

Cum explicăm desființarea Legii

Aceasta este ultima întrebare. Am explicat într-un alt articol ce înseamnă că Domnul Isus a venit nu să strice Legea și prorocii, ci să împlinească.

Vreau să aduc doar câteva texte din Biblie care arată că Noul Legământ nu este o continuare a Vechiului Legământ ( a Legii), ci înlocuiește acest legământ. Dumnezeu spune încă prin prorocul Ezechiel că va rupe acest legământ, din cauza că poporul Israel nu l-a respectat:

Căci așa vorbește Domnul, Dumnezeu: „îți voi face întocamai cum ai făcut și tu, care au nesocotit jurământul, rupând legământul! Dar Îmi voi aduce aminte de legământul Meu făcut cu tine în vremea tinereții tale, și voi face cu tine un legământ veșnic. (Ezechiel 16:59-60)

În Epistola către Evrei autorul nu o dată menționează că Noul Legământ este pus în locul Legii. La capitolul 10 autorul vorbește despre Domnul Isus:

De aceea, cînd intră în lume, El zice: „Tu n-ai voit nici jertfă, nici prinos; ci Mi-ai pregătit un trup; n-ai primit nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat. Atunci am zis: „Iată-Mă (în sulul cărții este scris despre Mine), vin să fac voia Ta, Dumnezeule!” După ce a zis întîi: „Tu n-ai voit și n-ai primit nici jertfe, nici prinoase, nici arderi de tot, nici jertfe pentru păcat”, (lucruri aduse toate după Lege), apoi zice: „Iată-Mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule”. El desființează astfel pe cele dintîi (adică Legea), ca să pună în loc pe a doua (adică Noul Legământ). Prin această „voie” am fost sfințiți noi, și anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna. (Evrei 10:5-10)

Dacă, dar, desăvârșirea ar fi fost cu putință prin preoția Leviților, căci supt preoția aceasta a primit poporul Legea, ce nevoie mai era să se ridice un alt preot „după rânduiala lui Melhisedec”, și nu după rânduiala lui Aaron? Pentru că, odată schimbată preoția, trebuia numaidecât să aibă loc și o schimbare a Legii. … . Fiindcă iată ce se mărturisește despre El: „Tu ești preot în veac, după rînduiala lui Melhisedec”. Astfel, pe deoparte, se desființează aici o poruncă de mai înainte, din pricina neputinței și zădărniciei ei, căci Legea n-a făcut nimic desăvîrșit, și pe de alta, se pune în loc o nădejde mai bună (adică Noul Legământ) , prin care ne apropiem de Dumnezeu.(Evrei 7:11-12… 17-19)

Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou; nu ca legământul, pe care l-am făcut cu părinții lor, în ziua cînd i-am apucat de mînă, ca să-i scot din țara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu, și nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul. … . Prin faptul că zice: „Un nou legămînt”, a mărturisit că cel dintîi este vechi; iar ce este vechi, ce a îmbătrânit, este aproape de peire. (Evrei 8:8-9, …. 13)

Mai mult, Domnul Isus a venit să-l răscumpere pe Israel de sub blestemul Legii, fiindcă cei ce sunt sub Lege sunt sub blestem:

Așa că cei ce se bizuiesc pe credință, sunt binecuvântați împreună cu Avraam cel credincios. Căci toți cei ce se bizuiesc pe faptele Legii, sînt supt blestem; pentru că este scris: „Blestemat este oricine nu stăruiește în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă”. Și că nimeni nu este socotit neprhănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege, este învederat, căci „cel neprihănit prin credință va trăi”. Însă Legea nu se întemeiază pe credință; ci ea zice: „Cine va face aceste lucruri, va trăi prin ele”. Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcîndu-Se blestem pentru noi, fiindcă este scris: „Blestemat e oricine este atârnat pe lemn.” (Galateni 3:9-13)

Dar cînd a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimes pe Fiul Său, născut din femeie, născut supt Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau supt Lege, pentru ca să căpătăm înfierea. (Galateni 4:4-5)

Tot astfel, frații mei, prin trupul lui Hristos, și voi ați murit în ce privește Legea, ca să fiți ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morți; și aceasta, ca să aducem roadă pentru Dumnezeu. Căci, cînd trăiam supt firea noastră pământească, patimile păcatelor, ațâțate de Lege, lucrau în mădularele noastre, și ne făceau să aducem roade pentru moarte. Dar acum, am fost izbăviți de Lege, și sîntem morți față de Legea aceasta, care ne ținea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un duh nou, iar nu după vechea slovă. (Romani 7:4-6)

Înainte ca Dumnezeu să încheie Vechiul Legământ (Legea) cu poporul Israel, Dumnezeu a făcut un legământ cu Avraam, pe care l-a întărit cu Isaac și cu Iacov în baza căruia a promis necondiționat țara Canaanului în stăpânire seminței lui. Când a fost încheiat acest legământ (Geneza 15), Dumnezeu a trecut printre jumătățile de animal despicat, angajându-se cu prețul vieții Sale să împlinească această promisiune. Înainte ca poporul Israel (sămânța lui Avraam) să intre în țara promisă, Dumnezeu încheie cu ei un alt legământ, legământul Legii. Potrivit acestui legământ Dumnezeu le promite o poziție deosebită între popoare (Exod 19:1-6) cu condiția că ei vor păzi și vor împlini toate poruncile și legile Lui. Pentru că poporul nu a păzit acest legământ, ei au ajuns sub blestem. Potrivit Legii, ei pierdeau țara promisă în baza Legământului avraamic (Geneza 15). Într-un fel ar ieşi că Legea desființează făgăduința, dar Dumnezeu S-a angajat cu prețul vieții Lui să dea seminței lui Avraam țara în stăpânire. Astfel, Dumnezeu, în persoana Domnului Isus (prin întrupare) a venit pe pământ și cu prețul vieții Sale a răscumpărat pe Israel de sub blestemul Legii, ca ei să poată căpăta vecinica moștenire, care le-a fost făgăduită:

Și tocmai de aceea este El mijlocitorul unui legămînt nou, pentru ca, prin moartea Lui pentru răscumpărarea din abaterile făptuite supt legămîntul dintâi (Legea), cei ce au fost chemați, să capete vecinica moștenire, care le-a fost făgăduită. (Evrei 9:15)

Lucrul acesta este bine ilustrat și în Epistola către Galateni:

Fraților, (vorbesc în felul oamenilor), un testament, chiar al unui om, odată întărit, totuș nimeni nu-l desființează, nici nu-i mai adaugă ceva. Acum, făgăduințele au fost făcute „lui Avraam și seminței lui”. Nu zice: „Și semințelor” (ca și cum ar fi vorba de mai multe), ci ca și cum ar fi vorba numai de una: „Și seminței tale”, adică Hristos. Iată ce vreau să zic: un testament (legământul făcut cu Avraam), pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desființat, așa ca făgăduința să fie nimicită, de Legea venită după patru sute trei zeci de ani. Căci dacă moștenirea ar veni din Lege, nu mai vine din făgăduință; și Dumnezeu printr’o făgăduință a dat-o lui Avraam. Atunci pentruce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, pînă cînd avea să vină „Sămînța”, căreia îi fusese făcută făgăduința; și a fost dată prin îngeri, prin mîna unui mijlocitor. (Galateni 3:15-19)

Deci, Legea a fost dată până avea să vină sămânța, adică Hristos.

Ar mai fi multe de spus, dar cred că aceste texte sunt suficiente pentru a înțelege că Legea a ținut până la Domnul Isus și acum nu mai suntem sunt acest Legământ, ci prin credință în Domnul Isus intrăm într-un alt legământ, diferit de legământul Legii.

Vă recomand să studiați Epistolele către RomaniGalateni și Evrei în care se tratează acest subiect.

Articole similare:

https://moldovacrestina.md/definitia-pacatului-potrivit-cu-1-ioan-3-4-pacatul-este-faradelege/

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  40 accesări
  0 comentarii
40 accesări
0 comentarii

Isaia 29

Isaia 29

1 „Vai de Ariela, de Ariel! Cetatea în care a tăbărât David! Adăugaţi an la an şi lăsaţi sărbătorile să-şi facă ocolul lor.
2 Apoi voi împresura pe Ariel; plânsete şi gemete vor fi în ea şi cetatea va fi ca un Ariel pentru Mine.
3 Căci te voi împresura din toate părţile, te voi înconjura cu cete de străjeri şi voi ridica întărituri de şanţuri împotriva ta.
4 Vei fi doborât la pământ şi de acolo vei vorbi, şi din ţărână ţi se vor auzi vorbele. Glasul tău va ieşi din pământ ca al unei năluci, şi din ţărână îţi vei şopti cuvintele.
5 Dar mulţimea vrăjmaşilor tăi va fi ca o pulbere măruntă, şi mulţimea asupritorilor va fi ca pleava care zboară, şi aceasta deodată, într-o clipă.
6 De la Domnul oştirilor va veni pedeapsa, cu tunete, cutremure de pământ şi pocnet puternic, cu vijelie şi furtună, şi cu flacăra unui foc mistuitor.
7 Şi ca un vis, ca o vedenie de noapte, aşa va fi mulţimea neamurilor care vor lupta împotriva lui Ariel, aşa vor fi cei ce se vor bate împotriva lui şi cetăţuii lui, strângându-l de aproape.
8 După cum cel flămând visează că mănâncă, şi se trezeşte cu stomacul gol, şi după cum cel însetat visează că bea, şi se trezeşte stors de puteri şi cu setea neastâmpărată: tot aşa va fi şi cu mulţimea neamurilor care vor veni să lupte împotriva muntelui Sionului.” –
9 Rămâneţi încremeniţi şi uimiţi! Închideţi ochii şi fiţi orbi! – Ei sunt beţi, dar nu de vin; se clatină, dar nu din pricina băuturilor tari.
10 Ci pentru că Domnul a turnat peste voi un duh de adormire; v-a închis ochii, prorocilor, şi v-a acoperit capetele, văzătorilor.
11 De aceea, toată descoperirea dumnezeiască a ajuns pentru voi ca vorbele unei cărţi pecetluite. Dacă o dai cuiva care ştie să citească şi-i zici: „Ia citeşte!”, el răspunde: „Nu pot, căci este pecetluită!”
12 Sau dacă dai cartea unuia care nu ştie să citească şi-i zici: „Ia citeşte!”, el răspunde: „Nu ştiu să citesc.”
13 Domnul zice: „Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, şi frica pe care o are de Mine nu este decât o învăţătură de datină omenească.
14 De aceea voi lovi iarăşi pe poporul acesta cu semne şi minuni din ce în ce mai minunate, aşa că înţelepciunea înţelepţilor lui va pieri, şi priceperea oamenilor lui pricepuţi se va face nevăzută.”
15 Vai de cei ce îşi ascund planurile dinaintea Domnului, care îşi fac faptele în întuneric şi zic: „Cine ne vede şi cine ne ştie?”!
16 Stricaţi ce sunteţi! Oare olarul trebuie privit ca lutul sau poate lucrarea să zică despre lucrător: „Nu m-a făcut el”? Sau poate vasul să zică despre olar: „El nu se pricepe”?
17 Peste puţină vreme, Libanul se va preface în pomet, şi pometul va fi socotit ca o pădure!
18 În ziua aceea, surzii vor auzi cuvintele cărţii, şi ochii orbilor, izbăviţi de negură şi întuneric, vor vedea.
19 Cei nenorociţi se vor bucura tot mai mult în Domnul, şi săracii se vor înveseli de Sfântul lui Israel.
20 Căci asupritorul nu va mai fi, batjocoritorul va pieri, şi toţi cei ce pândeau nelegiuirea vor fi nimiciţi:
21 cei ce osândeau pe alţii la judecată, întindeau curse cui îi înfrunta la poarta cetăţii şi năpăstuiau fără temei pe cel nevinovat.
22 De aceea, aşa vorbeşte Domnul către casa lui Iacov, El, care a răscumpărat pe Avraam: „Acum Iacov nu va mai roşi de ruşine şi nu i se va mai îngălbeni faţa acum.
23 Căci, când vor vedea ei, când vor vedea copiii lor, în mijlocul lor, lucrarea mâinilor Mele, Îmi vor sfinţi Numele; vor sfinţi pe Sfântul lui Iacov şi se vor teme de Dumnezeul lui Israel.
24 Cei rătăciţi cu duhul vor căpăta pricepere, şi cei ce cârteau vor lua învăţătură.”

 

Post-ul Isaia 29 apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Mihai Marian)
  46 accesări
  0 comentarii

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

46 accesări
0 comentarii

DESPRE ALEGEREA NECONDIŢIONATĂ

J.I. Packer

Interviu

Dr. Packer, la ce anume se referă oamenii când vorbesc despre alegerea necondiţionată?

Packer: este o expresie pe care oamenii o folosesc pentru a exprima următoarea idee: deoarece noi, păcătoşii, suntem neputincioşi, Dumnezeu trebuie să facă toţi paşii necesari ca să ne aducă la credinţă, la părtăşia cu El şi, în final, la viaţa veşnică. Alegerea necondiţionată este numele dat acestei acţiuni pe care Dumnezeu alege să o facă în fiecare caz particular, şi trebuie să fie necondiţionată pentru că, dacă Dumnezeu ar trebui să aştepte ca omul să o merite, ar aştepta la nesfârşit.

Dr. Packer, de ce avem nevoie de o alegere?

Pentru că, dacă Dumnezeu nu alege să ne mântuiască, nu vom fi mântuiţi niciodată. Alegerea duce la acţiunea mântuitoare a lui Dumnezeu în calitatea Sa de Domn, iar dacă am fi lăsaţi în voia noastră, nu I-am răspunde niciodată lui Dumnezeu din proprie iniţiativă. Acesta e lucrul pe care oamenii nu par să-l aprecieze, că noi toţi suntem din firea noastră împotriva lui Dumnezeu, în cele mai adânci instincte ale noastre (vezi Romani capitolul 3). Nu realizăm întotdeauna aceasta pentru că mulţi dintre noi credem că noi suntem cei ce Îl căutăm pe Dumnezeu, când, de fapt, oamenii vor un Dumnezeu pe care să Îl poată dirija şi pe care să Îl poată manipula, care să îi ferească de rău. Acestea sunt realităţile vieţii omeneşti, şi sunt realităţi foarte familiare. Dar când se pune problema să Îi răspundem Dumnezeului adevărat, şi să-I răspundem în modul cerut de El – adică smerindu-ne înaintea Lui, învăţând să ne încredem în mod absolut în Cuvântul Lui, întorcându-ne de la păcatul nostru, luând mâinile de pe frâiele vieţilor noastre şi lăsându-L pe El în control – ne dăm seama că nu ne place deloc această situaţie şi evităm să avem de-a face cu ea. Aceasta e natura noastră. Deci, vedeţi, Dumnezeu trebuie să facă ceva, altfel nu vom veni niciodată la El, pentru că aceasta e starea în care să găseşte omenirea decăzută.

În acest caz, oare nu este diminuată responsabilitatea noastră de a răspunde Evangheliei? Dacă sunt unul dintre cei aleşi, Dumnezeu mă va mântui, iar dacă nu sunt ales, oricum nu pot fi mântuit, aşa că de ce să-mi mai fac griji?

Nu, nu aşa trebuie să privim problema, pentru că Dumnezeu ne-a creat fiinţe umane care acţionează pe baza propriilor voinţe, şi aşa continuă să ne ţină. De aceea ne consideră responsabili pentru lucrurile pe care le-am făcut, pentru că ele erau cu adevărat acţiunile noastre. Faptul că nimic din noi nu caută să-I răspundă lui Dumnezeu într-un mod pozitiv nu înseamnă că nu e alegerea noastră să nu-I răspundem. Noi suntem cei care alegem să nu-I răspundem lui Dumnezeu, şi pentru această alegere suntem răspunzători înaintea Lui. Adevărul în ce ne priveşte este că suntem ca nişte oameni care se îneacă şi, lăsaţi singuri, ne-am scufunda fără să ne mai ridicăm vreodată la suprafaţă. Într-un sens putem spune că Dumnezeu ia iniţiativa şi se aruncă în apă, înoată până la noi, ne prinde şi ne salvează. Alegerea, aşa cum am spus mai înainte, este decizia Lui să facă aceste lucruri, şi le face în calitatea Lui de Domn şi prin puterea Lui, de aceea mântuirea noastră I se datorează în întregime. Dar în tot acest timp noi suntem răspunzători pentru că suntem ceea ce suntem, oameni care ne înecăm în propriul nostru haos moral.

Oare nu e cunoaşterea mai dinainte baza pentru alegere? Nu cumva Dumnezeu ne-a ales pentru că a privit în viitor şi a văzut că vom crede în El?

E adevărat, El ne-a cunoscut mai dinainte, dar ne-a cunoscut aşa cum suntem din firea noastră, adică oameni care nu-I vom răspunde dacă nu ne va schimba mai întâi inima, aşa că El a ales să ne schimbe inimile. Dar iniţiativa Îi aparţine în întregime, de la început până la sfârşit vorbim doar de suveranitatea Lui. Biblia descrie această condiţie umană în numeroase feluri. Ne spune că suntem orbi spirituali, surzi spirituali, inimile noastre sunt împietrite – adică nu-I putem răspunde lui Dumnezeu, suntem morţi spirituali. Biblia afirmă toate aceste lucruri. Nu se poate exprima mai puternic această idee de totală indiferenţă.

Oare nu e nedrept ca Dumnezeu să aleagă o persoană pentru cer, dar să nu-l aleagă pe vecinul de alături?

Ei bine, lucrul pe care trebuie să ni-l amintim aici este că, mai întâi de toate, motivul pentru care Dumnezeu face ceea ce face este de multe ori un mister pentru noi. El nu ne spune de ce îl alege pe unul dar nu şi pe celălalt. Prin urmare, această întrebare nu-şi are rostul; nu ne ajută cu nimic. Dar, în al doilea rând, trebuie să ne amintim că, aşa cum ne vede Dumnezeu, noi toţi merităm să fim condamnaţi, pentru că de fapt noi toţi alegem în fiecare zi să trăim sfidând legile Lui şi calea Lui, şi alegem în schimb să ne urmăm propriul drum; asta înseamnă răzvrătire, iar răzvrătirea e un păcat. Acum, din această masă de oameni, în care fiecare membru al ei merită să fie respins, Dumnezeu a mântuit pe câţiva. Biblia arată clar că El nu alege să-i mântuiască pe toţi, şi nici nu e obligat să aleagă să-i mântuiască pe toţi. De fapt, El nu e obligat să aleagă să mântuiască pe vreunul dintre noi, pentru că toţi merităm din mâna Lui condamnarea şi pedeapsa.

Sunteţi de acord cu Spurgeon, care a spus: „Ce mi se pare greu de crezut nu e faptul că El n-a ales să-i mântuiască pe toţi, ci că a ales să mă mântuiască pe mine”?

Da, cred că aşa trebuie privite lucrurile. Minunea constă în faptul că cineva e mântuit, şi cu siguranţă în faptul că eu sunt mântuit. Desigur, cu toţii cunoaştem povestea propriilor noastre vieţi mai bine decât oricine altcineva. Până la urmă, noi suntem cei care am trăit acele vieţi. Ştim cât de răi suntem. Nu pot să înţeleg cum poate exista un creştin care să nu fie uimit în permanenţă de faptul că Dumnezeu l-a mântuit, sau a mântuit-o, în ciuda acestei răutăţi, a pervertirii, depravării şi păcătoşeniei dinăuntru. Cu siguranţă, aşa mă simt eu în ce mă priveşte.

Cât de esenţială este această doctrină în contextul înţelegerii mântuirii în general?

Ei bine, dacă nu ne e clar faptul că alegerea lui Dumnezeu şi harul suveran al lui Dumnezeu sunt factorii responsabili pentru mântuirea noastră – adică nu ne e clar că Dumnezeu este Cel ce ne-a mântuit, nu noi ne-am mântuit cu ajutorul Lui, atunci nu ne vom încrede în El aşa cum ar trebui să o facem şi ne vom baza pe noi înşine pentru a ne menţine în această stare, în timp ce creştinul care cunoaşte harul lui Dumnezeu se bazează pe Dumnezeu pentru susţinere. Mai mult, nu Îl vom lăuda pe Dumnezeu în fiecare zi pentru toate lucrurile pentru care ar trebui să-L lăudăm. El ne-a mântuit şi noi trebuie să-I mulţumim pentru convertirea noastră şi pentru faptul că în fiecare zi ne păstrează în har, la fel de mult cât Îi mulţumim pentru că a trimis pe Fiul Său să moară pentru păcatele noastre. Dar lauda pe care se cuvine să I-o aducem va fi înjumătăţită dacă nu apreciem faptul că El e cel ce ne-a mântuit aducându-ne la credinţă.

Vorbim deci de ceva cu adevărat practic pentru creştin, nu despre un lucru ce trebuie lăsat în seama lecţiilor din seminar sau a dezbaterilor teologice?

O, cu siguranţă că nu. Nu vreau să spun că ar trebui, atunci când predicăm şi învăţăm în bisericile locale, să îi instruim pe oameni în bazele teologiei istorice, cu toţi termenii ei tehnici. Dar când vine vorba de fundamentele creştinismului practic, cu siguranţă ar trebui să îi învăţăm pe oameni că întregul har e darul gratuit al lui Dumnezeu, nimic din el nu a fost câştigat. Mai trebuie să îi învăţăm că toată viaţa creştină este rodul harului lui Dumnezeu, nimic din el nefiind contribuţia noastră. Dumnezeu ne-a luat de mână, Dumnezeu a ales să ne mântuiască, şi de aceea s-ar cuveni să fim nespus de mulţumitori. Această doctrină a alegerii este mai degrabă un subiect de închinare decât unul de dezbatere şi dispută, şi, în paranteză fie spus, doar mândria omenească este cea care îi face pe oameni să o dezbată şi să o pună la îndoială, pentru că, adânc în lăuntrul nostru, vrem să putem spune: „Totuşi, a fost un moment în care m-am mântuit singur. Am contribuit şi eu cu ceva.” Cu toate acestea, creştinul nu poate spune aşa ceva. Dumnezeu l-a smerit astfel încât a trecut de faza aceasta, dar această smerenie e de fapt parte a fericirii lui. Când creştinul ştie că se poate încrede într-un Dumnezeu credincios promisiunilor Sale, el e dintr-o dată eliberat de nevoia de a ţine toate lucrurile în mişcare prin propriul său efort şi e liber să se bucure în Domnul, iar paradoxul constă în faptul că de-acum se închină cu mai multă inimă şi e mult mai bucuros să facă ce-I porunceşte Dumnezeu. Această doctrină, care pare să pună beţe în roate eforturilor umane, de fapt îi face pe oameni să alerge cu şi mai multă vigoare pe calea ascultării, pentru că ei ştiu cât de mult Îi datorează lui Dumnezeu.

Dr. Packer, dacă această doctrină e adevărată, există vreun motiv să credem că invitaţia Evangheliei e autentică?

Da, există. Cel mai evident şi fundamental motiv este acela că Hristos a murit pentru a garanta că invitaţia Evangheliei este adevărată, şi la fel e şi promisiunea mântuirii care o însoţeşte, oriunde ar ajunge această invitaţie a Evangheliei. În alte cuvinte, oricine aude cuvintele invitaţiei venite din partea lui Dumnezeu: „Celui ce îi este sete, să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată…” sau, „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică…”, poate fi sigur că, deoarece Hristos a murit, aceste cuvinte sunt adevărate şi pentru el. De aceea, decizia pe care o ia să răspundă acestei invitaţii sau să o respingă este cu adevărat decizia decisivă pentru destinul lui. Nu e nimic fals în oferta Evangheliei. E adevărată pentru oricine o aude. Iar moartea lui Hristos garantează acest lucru. Evanghelia trebuie să ajungă în toată lumea, iar acest lucru înseamnă că toată lumea trebuie invitată să primească viaţa veşnică.

Dar cum împăcaţi cuvintele „Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea…” cu ideea că Dumnezeu alege să îi mântuiască pe unii, iar pe alţii nu?

Trebuie să înţelegem că acest cuvânt, „lumea”, este uneori folosit în Scriptură nu din punct de vedere statistic, pentru întreaga lume, de exemplu pentru x miliarde de oameni, ci pentru lumea în calitatea ei morală, adică lumea în toată răutatea ei. Când ne spune că Hristos este Mântuitorul lumii, oricum am privi lucrurile înţelegem că Hristos mântuieşte oameni din orice rasă, neam, trib şi limbă, în toată răutatea şi răzvrătirea lor împotriva lui Dumnezeu.

Ne poate ajuta o doctrină ca aceasta să trecem peste evanghelismul de suprafaţă din biserica contemporană?

Da, cu siguranţă creştinismul înseamnă mai mult decât experimentarea lui Isus.

Tradus de Florin Vidu

http://www.rcrwebsite.com/index.htm

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  47 accesări
  0 comentarii
47 accesări
0 comentarii

Isaia 25

Isaia 25

1 Doamne, Tu eşti Dumnezeul meu; pe Tine Te voi înălţa! Laud Numele Tău, căci ai făcut lucruri minunate; planurile Tale făcute mai dinainte s-au împlinit cu credincioşie.
2 Căci ai prefăcut cetatea (Babilon) într-un morman de pietre, cetăţuia cea tare, într-o grămadă de dărâmături; cetatea cea mare a străinilor este nimicită, şi niciodată nu va mai fi zidită.
3 De aceea Te slăvesc popoarele puternice, şi cetăţile neamurilor puternice se tem de Tine.
4 Căci Tu ai fost un loc de scăpare pentru cel slab, un loc de scăpare pentru cel nenorocit în necaz, un adăpost împotriva furtunii, un umbrar împotriva căldurii; căci suflarea asupritorilor este ca vijelia care izbeşte în zid.
5 Cum domoleşti căldura într-un pământ arzător, aşa ai domolit zarva străinilor; cum este înăbuşită căldura de umbra unui nor, aşa au fost înăbuşite cântările de biruinţă ale asupritorilor. –
6 Domnul oştirilor pregăteşte tuturor popoarelor, pe muntele acesta, un ospăţ de bucate gustoase, un ospăţ de vinuri vechi, de bucate miezoase, pline de măduvă, de vinuri vechi şi limpezite.
7 Şi, pe muntele acesta, înlătură marama care acoperă toate popoarele şi învelitoarea care înfăşoară toate neamurile;
8 nimiceşte moartea pe vecie: Domnul Dumnezeu şterge lacrimile de pe toate feţele şi îndepărtează de pe tot pământul ocara poporului Său; da, Domnul a vorbit.
9 În ziua aceea vor zice: „Iată, acesta este Dumnezeul nostru în care aveam încredere că ne va mântui. Acesta este Domnul în care ne încredeam; acum, să ne înveselim şi să ne bucurăm de mântuirea Lui!”
10 Căci mâna Domnului se odihneşte pe muntele acesta; dar Moabul este călcat în picioare pe loc, cum este călcat în picioare paiul în bălegar.
11 În mijlocul acestei băltoace, el îşi întinde mâinile, cum le întinde înotătorul ca să înoate; dar Domnul îi doboară mândria şi face de nimica dibăcia mâinilor lui.
12 El surpă, prăbuşeşte întăriturile înalte ale zidurilor tale, le prăbuşeşte la pământ, în ţărână.

Post-ul Isaia 25 apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Mihai Marian)
  57 accesări
  0 comentarii

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

57 accesări
0 comentarii

DESPRE DEPRAVAREA FIRII UMANE JHON GILL

JHON GILL

Dovedind deja acuzaţia de vinovăţie pentru păcatul lui Adam pentru posteritatea lui, ceea ce urmează după aceasta este depravarea naturii, derivată lor de la el; prin aceasta înţelegându-se decăderea generală a omenirii, a tuturor caracteristicilor firii umane şi a tuturor puterilor şi resurselor sufletului şi elementelor corpului.

1. Unu, voi dovedi că există o astfel de depravare şi corupere a omenirii.

1a. Păgânii înşişi au cunoscut-o şi s-au plâns de ea, ei afirmă că nici un om nu este născut fără păcat;[1] că orice om este vicios natura;[2] că este o dispoziţie rea, sau un afect vicios, care este sădit şi creşte în oameni;[3] şi este o parte fatală de rău în toţi când se nasc, de acolo fiind depravarea sufletului, bolile, etc.[4] şi cauza viciului este de la părinţii noştri, mai degrabă şi de la primele principii, decât de la noi:[5] şi Cicero[6]deplânge în mod deosebit că oamenii sunt aduşi la viaţă de către fire ca mamă vitregă, cu un trup gol, fragil şi infirm şi cu o minte sau suflet înclinate spre pofte.

1b. Apocalipsa o afirmă; Scripturile abundă cu mărturii despre aceasta, afirmând că nici un om nu se poate naşte pur şi curat; că tot ce este născut din carne, sau vine în lume prin producere obişnuită, este carne, carnal şi depravat; că toţi oamenii, evrei şi neamuri, se află sub păcat, sub vină, impur şi sub domnia păcatului; că imaginaţia gândurilor inimii oamenilor este rea şi aceasta în mod continuu; că inima este înşelătoare şi deznădăjduit de slabă; şi din ea iese tot ce este stricat şi păcătos (Iov 14:4; Ioan 3:6; Rom. 3:9; Gen. 6:5; Ier. 17:9; Matei 15:19).

1 Raţiunea confirmă aceasta, că aşa trebuie să fie; că dacă un pom este stricat, nu poate aduce decât roade stricate; că dacă rădăcina omenirii este ne sfântă şi ramurile trebuie să fie la fel; dacă fântâna este necurată şi izvoarele trebuie să fie la fel; dacă părinţii direcţi sunt necuraţi, posteritatea lor trebuie să fie necurată, deoarece un lucru curat nu poate veni dintr-unul necurat; şi dacă Dumnezeu a făcut din sângele unui om toate naţiunile care sunt pe pământ şi acel sânge este pătat de păcat, tot ce porneşte de la el prin concepere obişnuită, trebuie să aibă aceeaşi pată.

2. Toată experienţa mărturiseşte adevărul acesta; nici un om nu s-a născut vreodată în lume, fără păcat; nici unul nu a fost vreodată scutit de această molipsire şi contaminare a firii, „nu este nici unul care să facă binele, nici unul” (Rom. 3:10) care să facă binele natural şi de la el, motivul este, pentru că nu este nici unul bun din natura lui; din toate milioanele de oameni care au venit de la Adam, prin concepere obişnuită, nici unul nu a fost găsit fără păcat; există doar o excepţie de la aceasta, o caracteristică a firii umane şi aceea este natura umană a lui Isus Hristos; şi aceasta este excepţia deoarece producerea, conceperea Lui a fost excepţională şi nu a descins din Adam, prin producere obişnuită.

3. Necesitatea răscumpărării prin Hristos şi a regenerării de către Duhul lui Hristos, arată că oamenii trebuie să fie într-o stare de depravare, sau nu ar fi fost nevoie de acestea. Răscumpărarea oamenilor din păcat şi dintr-o purtare în van, presupune că ei sunt sub puterea păcatului şi influenţa acestuia, care conduce o viaţă păcătoasă şi sterilă;  şi dacă oamenii erau liberi de murdăria păcatului, sângele lui Hristos care să-i cureţe de toate nu mai era necesar; fiinţa Lui a fost făcută înţelepciune, neprihănire, sfinţire şi răscumpărare pentru ei, implică faptul că erau ne sfinţi şi nejustificaţi şi robi păcatului şi lui Satan: regenerarea şi sfinţirea sunt absolut necesare pentru ca un om să se bucure de fericire veşnică; „dacă un om nu este născut din nou, nu va vedea Împărăţia lui Dumnezeu”; şi „fără sfinţire nimeni nu va vedea pe Dumnezeu” (Ioan 3:3; Evr. 12:14), dar ce ocazie ar fi fost ca omul să fie născut din nou sau să aibă o naştere nouă şi supranaturală, dacă el nu ar fi fost pângărit de prima naştere, cea naturală; sau să fie sfinţit, dacă nu era ne sfânt şi necurat? (vezi 1 Cor. 6:9-11).

2. Doi, numele sub care această depravare a firii este cunoscută în Scriptură merită atenţie , deoarece nu slujesc numai la a oferi mai multă lumină despre natura ei, dar o şi confirmă; este de asemenea numită „păcat”, fiind o dorinţă de conformitate la legea lui Dumnezeu şi contrară ei; este reprezentată ca fiind foarte activă, lucrând tot felul de carnalităţi şi moartea însăşi; înşelând, distrugând, ucigând şi ca fiind foarte păcătoasă chiar ca o hiperbolă, fiind plină de tot păcatul şi sursa tuturor (Rom. 7:8,11,13). Are numele de „păcat care locuieşte”; apostolul vorbeşte despre aceasta cu privire la el, „nu mai Sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine.” (Rom. 7:17,20), nu este ceea ce vine şi pleacă, sau un vizitator din când în când, ci un locuitor şi încă unul care face numai probleme; împiedică tot binele şi face tot răul pe care poate să-l facă; şi locuieşte şi va locui cât timp oamenii sunt în acest templu, trupul, şi chiar în sfinţi, până când casa lor pământească a acestui templu va fi destrămată; este ca împrăştierea leprei în casă, care nu se vindecă până când casa nu este dărâmată şi piatra şi lemnul duse într-un loc necurat: deci templul trupului nu va scăpa de depravarea firii până când nu va fi dărâmat şi dus la mormânt. Se spune că este „legea păcatului” şi „legea în elementele trupului”; care are forţă, putere şi autoritate; domneşte ca un rege, mai degrabă ca un tiran, pentru că duce la moarte, cu excepţia cazului în care harul nu o previne; şi decretă legile şi cere supunere la ele; şi supunerea este oprita la poftele ei; oamenii slujesc diverselor pofte şi plăceri (Rom. 7:23; 8:2; 6:12; 5:21; Tit 3:3). Uneori este numit „trupul păcatului, deoarece constă în diferite părţi şi elemente, ca un trup; este un agregat sau o asamblare de păcate şi include totul în el (Rom. 6:6; Col. 3:5). Uneori se numeşte „omul cel vechi”, deoarece este efectul otrăvii şarpelui cel vechi, este aproape la fel de vechi ca şi primul om ; şi la fel de vechi ca orice om în care este; există de când este omul (Rom. 6:6; Efes 4:22). Adesea este numit carne, deoarece este propagat de carne şi este carnal şi depravat şi este opus duhului şi principiilor harului, care este de la Duhul lui Dumnezeu; şi în care nici un lucru bun , nimic spiritual nu locuieşte (Ioan. 3:6; Gal. 5:17; Rom. 7:18,25). Mai este numit „poftă” sau „carnalitate”; care este păcatul însuşi şi mama tuturor păcatelor; constă în mai multe ramuri, numite pofte trupeşti şi pofte lumeşti, pofta cărnii pofta ochilor şi mândria vieţii (Rom. 7:7; Iacov. 1:15; 1 Ioan 2:15). Evreii o numesc de obicei plăsmuirea răului sau imaginaţie.

3. Trei, această depravare a firii este universală,

1. Cu privire la caracteristicile omenirii. Primii noştri părinţi şi toţi descendenţii lor sunt pătaţi de ea. Depravarea imediată în urma păcatului primilor noştri părinţi a avut loc în ei; după cum apare de la ruşinea, confuzia şi teama cu care au fost imediat umpluţi; de la prostia şi nebunia lor când s-au gândit să se ascundă de Dumnezeu printre pomii grădinii; de la încercările lor de a ascunde, îmblânzi şi scuza păcatul lor, femeia care a dat vina pe şarpe, bărbatul pe femeie şi în ultimă instanţă pe Dumnezeu Însuşi. Urmaşii lor direcţi s-au molipsit de la ei; primul om născut în lume, Cain, depravarea firii a apărut curând în el, în înfăţişarea lui mânioasă şi invidioasă, când jertfa fratelui său a fost preferată şi nu s-a lăsat până nu a vărsat sângele fratelui său, ceea ce a făcut: şi deşi Abel este numit Abel cel neprihănit, cum era, prin neprihănirea lui Hristos, atribuită lui şi pe socoteala noului om creat în el pe baza neprihănirii şi sfinţeniei adevărate; ca urmare a trăit sobru şi neprihănit, dar nu era fără păcat, altfel de ce oferea el jertfe şi prin credinţă s-a uitat la jertfa lui Hristos, care urma să se facă pentru a face ispăşire pentru păcatele lui şi ale altora? În locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain, Dumnezeu a ridicat o altă sămânţă lui Adam, pe care l-a zămislit după chipul lui şi asemănarea lui; nu după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, în care a fost creat Adam; ci în aceea pe care el a adus-o asupra lui, prin păcatul şi căderea lui: posteritatea acestui om şi a lui Cain, au populat întreaga lume înainte de potop. Şi care este socoteala dată despre ei? Este că pământul a fost corupt prin ei; că toată carnea a fost coruptă pe pământ; şi că numai un om a găsit îndurare în ochii lui Dumnezeu; şi că imaginaţia gândurilor inimii oamenilor era numai rău continuu (Gen. 4:25; 5:3; 6:5,8,11,12). Cât despre locuitorii noii lumi, care au răsărit din Noe şi cei trei fii ai săi, care a descins din linie dreaptă din Set, la fel se spune şi despre ei (Gen. 8:21). Pe scurt, toate naţiunile de pe pământ, care pot fi împărţite în evrei şi neamuri şi care includ întregul, sunt sub păcat, sub vina şi mizeria lui; nu numai neamurile, la ale căror timpuri de ignoranţă Dumnezeu a clipit, şi pe care i-a suferit să meargă pe căile lor, care erau păcătoase; dar chiar şi poporul Israel, pe care Dumnezeu l-a ales să fie un popor special şi individual, a fost întotdeauna rebel, din vremea când erau un popor; tot timpul Moise a fost cu ei; în vremea Judecătorilor; şi în vremea Regilor, după cum mărturisesc cele câteva captivităţi; erau o sămânţă de făcători de rău; un popor încărcat de fărădelegi; în orice vreme sau perioadă de timp, oricând Dumnezeu privea la starea şi condiţia omenirii, acesta era totalul socotelii; „Sunt depravaţi”, (Ps. 14:1-3; Rom. 3:9-12). Discordiile, certurile şi războaiele care au avut loc în lume, în toate vremurile, sunt o dovadă constantă şi continuă a depravării naturii umane; „Nu vin oare din poftele voastre, care se luptă în mădularele voastre?” (Iacov. 4:1), care, la fel cum este adevărat războiul dintre fire şi duhul din suflet; şi animozităţile şi discordiile între experţii în religie; la fel şi războaiele dintre naţiuni, în sens civil; şi care au fost de la început şi încă mai continuă: o ceartă care a fost între primii doi oameni născuţi în lume, care a ajuns la vărsare de sânge; şi imediat ce s-au format regate şi state şi regi peste ele, auzim de războaie între ei. Priviţi la istoria tuturor vremurilor, ale tuturor naţiunilor din ele, şi le veţi găsi pline de socoteli ale acestor lucruri; toate care s-au ridicat din mândrie, ambiţie şi poftele oamenilor. Da, această depravare şi corupere a firii a apărut nu numai între oamenii din lume, din toate vremurile, ci şi între oamenii lui Dumnezeu şi după ce au fost chemaţi de har: nu a existat niciodată un om drept, care să facă binele şi să nu păcătuiască; în multe lucruri, în toate lucrurile ei păcătuiesc şi ofensează; în ei, în carnea lor, în partea lor coruptă nu locuieşte nici un lucru bun: spun că nu au păcat, se înşeală singuri şi adevărul nu este în ei.

Această depravare a firii este generală, cu privire la părţile omului, la toate puterile şi resursele sufletului lui şi elementele trupului lui.

3b1. Cu privire la puterile şi resursele sufletului omului, la tot ce este în el; inima lui este înşelătoare şi deznădăjduit de rea; partea lui interioară este slăbiciune, gândurile inimii lui sunt rele, vane şi păcătoase; da, imaginaţia gândurilor inimii lui, chiar temelia gândului, primele mişcări care sunt în om în acest fel; mintea şi conştiinţa, sunt pângărite şi nimic nu poate îndepărta murdăria, doar sângele lui Isus: înţelegerea este întunecată de orbirea şi ignoranţa care sunt în ele; aşa încât un om firesc nu poate discerne lucrurile Duhului lui Dumnezeu; orice cunoştinţă ar avea oamenii despre lucrurile naturale şi civile, nu au nici una despre lucrurile spirituale; sunt înţelepţi în a face răul, dar nu au cunoştinţă să facă binele; nu ştiu şi nu vor înţelege: voinţa este împotriva la ceea ce este bun; mintea firească este duşmănie cu Dumnezeu şi nu este supusă legii lui Dumnezeu; şi nici nu poate fi fără harul Lui; este împietrită, dificilă, încăpăţânată şi perversă, până când inima de piatră este îndepărtată şi este dată o inimă de carne. Emoţiile sunt nechibzuite, merg pe un canal diferit, sunt fixate pe obiective greşite; oamenii urăsc ce ar trebui să iubească şi iubesc ce ar trebui să urască; urăsc binele şi iubesc răul; sunt iubitori de plăceri, de pofte păcătoase şi plăceri, decât iubitori de Dumnezeu, oameni buni şi lucruri bune. Pe scurt, nu este nici un loc curat, nici o parte liberă de mizeria şi influenţa păcatului.

3b2. Toate elementele trupului sunt pângărite de ea; limba este o parte mică şi este o lume de fărădelegi ea însăşi şi pângăreşte tot trupul; cele câteva elemente sunt folosite ca instrumente ale necurăţiei; unele dintre ele fiind menţionate în particular în socoteala generală a depravării omului, (Ro 3:1-31) ca gâtul, buzele, gura şi picioarele, toate angajate în slujba răului.

4. Patru, timpul când depravarea firii are loc în om; cea mai mică dată este în tinereţea lui; „Imaginaţia inimii omului este rea din tinereţea lui” (Gen. 8:21), adică imediat ce este capabil de exercitarea raţiunii lui şi de comiterea păcatului actual; care la această vârstă apare ca nesupunere faţă de părinţi şi minciună; şi aceasta nu este spus de anumiţi oameni sau indivizi, ci despre oameni în general; şi nu numai ca în vremea lui Noe, ci în toate generaţiile ce au urmat, până la sfârşitul lumii. Această depravare a firii umane este dusă mai departe, în unele pasaje, până la naşterea unui om; „Cei răi Sunt stricaţi încă din pântecele mamei lor”; adică sunt îndepărtaţi de Dumnezeu, de viaţa lui Dumnezeu; fiind sub puterea unei morţi morale, sau morţi în fărădelege şi păcate; „mincinoşii se rătăcesc odată cu ieşirea din pântecele mamei lor” (Ps. 58:3), adică imediat ce sunt capabili să vorbească şi să mintă, copiii sunt înclinaţi devreme spre aceasta; şi aceasta se spune nu numai despre cei care ajung imorali, destrăbălaţi şi păcătoşi abandonaţi, ci şi despre cei ce sunt născuţi din părinţi religioşi, au o educaţie religioasă şi devin religioşi ei înşişi, sunt „numiţi stricaţi încă din pântece” (Isa. 48:8), adică imediat ce sunt capabili să comită încălcarea de fapt. David poartă o mizerie a firii lui chiar mai mult, când spune; „Iată că Sunt născut în nelegiuire, şi în păcat m-a zămislit mama mea.”(Ps. 51:5), ceea ce el observă, nu pentru a atenua, ci pentru a agrava, păcatul pe care îl mărturisea, în care fusese atât de devreme şi de mult păcătos; şi nu era ignorant de depravarea firii lui şi cât de înclinat era spre păcat, încât nu mai era veghetor împotriva lui. Nu spune „păcatul meu şi fărădelegea mea”, deşi erau ale lui, fiind în firea sa; dar „păcat” şi „fărădelege”, fiind obişnuit la el cu restul omenirii; şi ceea ce l-a însoţit de la formarea sa în pântece, deci înainte de a putea comite un păcat în fapt; deci modelul depravării iniţiale a firii lui; şi aceasta imediat ce sufletul şi trupul au fost unite, el a fost deja o fiinţă păcătoasă. La acest sens al cuvintelor au existat obiecţii, că David vorbeşte numai de păcatul mamei lui; şi se fac aluzii că păcatul ei era cel al adulterului. Aceasta arată cât de mult susţinătorii purităţii firii umane sunt strânşi de acest pasaj, să recurgă la o astfel de interpretare, cu preţul caracterului unei persoane inocente, despre care nu se sugerează nimic de acest fel, în scrierile sfinte; ci, dimpotrivă, că ea era o persoană pioasă şi religioasă; David se evalua în raport cu relaţia lui cu ea şi se roagă să fie considerat de dragul ei (Ps. 86:16; 116:16). Pe lângă aceasta, dacă aşa ar fi fost cazul, David ar fi fost nelegitim; şi legea în Israel interzicea intrarea în congregaţia Domnului şi nu ar fi putut avea nici o funcţie în biserică sau în stat; nici nu ar fi răspuns domeniului şi planului lui David să expună păcatele altora, mai ales ale părinţilor săi, în timp ce îl mărturiseşte şi deplânge pe al său; nici particula „în” nu aparţine mamei, ci lui însuşi, cu sensul nu că mama lui era în păcat sau că ea în sau „prin păcat” l-a conceput; ci că el a fost conceput ca fiind în păcat, sau că imediat ce firea umană a fost formată în el şi sufletul şi trupul au fost unite, el era în păcat şi păcatul în el; sau el a devenit o creatură păcătoasă. Unii care nu merg atât de departe, presupun totuşi că păcatul părinţilor lui direcţi, în procrearea şi conceperea lui, deşi în căsătorie conform legii, este menţionat aici; dar aceasta nu poate fi; deoarece propagarea speciei umane, prin producere, este un principiu implantat de Dumnezeu însuşi, deci nu este păcătos. A fost prima lege a firii, „creşteţi şi înmulţiţi-vă”; dată în starea de inocenţă. Căsătoria a fost instituită în paradis şi întotdeauna a fost văzută ca onorabilă, când patul nu este pângărit. În plus, unul din cuvintele folosite, tradus ca „forma” , este forma pasivă şi se referă la ceea ce nici David, nici părinţii lui nu puteau fi activi; şi întregul se referă la uimitoare lucrare a formării lui, pe care el o admiră atât de mult, (Ps 139:14-16). Alţii obiectează, că el nu merge mai sus decât mama sa; şi nu se ţine seama de Adam. Nici nu era nevoie; deoarece depravarea firii merge pe canal genetic, el nu a avut ocazia să vorbească despre aceasta, să observe altceva decât pe părinţii lui direcţi, prin care i s-a transmis; şi mai mult, că David nu vorbeşte de alţi oameni, ci numai de el. Dar că toată omenirea este coruptă în acelaşi fel, este exprimat din plin în alte pasaje (Iov 14:4; Ioan 3:6; Ps. 58:3; Efes. 2:3). Şi dacă David, un om atât de faimos pentru pietate şi religie, unul după inima lui Dumnezeu, pe care l-a ridicat pentru a-Şi împlini voia, a fost pătat de păcat în formarea lui iniţială, atunci desigur că acelaşi lucru este adevărat cu privire la alţii, care, după el, se pot ridica şi spune, nu a fost la fel şi cu el? În cele din urmă, unii vor avea aceste cuvinte pentru a fi figurativi şi hiperbolici, adică el a păcătuit adesea din tinereţea lui: dar oamenii, prin mărturisirea păcatului, nu exagerează de obicei, ci declară simplu, sincer, aşa cum este; şi într-adevăr, păcătoşenia firii nu poate fi bine hiperbolizată; şi dacă se încearcă, poate fi permisă, fără a o reduce; (vezi Rom. 7:13).

5. Cinci, Felul şi modul în care depravarea firii este transmisă oamenilor, astfel încât să devină păcătoşi.

1. Nu poate fi de la Dumnezeu, sau prin insuflare de la El; El este prea curat ca să o suporte; nu îşi găseşte plăcerea în ea; este groaznică pentru El; şi deci, niciodată nu o va insufla şi implanta în firea oamenilor. Unii dintre ereticii din vechime îşi imaginau că erau două prime principii, sau fiinţe; una bună şi una rea; şi că tot ce este bun vine de la una; şi tot ce este rău de la cealaltă: dar aceasta pentru a face primele două cauze, deci doi zei; diametral opuşi.

2. Nu poate fi nici imitarea părinţilor, primii sau cei direcţi, sunt unii care nu au păcătuit niciodată asemănător cu încălcarea lui Adam şi totuşi au murit; ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă nu erau vinovaţi şi pătaţi; sunt mulţi născuţi în lume, care nu şi-au cunoscut niciodată părinţii direcţi şi deci nu i-au putut imita. Taţii unora au murit înainte ca ei să se nască; şi alţii îşi pierd ambii părinţi, înainte de a fi capabili de imitaţie; şi dacă pata este la formarea lor şi înainte de naşterea lor, este imposibil să fie prin imitaţie.

3. Aceasta nu se transmite nici printr-o stare pre existentă a sufletelor. Unii dintre filozofii păgâni, ca Pitagora şi Plato, susţin pre-existenţa sufletelor, înainte de a fi fost lumea; noţiune adoptată de către Origen, care susţinea că sufletele în această stare pre-existentă au păcătuit fiecare separat; şi pentru păcatele lor au fost aruncaţi în timp, în trupuri omeneşti, sau în alţii, în care suferă. Unii cred că această noţiune a fost îmbrăţişată de către evreii din vremea lui Hristos şi chiar de către unii din urmaşii Lui; cum reiese din Ioan 9:1-3 dar nu este permisă de el. Şi unii creştini moderni au absorbit aceeaşi noţiune păgână şi evreiască; care, observând că unele pasaje din Scriptură vorbesc despre pre-existenţa lui Hristos, în natura Sa divină, sau ca Persoană divină, le-au interpretat ca o pre-existenţă a sufletului uman; şi au afirmat pre-existenţa tuturor sufletelor, dar fără vreo raţiune sau autoritate scripturală.

4. Aceasta nu este nici ca urmare a transmiterii sufletului de la părinţii direcţi; sau prin producerea lui, împreună cu trupul, de la ei. Dacă aceasta ar fi într-adevăr stabilit, ar îndepărta dificultatea care însoţeşte doctrina propagării depravării firii prin producerea naturală; de aici, Austin a fost odată înclinat spre aceasta, dar este atât de plină de absurdităţi, după cum s-a văzut într-un capitol anterior, încât nu poate fi admisă; că duhul se trage din materie, şi generat din ea, şi deci, trebuie să fie material, coruptibil şi muritor; deoarece tot ce este generat este coruptibil şi deci, sufletul nu este nemuritor; o doctrină la care nu s-a renunţat niciodată; şi în plus, conform Scripturii, sufletul este imediat creat de Dumnezeu (Zah. 12:1; Evr. 12:9). Că această depravare a firii este transmisă prin procreare, pare a fi sigur; (vezi Iov 14:4; Ioan 3:6; Efes 2:3), deoarece firea este transmisă în acest fel, păcatul firii trebuie de asemenea să vină în acelaşi mod. Dar cum să susţinem aceasta, consecvenţi cu justiţia, sfinţenia şi bunătatea lui Dumnezeu, este o dificultate şi una dintre cele mai mari, în întreaga schemă a adevărurilor divine; pentru care, unii s-au gândit că este mai bine să ne aşezăm şi să deplângem această depravare şi să ne gândim cum să fim eliberaţi de ea, decât să întrebăm curioşi în ce fel şi mod vine ea în noi; ca un om care este căzut într-o groapă, care nu se preocupă prea mult cum a ajuns acolo, ci cum să iasă şi să fie curăţit de mizeria pe care a luat-o de acolo. Dar o întrebare serioasă în acest caz, cu atenţia cuvenită pentru perfecţiunea lui Dumnezeu, Scriptura sfântă şi analogia credinţei, poate fi şi legală şi lăudabilă. Dificultatea este ocazionată de modul în care este pusă problema; un suflet care vine pur şi sfânt din mâna lui Dumnezeu, este unit cu un trup păcătos şi este întinat de acesta; că nici unul din acestea nu este faptul că trupul nu este păcătos iniţial, când sufletul este unit cu el prima dată, nici sufletul nu este pur şi sfânt când este creat de Dumnezeu; adică, nu aşa cum era sufletul lui Adam, când a fost creat; dificultatea ar fi mult uşurată, dacă nu îndepărtată pe de-a-ntregul.

5. Să observăm atunci că, molipsirea de păcat nu are loc numai în trup sau numai în suflet, ci în ambele, când sunt unite şi nu mai înainte; nu a fost doar trupul în esenţa cărnii lui Adam, care a păcătuit; nici nu a fost doar sufletul reprezentat de el; ci ambele, în uniune, ca un om, o persoană; căci nu trupurile şi sufletele separate, ci oamenii au fost consideraţi în Adam şi au păcătuit în el; şi după cum imputarea vinei păcatului nu este făcută numai trupului, nici numai sufletului, ci ambelor, unite; când şi nu înainte, devine un fiu al lui Adam, un membru al lui; deci, depravarea firii, derivată de la el, nu are loc numai într-una din ele, ci asupra ambelor, unite şi constituind omul. Trupul, antecedent unirii lui cu un suflet raţional, nu este altceva decât o brută, un animal, ca celelalte animale; şi nu este subiectul binelui moral sau răului moral; venind dintr-un trup corupt şi dintr-o sămânţă coruptibilă, are în el sămânţa multor rele, ca alte animale, conform cu natura lor; dar acestea sunt rele naturale, nu morale; ca sălbăticia, violenţa şi cruditatea leilor, urşilor, lupilor, etc. Dar când acest trup este unit cu un suflet raţional, devine parte a unei creaturi raţionale, vine sub lege, şi firea lui nefiind confortabilă cu legea, firea lui şi relele şi viciile ei sunt oficial păcătoase. Are înainte de dispoziţie, o capacitate pentru ce este păcătos; şi are combustibilul potrivit pentru păcat, adică pofte vicioase şi foame asemănătoare, când acestea devin păcătoase, prin devenirea lui ca o parte a unei creaturi raţionale; şi acestea cresc, acţionează şi pângăresc gradat sufletul. Această materie nu poate acţiona asupra duhului; dar aceasta se spune mai uşor decât se dovedeşte. Cât de uşor este să observăm că atunci când trupurile noastre sunt tulburate de boli şi durere, ce efect are aceasta asupra minţilor noastre; de la temperamentul şi constituţia trupului se ridică multe incomodităţi şi dezavantaje la suflet: persoane care au mult „atra bilis”, sau mânie neagră în ele, o melancolie şi o tulburare trupească, ce întunecime aruncă asupra minţii! Şi la ce pasiune, mânie şi furie sunt subiecţi oamenii cu trăsături sanguine? Şi la ce se datorează nebunia, decât la o tulburare în creier? Şi trebuie atribuită unui defect, că unii sunt idioţi, şi alţii cu capacităţi foarte rele şi memorie foarte scurtă; şi unde organele trupului nu sunt foarte bine attempered and accommodated, sufletul este strâns şi nu-şi poate îndeplini funcţiile corespunzător şi slujba; şi un om trebuie să fie neatent cu el însuşi ca să nu observe că prin gândurile minţii este mişcat trupul, fie păcătos, civil sau religios; deci mişcările trupului sunt adesea mijloacele şi ocaziile gândurilor minţii.

6. Nu este un fapt că sufletele sunt create de Dumnezeu, pure şi sfinte; adică aşa cum a fost creat sufletul lui Adam, cu neprihănire şi puritate iniţiale cu o înclinaţie spre ce este bun şi cu puterea să facă acest bine. Dar sunt creaţi cu dorinţa neprihănirii şi sfinţirii iniţiale; fără o înclinaţie spre ce este bun şi fără puterea să facă acest bine şi vom oferi un motiv de ce este aşa; şi de ce trebuie să fie aşa. Şi o astfel de creaţie poate fi concepută fără imputarea lipsei de neprihănire faţă de Dumnezeu şi fără să-L facem autorul păcatului. Poate fi concepută fără a aduce atingere perfecţiunii lui Dumnezeu; El putând crea un suflet în esenţa lui pură, cu toate puterile lui naturale şi proprietăţile, fără calităţi de puritate morală sau impuritate, sfinţenie sau ne sfinţenie; sau poate crea unul cu dorinţa neprihănirii şi cu neputinţa spre bine şi fără vreo înclinaţie spre el; deoarece făcând aşa, nu pune o plinătate în suflet, nici o înclinare spre păcat. Este drept şi echitabil ca sufletele oamenilor să fie create aşa, după cum rezultă din următoarele consideraţii: neprihănirea iniţială a lui Adam nu a fost personală, ci a firii lui; nu a avut-o ca o persoană singură şi particulară, ci ca un conducător  public, ca o rădăcină, origine şi ca părinte al omenirii; încât dacă îşi păstra integritatea, ar fi transmis-o posterităţii prin concepere naturală; la fel cum, dacă a păcătuit, depravarea firii derivă la ei, în acelaşi fel; ceea ce avea, nu avea numai pentru el, ci pentru posteritatea lui; şi ceea ce a pierdut nu a pierdut numai pentru el, ci pentru posteritatea lui şi nu a păcătuit ca o persoană singură, particulară, ci ca un conducător, rădăcină, origine şi părinte al tuturor urmaşilor lui; ei erau toţi în el şi au păcătuit în el, ca un singur om; deci a fost drept ca ei să fie privaţi, ca şi el, de slava lui Dumnezeu, de chipul lui Dumnezeu, care se află în neprihănirea iniţială, într-o înclinare spre bine şi puterea de a-l face şi fiind dezbrăcaţi de aceasta sau goliţi de ea, urmează înclinaţia spre păcat, imediat ce se manifestă; şi în locul ei apar lipsa de neprihănire şi de sfinţire, deoarece, după cum spune Austin, pierderea binelui are numele de rău; şi aceasta fiind situaţia, cât de uşor se poate socoti că un suflet fără gard sau pază, care doreşte neprihănirea iniţială, să fie stăpânit şi copleşit de pofte corupte şi lascive ale trupului. Şi cu aceasta este de acord ceea ce un autor învăţat [7] observă, „Dumnezeu este considerat de noi nu numai Creator, ci şi Judecător; El este Creatorul sufletului, în esenţa sa, cu privire la care este pur când este creat. Mai mult, Dumnezeu este un Judecător, când creează un suflet, în această circumstanţă; şi anume că nici un suflet nu este simplu creat de El; ci sufletul unuia dintre fii lui Adam: cu privire la aceasta este drept ca El să părăsească sufletul, ca imaginea Lui pierdută în Adam; în urma acestei părăsiri urmează o dorinţă după neprihănirea iniţială; dorinţă din care păcatul iniţial este propagat.”

Deşi dreptatea şi sfinţenia lui Dumnezeu sunt limpezi de orice imputare, în acest mod de considerare a lucrurilor, nu pare atât de agreabil pentru bunătatea şi blândeţea lui Dumnezeu să creeze un astfel de suflet şi să-l unească cu un trup, în situaţia şi condiţia menţionate mai sus; deoarece consecinţa naturală pare de neevitat, murdăria morală a ambelor. La care se poate replica, că Dumnezeu în aceasta acţionează conform cu legea iniţială a naturii, fixată de El, şi care, conform cu cursul invariabil al lucrurilor, apare a fi aceasta, cu privire la propagarea omenirii: că atunci când materia generată este pregătită pentru primirea sufletului; imediat ce pregătirea se sfârşeşte, în acea clipă este creat un suflet şi gata să fie reunit cu ea şi este. Legea propagării omenirii prin concepere naturală a fost dată lui Adam într-o stare de inocenţă şi imediat ce a fost creat, „creşteţi şi înmulţiţi-vă”; el, după aceasta a corupt şi a pângărit întreaga sa fire şi pe cea a posterităţii lui. Este rezonabil acum, că deoarece omul a plecat de la supunerea lui faţă de legea lui Dumnezeu , Dumnezeu să plece de la legea Lui iniţială, respectând conceperea omului? Nu este rezonabil, şi nu o va face, aceasta apare din cazurile în care ar fi putut face astfel; ca în cazul nebuniei, care infectează sângele şi familia unui om şi devine o tulburare în familie; şi totuşi, pentru a opri aceasta, Dumnezeu nu pleacă de la ordinea lucrurilor fixată de El; şi în cazul celor care sunt zămisliţi în adulter sau păcat trupesc, când ceea ce este generat este gata să primească sufletul, este unul pregătit şi unit cu el. Şi uneori, astfel, Dumnezeu aduce în lume pe unii care aparţin alegerii harului; unul dintre strămoşii Domnului nostru a venit pe lume în acest fel (Gen. 38:29; Matei 1:3). Dar dacă Adam mănâncă fructul oprit şi oamenii beau apă din fântâna altuia, apă furată, care este dulce pentru ei şi astfel încalcă legea lui Dumnezeu; trebuie ca El să uite de legea Lui stabilită şi de ordinea lucrurilor? Nu; natura însăşi nu face aceasta: un om fură o cantitate de grâu şi o seamănă în câmpul lui; natura acţionează conform legilor ei, fixate de Dumnezeul naturii; pământul primeşte sămânţa, deşi furată, în centrul său, o păstrează cu grijă şi o aruncă din nou afară şi este produsă o recoltă abundentă. Dacă natura îşi face partea, să nu Şi-o facă Dumnezeu? O va face; şi cu cât va merge înainte în cursul Lui constant, cu cât păcatul oamenilor va fi manifest şi păcatul acela va fi pedeapsa lui.  Şi în această lumină, într-adevăr, trebuie să luăm în considerare depravarea firii; o moarte morală, ceea ce nu este altceva decât o privare de chipul lui Dumnezeu, o pierdere a neprihănirii iniţiale şi o incapacitate de a ajunge la ea, care au ameninţat pe Adam, şi au fost aplicate lui ca pedeapsă. Şi deoarece toată posteritatea lui a păcătuit în el, de ce să nu treacă aceasta şi asupra lor? Şi într-adevăr, este ordinea dreaptă a lui Dumnezeu, ca lucrurile să fie aşa cum sunt, ca o consecinţă la păcatul lui Adam, care nu poate face un lucru nedrept; în Care nu este lipsă de neprihănire,; este neprihănit în toate căile Sale şi sfânt în toate lucrările Lui; şi deci şi în aceasta. Şi aici oprim acest caz, în aceasta încuviinţăm; şi ne umilim sub mâna atotputernică a lui Dumnezeu.

ENDNOTES:

[1][1] Which Plato calls kakofuia, and defines it kakia en fusei, an evil in nature, Plato, Definitiones. “Nam vitiis nemo sine nascitur—”, Horat. Satyr, l. 1. satyr 3. v. 68.

[1][2] “Unicuique dedit vitium natura creata”, Propert. l. 2. eleg. 22 ver. 17.

[1][3] Laertius, l. 2. in vita Aristippi.

[1][4] Plutarch, de Consol. ad Apoll. vol. 2. p. 104.

[1][5] Timaeus Locrus de Natura Mundi, p. 21.

[1][6] De Republica, l. 3. apud August. contr. Julian l. 4. c. 12.

[1][7] Sandford or Parker de Descensu Christi ad inferos, I. 3. s. 65. p. 121, 122.

https://ardeleanlogos.wordpress.com/doctrinele-harului/despre-depravarea-firii-umane/

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  47 accesări
  0 comentarii
47 accesări
0 comentarii

Naufragiul credinței

Porunca pe care ţi-o dau, fiule Timotei, după prorociile făcute mai înainte despre tine, este ca prin ele să te lupţi lupta cea bună şi să păstrezi credinţa şi un cuget curat, pe care unii l-au pierdut şi au căzut din credinţă. (1 Timotei 1:18-19)

Ascultă ediția audio aici.

Costa Concordia, un vas de croazieră de 114 500 de tone, care avea la bord 4 231 de pasageri, a naufragiat pe 13 ianuarie 2012, la 100 de ani de la naufragiul vasului Titanic. Naufragiul s-a produs în dreptul insulei Giglio, din Marea Tireniană, după ce nava a lovit un recif. Specialiștii au estimat că acesta ar fi naufragiul de cel mai mare tonaj din istoria navigației. Din nefericire, mai mult de treizeci de persoane și-au pierdut viața și multe au fost rănite. Totul a părut să indice că lipsa de experiență a căpitanului a fost cea care a cauzat tragedia.

Naufragiu! Termenul înseamnă pierderea sau ruina unei nave și este sinonim cu tragedie, dezastru, cădere și moarte. Ce înseamnă „naufragiul credinței”? Este vorba despre o experiență similară, în domeniul spiritualității. Ca dovadă că este ceva obișnuit pentru vremurile din urmă, pentru a se referi la această experiență, Pavel folosește în scrisorile de la sfârșitul lucrării sale expresii prin care afirmă că oamenii vor cădea „în prăpăd și pierzare” (1 Timotei 6:9); „au rătăcit de la credinţă” (v. 10); „unii se vor lepăda de credinţă” (1 Timotei 4:1).

E dureros să asiști la naufragiul credinței unui creștin! Uneori mai este încă timp pentru a-l salva de la o iminentă tragedie a vieții sale spirituale, dar alteori este prea târziu pentru ca dezastrul să poată fi evitat. De ce se întâmplă lucrurile astfel? Apostolul Pavel ne spune care pot fi cauzele naufragiului credinței: iubirea de bani (1 Timotei 6:10); înfierarea conștiinței (1 Timotei 1:19; 4:2); explicațiile falsei științe (1 Timotei 6:20-21); iubirea de lume (2 Timotei 4:10); diferențele individuale și opoziția față de autoritatea bisericii (2 Timotei 4:14-15).

Pavel ne îndeamnă să respectăm cinci principii care sunt un antidot împotriva naufragiului: mulțumirea (1 Timotei 6:6); o conștiință bună și o credință autentică (1 Timotei 1:5,19); renunțarea la necurății și poftele lumești (Tit 2:12); consolidarea sfintelor învățături ale bisericii (2 Timotei 1:13).

Să Îi încredințăm lui Isus conducerea în viața noastră. El este cel mai bun Căpitan, care ne va duce în siguranță în port și va ști să evite naufragiul credinței noastre.

Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Post-ul Naufragiul credinței apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Vlad Sucitu)
  67 accesări
  0 comentarii

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

67 accesări
0 comentarii

PERSECUȚION

Dear Ardleean Viorel,Last year, in June, 400 Islamist terrorists attacked the village of Kangbro in Nigeria. They burned down 73 homes, destroyed the church, and killed four people. The Christians fled their homes, losing everything except their lives.
They also attacked several other neighboring villages in the months that followed. Six months later, they attacked the nearby village of Marish. Twelve men were killed, and three others were wounded. Police arrived four hours after the initial calls for help.
“This is devastating,” Marish’s pastor, Daniel, told us. “Members of my church were killed [and] some who survived are now [too] scared to live here and have gone to some other villages…The way we used to be is no longer so. Whenever I remember this attack, my heart is grieved and troubled.” 
Traumatized, homeless, and starving, these two persecuted communities felt hopeless. In response, we stepped in to provide emergency aid to both villages.
We repaired the village churches and provided aid to the families that were displaced by the attacks. These simple projects sent a clear message to the persecuted that their brothers and sisters around the world are standing by their side. 
“I am thankful because God is here.” Pastor Daniel told ICC after the church in Marish was repaired. “He is my refuge, He is my helper, and He is the one who sustains us. He is the one who would teach us how we would continue to live in this village. We have no other protection but Him.”
Unfortunately, there are many, many more villages like Marish and Kangbro.
Would you join me in rescuing the Christians devastated by Nigeria’s Islamist terrorists? 
If so, please go to our Rescue: Wives and Kids fund today.

NewsBites and
Prayer Points
Read the top news stories from this week and ways you can be praying for the persecuted.Read More

Featured Content
Hearing Their Cries in NigeriaFalse Hope for Iran

Download the full print version of the September magazine.

To sign up for more exclusive content from International Christian Concern, subscribe to our free monthly magazine.

Atacurile împotriva creștinilor continuă în cel mai persecutat stat din India

15 septembrie 2020: 

Creștinii din Uttar Pradesh, un stat situat în nordul Indiei, nu sunt străini de persecuție. An după an, Uttar Pradesh este identificat ca statul în care cele mai multe …MAI MULT

ICC FELLOW Acordurile lui Abraham și libertatea religioasă

16 septembrie 2020: 

În această săptămână a avut loc o ceremonie de semnare istorică, normalizând formal relațiile diplomatice dintre Israel și două state arabe. Președintele Donald […]MAI MULT

John Fredricks

Radicalii din India folosesc zvonurile despre conversii pentru a teroriza comunitatea creștină mică

16 septembrie 2020: 

16.09.2020 India (Preocupare creștină internațională) – Potrivit Asia News, o mică comunitate creștină din statul indian Uttar Pradesh era […]MAI MULT

Zeci de sate creștine irakiene s-au golit

16 septembrie 2020: 

16.09.2020 Irak (Preocupare creștină internațională) – Se estimează că cel puțin 25 de sate creștine din nordul Irakului s-au golit, […]MAI MULT

Noul cadru amenință fermierii creștini

15 septembrie 2020: 

15.09.2020 China (Preocupare creștină internațională) – Pe 9 septembrie, oficialii satului județului Yingjiang au creat un nou cadru privind fidelitatea față de Partidul Comunist Chinez (PCC). MAI MULT

POVESTEA PREZENTATĂ Atacurile împotriva creștinilor continuă în cel mai persecutat stat din India

15 septembrie 2020: 

Creștinii din Uttar Pradesh, un stat situat în nordul Indiei, nu sunt străini de persecuție. An după an, Uttar Pradesh este identificat ca statul în care cele mai multe …MAI MULT

Boko Haram recrutează copii mici în New Drive

15 septembrie 2020: 

15.09.2020 Nigeria (Preocupare creștină internațională) – Boko Haram continuă să afecteze nordul Nigeria și regiunea lacului Chad cu atacuri, […]MAI MULT

Turcia conduce deschiderea sesiunii Națiunilor Unite

15 septembrie 2020: 

15.09.2020 Turcia (Preocupare creștină internațională) – Astăzi este cea de-a 75-a aniversare a Națiunilor Unite (ONU), marcată cu o deschidere […]MAI MULT

ICC FELLOW Fellows Brief: Depolitizarea libertății religioase internaționale

14 septembrie 2020: 

[vc_row] [vc_column] [vc_column_text] Pe 21 august 2020 International Christian Concern a convocat un grup de experți din Washington, DC, pentru a discuta despre importanța avansării […]MAI MULT

PCC manipulează proprietarii de afaceri creștini

14 septembrie 2020: 

14.09.2020 China (Preocupare creștină internațională) – Conform Bitter Winter, provincia Wenzhou este cunoscută sub numele de „Ierusalimul Chinei” din cauza prezenței mari a creștinismului. Mulți creștini sunt antreprenori care construiesc biserici și dirijează activități religioase. Partidul Comunist Chinez (PCC) vizează acești proprietari de afaceri, forțându-i să demisioneze pentru a-și proteja afacerile.MAI MULT

27 de prizonieri eliberați în Eritreea, raportează statele

14 septembrie 2020: 

09/12/2020 Eritreea (Preocupare creștină internațională) – Eritreea este unul dintre cele mai izolate state din lume. În comunitatea ONG-urilor, […]MAI MULT

Curriculum-ul educației din Qatar promovează persecuția religioasă

14 septembrie 2020: 

14.09.2020 Qatar (Preocupare creștină internațională) – Un nou raport produs de Institutul pentru Monitorizarea Păcii și Toleranței Culturale în […]MAI MULT

Un bărbat se sprijină de peretele unei biserici care a fost reconstruită după ce a fost distrus de naționaliștii hindusi în timpul revoltelor de la Kandhamal din 2008. Kandhamal, Odisha, India. 2018. Foto: John Fredricks

Poliția din India folosește acuzații înrămate împotriva fiului pentru a desființa Biserica Casei Pastorului

14 septembrie 2020: 

14.09.2020 India (Preocupare creștină internațională) – Potrivit Morning Star News, un pastor din statul indian Uttar Pradesh a fost forțat […]MAI MULT

ICC @ WORK CPI sprijină familia unui adolescent răpit

14 septembrie 2020: 

Khalid este un tată creștin de patru copii. În urmă cu câțiva ani, fiica sa Nawa a început să se întâlnească cu un bărbat musulman.MAI MULT

Noul raport privind răpirea coptă

13 septembrie 2020: 

13.09.2020 Egipt (Preocupare creștină internațională) – Solidaritatea coptă a lansat un nou raport intitulat „Jihadul pântecelui”: trafic de […]MAI MULT

Activiștii creștini organizează greva foamei împotriva abuzului legilor blasfemiei din Pakistan

13 septembrie 2020: 

13.09.2020 Pakistan (Preocupare creștină internațională) – Potrivit Uniunii Știrilor Catolice din Asia (UCAN), activiștii creștini din Pakistan au observat […]MAI MULT

ICC @ WORK Afacerea de succes Tok Tok sprijină familia de cinci persoane

13 septembrie 2020: 

Egiptul a intrat în blocarea COVID-19 în martie, determinându-l pe Nady Awad Morgan să-și piardă singura sursă de muncă ca muncitor zilnic.MAI MULT

https://www.persecution.org/?

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  75 accesări
  0 comentarii
75 accesări
0 comentarii