Să iubești nelimitat

Când te umilește omul, te ridică Dumnezeu,
Să nu-ți fie deloc teamă, te va-mbărbăta mereu.
Oamenii prin răutate, vor să-ți spulbere credința
Dar tu mergi tot înainte, înainte-i biruința.

Dragostea este răspunsul pe care poți să-l dai mereu
Chiar de ești batjocorit, chiar de ești în ceasul greu.
Căci porunca cea mai mare-i să iubești nelimitat,
Dacă poți să faci aceasta, ești un om eliberat.

Inima să-ți fie plină de iubirea Lui Hristos,
Și mereu să stai de veghe ca să poți fii de folos.
Celui ce te-a umilit, tu să-i fii de ajutor
Dacă poți să faci și asta, ești un om împlinitor.

Mângâie prin vorba ta, să zidești, să nu dărâmi,
Căci ce spui, te definește și aceea ai s-aduni.
Dacă spui o vorbă goală, nu are nici un efect,
De-aceea, fii o pildă, caută să fii corect.

Căci prin ceea ce vei face, te vei caracteriza
Vor cunoaște-acei din jur, cine e de partea ta.
De aceea, cel mai bine-i, să te lași mereu ghidat,
De Hristosul ce prin cruce la Golgota a triumfat.

Nichifor Nicu 

(Adăugat initial de Valeria Iancu)
  18 accesări
  0 comentarii
18 accesări
0 comentarii

De vorbă cu prietenul meu

„O zi istorisește alteia acest lucru, o noapte dă de știre alteia despre El. Și aceasta, fără vorbe, fără cuvinte.” (Psalmii 19:2,3)

Ascultă ediția audio aici.

Diferite confesiuni văd rugăciunea prin propriii ochi. Unii meditează în tăcere, alții se roagă zgomotos și chiar strigă la Dumnezeu, alții se roagă la ore fixe și în grupuri mari, pentru unii e importantă poziția, în timp ce alții se pot ruga oriunde și oricum. Fiecare are propria înțelegere privind modul de raportare la Divinitate.

Dar dacă ți-as spune că rugăciunea poate fi doar o plimbare în tăcere printr-o grădină, o ședere tihnită, lipsită de cuvinte, în mijlocul creației lui Dumnezeu? Cum ar fi ca rugăciunea să fie o conversație cu un prieten drag, cu cel mai bun Prieten?

Austin Miles, autor de versuri creștine, scrie într-unul din imnurile sale:

„El merge cu mine și vorbește cu mine
Și îmi spune că sunt al Său.
Bucuria pe care o împărtășim în grădină
Nimeni nu o cunoaște!”
(In the Garden „În grădină”)

De cele mai multe ori, nu e nevoie de cuvinte prea multe atunci când stai în fața Creatorului tău. El, care cunoaște cele mai adânci și mai intime gânduri, trăiri, temeri și bucurii, care veghează, fără să Îi cerem, asupra fiecărui pas, care ne iubește chiar și atunci când Îi întoarcem spatele, El nu are nevoie de cuvintele noastre. Noi suntem cei care avem nevoie să verbalizăm nevoile și mulțumirile noastre către El.

Doamne, ajută-ne să descoperim frumusețea caracterului Tău prin intermediul naturii! Dă-ne putere să învățăm ordinea și disciplina din preajma noastră!

Provocare:

Te invit astăzi să îți iei un timp special în care să stai în tăcere în mijlocul naturii în prezența lui Dumnezeu. Invită-L la o plimbare pe Cel care a creat natura pentru tine și pentru mine și deschide-ți inima să înveți despre caracterul lui Dumnezeu din ordinea, frumusețea și diversitatea naturii!

Cristina Capră
Conferința Oltenia

 


Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Post-ul De vorbă cu prietenul meu apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Vlad Sucitu)
  29 accesări
  0 comentarii

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

29 accesări
0 comentarii

Mulțumesc pentru TOT, TOATE și mai ales pentru TOȚI…

Ciprian I. Bârsan

Am trecut prin momente grele, atunci nu am înțeles de ce, dar azi privind în urmă pot rosti: Mulțumesc!
Am fost în prăpastie, prăbușit în deznădejde gata de a renunța, de a părăsi lupta, atunci cuptorul mi s-a părut prea greu, dar acum, înțelegând scopul rostesc cu bucurie: Mulțumesc!
Uneori, oamenii m-au rănit și atunci m-am apărat, rănind la rândul meu. Am plâns și au plâns și alți din pricina mea. Nu am înțeles atunci pentru ce.. Dar azi înțelegând miracolul transformării rostesc: Mulțumesc!
A trebuit să pierd lucruri și mai ales persoane dragi, atunci am urlat, am plâns am privit supărat spre cer. Durerea a fost cumplită, mi-au secat izvorul lacrimilor, mi-a ucis speranța…dar am învățat atunci că doar alături de Tine pot trece peste orice obstacol! Îți mulțumesc!
Pentru TOT, TOATE și mai ales pentru TOȚI…

Mulțumesc Doamne!

Cu dragoste,
Ciprian Bârsan

Vezi articolul original

(Adăugat initial de Valeria Iancu)
  31 accesări
  0 comentarii
31 accesări
0 comentarii

Copiii noștri – ucenicii Lui

„Toți fiii tăi vor fi ucenici ai Domnului și mare va fi propășirea fiilor tăi.” (Isaia 54:13)


 


Ascultă ediția audio aici.


 
Relația dintre părinte și copil se „joacă” de obicei pe extreme: fie sufocare, fie distanțare; fie presiune și constrângere exagerată (că doar e copilul meu și fac ce vreau cu el), fie dezinteres și plictis (e treaba lui, face ce vrea, el alege). Amestec de adevăr și eroare în fiecare extremă. Dar puținul adevăr din fiecare extremă nu face extrema adevărată!

Copiii noștri sunt ai noștri ca dar din partea Lui și sunt ai Lui pentru că El este Creatorul și Răscumpărătorul lor. Între ai noștri și ai Lui, ne găsim adevărata responsabilitate față de ei. Noi avem o responsabilitate uriașă față de ei, iar ei, la rândul lor, sunt responsabili față de El.

Responsabilitatea noastră față de ei ține de cât de mult ne asemănăm în iubirea noastră pentru ei cu iubirea Tatălui ceresc pentru noi. Astfel, ne oferim ca exemple nu ca să avem motiv să le „scoatem” ochii, ci ca, atunci când privesc la noi, să Îl vadă pe Hristos, Domnul nostru și al lor.

Astăzi e ziua pe care o avem la dispoziție ca să-L descoperim pe El și valorile Lui în vorbirea și gândirea noastră, în faptele și criteriile după care alegem, în regulile pe care le discutăm și implementăm în familie și biserică, în felul în care gestionăm consecințele pentru alegerile lor greșite, astfel încât să-i ajutăm să înțeleagă harul și dreptatea.

„Părinții ar trebui să păstreze mereu în minte lucrul acesta, dându-și seama că copiii lor sunt micuții răscumpărați ai Domnului, care trebuie să fie educați pentru a fi utili în slujba Domnului și pentru un cămin în lumea veșnică viitoare. Tatăl și mama, ca învățători în școala din cămin, ar trebui să consacre mâinile, limba, creierul și toate puterile ființei lor lui Dumnezeu ca să-și poată îndeplini misiunea cea înaltă și sfântă” (MN, p. 267).

Acționează și roagă-te astăzi pentru copiii tăi și ai bisericii! Ei sunt ai Lui. Roagă-te să fie ucenicii Domnului!

Doamne, ajută-ne să nu uităm că toți copiii din familia noastră și din jurul nostru sunt ai Tăi! Ajută-ne să le arătăm dragoste și bunătate!

Provocare:

Oferă-le copiilor din jurul tău o carte care să le vorbească despre Dumnezeu! Spune-le că El îi iubește și este interesat de ei!
 


Romică Sîrbu
Uniunea de Conferințe


Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Post-ul Copiii noștri – ucenicii Lui apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Vlad Sucitu)
  32 accesări
  0 comentarii

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

32 accesări
0 comentarii

Mă țin de Hristos

Adânc, undeva, în sufletul meu
Exist-o dorință ce-o știe Dumnezeu.
Există un dor și-o profundă durere
Doar Domnul mai știe să dea mângâiere.

Aștept cu credință ziua în care
De la Hristos primesc rezolvare
Și nimeni vreodată nu va putea
Să-mi șteargă dorința din inima mea.

Nădejdea-i toiagul de care mă țin
Atunci când furtuna lovește din plin.
Nu dau înapoi, păstrez a mea cale
Eu știu că Hristos mă va scoate din vale.

De vântul m-apleacă cu fața în jos
Mă țin tot mai tare de Sfântul Hristos.
Dar eu nu renunț, aștept cu credință
Ziua în care primesc biruință.

Și ziua aceea e gata să vină
Hristos mă va scoate din nou în lumină
De-aceea stau tare, bazat pe Cuvânt
C-așa mi-a vorbit Hristosul PreaSfânt.

Privirea o țin mereu ridicată
Spre-Acela ce-mi este de-a pururea Tată
Și știu că în mila Lui Sfântă și Mare,
Mă ține de mână, mă ține-n picioare.

Răbdare se cere acum de la mine
Și știu, sunt convins, prin El, totu-i bine
Lucrează cu semne, minuni și putere
Aceasta-I Hristosul ce dă mângâiere.

Să fie slăvit al Lui nume PreaSfânt
Și sus în cer și jos pe pământ.
Să-I cânte natura și omul să-I cânte
Să-I cânte furnica cu greieru-n frunte.

Glorie Ție, ești plin de-ndurare
Te-nduri de oricine, de mic și de mare
Pătrunzi în adânc, cunoști pe deplin
Te laud, Isuse și veșnic mă-nchin.

Nichifor Nicu 

(Adăugat initial de Valeria Iancu)
  40 accesări
  0 comentarii
40 accesări
0 comentarii

Cuvântul viu

„Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțirile și gândurile inimii.” (Evrei 4:12)


 


Ascultă ediția audio aici.


 
Știai că poți să trăiești în propria viață puterea Cuvântului lui Dumnezeu? Textul pe care tocmai l-ai citit spune clar că, atunci când deschidem Cuvântul, el ne deschide viața, ne cercetează gândurile, ne judecă simțămintele, ne analizează motivele cele mai intime și ne provoacă la schimbări profunde, pe care fie le acceptăm, fie nu.

Anual se vând peste 100 de milioane de Biblii, deci câte o Biblie la fiecare trei secunde. Doar în Statele Unite se vând anual peste 20 de milioane de exemplare. Deși este cea mai vândută carte, Biblia este și cea mai necitită. Cât de „viu și lucrător” este acest Cuvânt al lui Dumnezeu?

Predicatorul englez din secolul al XIX-lea George Müller, cunoscut pentru îngrijirea a peste 10 000 de orfani ale căror nevoi erau împlinite cu resurse ce veneau ca răspuns la rugăciunile pline de încredere în Dumnezeu, a avut o experiență specială cu privire la Biblie. El mărturisește:

„Timp de cel puțin 10 ani, obișnuiam să mă rog după ce mă îmbrăcam dimineața. Acum am descoperit că cel mai important lucru pe care trebuie să-l fac este să studiez Cuvântul lui Dumnezeu și astfel să fiu mângâiat, încurajat, avertizat, mustrat, învățat și să fiu condus într-o comuniune practică cu Domnul. […] Dar care este hrana sufletului? Nu rugăciunea, ci Cuvântul lui Dumnezeu; și, mai mult, nu simpla citire a Cuvântului lui Dumnezeu, astfel ca acesta să treacă prin mințile noastre la fel cum trece apa printr-o țeavă, ci conștientizând ceea ce citim, meditând și aplicându-l inimii” (Harold L. Calkins, Mari predicatori, Prisma, Târgu-Mureș, 1998, pp. 30–31).

Roagă-te ca textul pe care îl citești în fiecare zi să prindă viață pentru tine și „toată casa ta”!

Provocare:

Citește câteva versete din Cuvântul lui Dumnezeu ca și cum ar fi fost scrise special pentru tine! Lasă cuvintele Scripturii să ajungă în cele mai tainice unghere ale sufletului tău!
 


Geo Mogheri
Conferința Transilvania de Sud


Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Post-ul Cuvântul viu apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Vlad Sucitu)
  44 accesări
  0 comentarii

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

44 accesări
0 comentarii

Confruntarea cu închinarea la cald

Întrebați-l pe pastorul Ioan

Interviu cu John Piper

Fondator și profesor, desiringGod.org

Transcriere audio

Bine ați revenit la podcast. Ei bine, de ce pare uneori că închinarea noastră se diminuează în timp? Și de ce se pare că închinarea la biserică crește și în timp? Acestea sunt realități cu care ne confruntăm cu toții la un moment dat și ne determină să luăm în considerare prima implicație a vizualizării și savurării providenței lui Dumnezeu. Odată cu lansarea noii cărți a pastorului John, Providența (acum puteți preordona titlul de la prietenii noștri de la Westminster Books pentru doar 19,99 USD), pentru următoarele câteva săptămâni luăm în considerare motivele pentru care providența lui Dumnezeu, acest prețios adevăr doctrinar, este esențială la modul în care trăim viața noastră creștină de zi cu zi. Miercurea trecută am deschis această nouă serie în episodul 1571, privind de ce trebuie să trăim conștienți de providența lui Dumnezeu. Acum devenim specifici. Există zece efecte și implicații din viața reală. Aici, cu prima implicație, este pastorul Ioan.

Întrebarea pe care o punem este următoarea: Care sunt efectele din viața reală ale cunoașterii și iubirii, văzând și savurând providența atotpătrunzătoare și cuprinzătoare a Dumnezeului Scripturii mereu înțelept, mereu drept, mereu milostiv? Aceasta este întrebarea noastră.

Îl cunoaștem cu adevărat?

Și primul meu răspuns este următorul: văzând și savurând această providență trezește și susține mirarea, respectul și venerația sfântă, precum și felul de bucurie tremurândă care ne conduce în adâncul adevăratei închinări, centrate pe Dumnezeu, înălțării lui Hristos, saturate de Biblie. De câte ori ne-au întrebat oamenii pe acest podcast despre căldura lor? Despre cât de inadecvate sunt afecțiunile lor față de Dumnezeu? Despre cum pasiunea, zelul și bucuria ar putea fi reaprinse? Și acum întreb: îl cunoști? Și mă refer la Dumnezeul real, adevărat, magnific, care oprește gura providenței atotcuprinzătoare.„Dumnezeu ne-a arătat în Biblie mai mult despre sine și mai multe căi ale sale decât vom epuiza vreodată în această lume.”TweetDistribuiți pe Facebook

Când eram la facultate, m-am luptat cu aceleași lucruri. Am citit o carte de JB Phillips numită Dumnezeul tău este prea mic . Știam că este adevărat. Dar nu poți doar să dai din degete și să vezi măreția lui Dumnezeu. Eram orb la atotpătrunzătoarea și atotcuprinzătoarea providență a lui Dumnezeu – măreția suveranității atotputernice și intenționate a lui Dumnezeu. De fapt, am fost învățat să nu văd pe Dumnezeu care stăpânește, atotputernicia lui Dumnezeu, așa cum este în Biblie. Dumnezeul Bibliei, asta mi-a fost dor – Dumnezeul care este cu adevărat. Parcă mi s-ar fi pus ochelari pe față, care au micșorat totul, cu excepția poate pentru mine. Ochelarii l-au făcut pe Dumnezeu ușor de manevrat.

Acum, în câțiva ani de la citirea Dumnezeului tău este prea mic – mulțumește lui Dumnezeu; I la această zi mulțumesc lui Dumnezeu – unii profesori m -au luat de păr, și frecat nasul în cartea Romani, și nu m – ar lăsa până am văzut și la mirosit și gustat și a fost uimit de Dumnezeul Romani 8 și 9. Toate laudele aduse lui Dumnezeu, zic eu. Toate laudele aduse lui Dumnezeu pentru cei care nu mă vor lăsa să scap din Scriptură într-un ocol filozofic care îl dezbracă pe Dumnezeu de gloria providenței sale atotguvernamentale.

Flămând pentru Măreția lui Dumnezeu

Inima mea mă doare până astăzi – de fapt, am primit o scrisoare chiar zilele trecute de la un pastor care își părăsește biserica pentru că bătrânii doreau să meargă într-o nouă direcție de căutare. Mă doare inima pentru atâtea biserici înclinate să fie biserici ușoare, prietenoase cu căutătorii, în timp ce oamenii lor mor de foame. Nu știu pentru ce mor de foame, dar mor de foame pentru măreția lui Dumnezeu.

David Wells, în urmă cu 25 de ani, în cartea sa „ No Place For Truth” , a spus așa: „Este acest Dumnezeu, maiestuos și sfânt în ființa sa, acest Dumnezeu a cărui iubire nu cunoaște limite, deoarece sfințenia sa nu cunoaște limite, care a dispărut din lumea evanghelică modernă ”(300). Ei bine, da, este o exagerare, dar nu este lipsită de mandat.

Lesslie Newbigin din unghiul britanic a spus același lucru. El a spus: „Am văzut brusc că cineva poate folosi tot limbajul creștinismului evanghelic și totuși centrul era fundamental sinele. . . . Și Dumnezeu este auxiliar pentru asta ”(„ Misionarul lui Dumnezeu pentru noi ”). Adorarea adevărată este distrusă, redusă, eviscerată, aplatizată, atunci când măreția lui Dumnezeu, văzută mai ales în atotcuprinzătoarea sa providență, este înlocuită cu o atenție asupra mea și a lumii mele și a modului în care Dumnezeu poate să mă facă centrul focalizării sale, mai degrabă decât făcând măreția sa să fie punctul central al meu.„Văzând și savurând providența lui Dumnezeu trezește și susține mirarea și temerea și respectul sfânt.”TweetDistribuiți pe Facebook

Dacă vedem și savurăm panorama biblică a providenței lui Dumnezeu pentru ceea ce este cu adevărat, ne vom ridica mâinile în tăcere, bâjbâind după cuvinte care nu se simt jalnice înaintea majestății Sale. El este grozav dincolo de înțelegerea noastră. Dumnezeu ne-a arătat în Biblie mai mult despre sine și mai multe căi ale sale decât vom epuiza vreodată în această lume. Am umplut o carte, o carte de șapte sute de pagini despre providență, urmărind pur și simplu minunile sale contraintuitive prin Scriptură.

Dumnezeu nu a fost cruțat în revelația sa a splendorilor sale. Ele sunt menite să ne facă să urcăm și să cântăm asupra suveranității intenționate a lui Dumnezeu. Și cum să nu fim lăudați de Dumnezeu când în fiecare zi suntem cufundați într-un ocean de minuni date de Dumnezeu, guvernate de Dumnezeu, revelatoare de Dumnezeu, așa cum suntem în fiecare zi?

Sfinții mutați la închinare

Nu a cântat Hannah – subliniez acum închinarea – peste această providență?

Domnul ucide și dă viață. . . .
Domnul face sărac și îmbogățește;
     aduce jos și înalță. ( 1 Samuel 2: 6-7 )

Nu a cântat Miriam peste această providență?

Calul și călărețul său le-a aruncat în mare. ( Exod 15:21 )

Moise nu a urmat-o în cântare peste această providență?

Le-a aruncat în mare carele faraonului și gazda lui. . . .
În măreția maiestății tale îți răstoarnă pe adversarii tăi. . . .
     Cine este ca tine, maiestuos în sfințenie,
     minunat în fapte glorioase, care face minuni? ( Exodul 15: 4 , 7 , 11 )

Și nu psalmistii au cântat, cântat și cântat peste această providență?

Domnul aduce la nimic sfaturile națiunilor;
     el frustrează planurile popoarelor.
Sfatul Domnului rămâne pentru totdeauna,
     planurile inimii sale pentru toate generațiile. ( Psalmul 33: 10-11 )

El face ca războaiele să înceteze până la capătul pământului;
     rupe arcul și sfărâmă sulița;
     el arde carele cu foc. ( Psalmul 46: 9 )

Orice vrea Domnul, face
     în cer și pe pământ,
     în mări și în toate adâncurile. ( Psalmul 135: 6 )

Și Maria, mama lui Isus, nu a cântat peste această providență în Luca 1 ?

     [Domnul] a împrăștiat pe cei mândri în gândurile inimii lor;
El i-a doborât pe cei puternici de pe tronurile lor
     și i-a înălțat pe cei cu umilință. ( Luca 1: 51–52 )

Aici vorbește Mary. Oh, binecuvântează-o. Nu e de mirare că o numim Preasfântă Fecioară. Și Pavel nu a cântat peste această providență?

O, adâncimea bogăției, înțelepciunea și cunoașterea lui Dumnezeu! Cât de inexplorabile sunt judecățile sale și cât de inexplorabile sunt căile lui!

„Căci cine a cunoscut mintea Domnului
     sau cine a fost sfătuitorul lui?”
„Sau cine i-a dat un dar pentru
     a putea fi rambursat?”

Căci de la el, prin el și pentru el sunt toate lucrurile. Lui să fie slava pentru totdeauna. Amin. ( Romani 11: 33–36 )

Vezi, Savurează, Cântă

Dacă există credincioși sau biserici a căror închinare se simte subțire, pasivă și rutină, ar putea să nu cunoască această providență, acest Dumnezeu? Deci, efectul de viață real numărul unu, cel puțin în viața mea – și l-am văzut adevărat în sute – efectul de viață real numărul unu de a vedea și de a savura providența lui Dumnezeu este acesta: trezește și susține mirarea și temerea și sfântul venerație și un fel de bucurie tremurândă, care ne conduce în adâncul adevăratei, centrate pe Dumnezeu, înălțându-se pe Hristos, saturate de Biblie, înălțate-cu-cântare.John Piper ( @JohnPiper ) este fondator și profesor al desiringGod.org și cancelar al Bethlehem College & Seminary. Timp de 33 de ani, a slujit ca pastor al Bisericii Baptiste Bethlehem, Minneapolis, Minnesota. Este autorul a mai mult de 50 de cărți , inclusiv Desiring God: Meditations of a Christian Hedonist și cel mai recent Providence .

https://www.desiringgod.org/interviews/confronting-lukewarm-worship

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  37 accesări
  0 comentarii
37 accesări
0 comentarii

„practici condamnate”Dr. Caius Obeada

Caius Obeada

17h  · Momente apologetice – „practici condamnate”Dr. Caius ObeadaPentru iubitorii de istorie am sa reamintesc o scriere veche din Istoria Creștinismului cunoscută sub titlul DIDACHE. Aceasta scriere pare sa dateze din anii 50-120 A.D. cunoscuta ca „Învățătura celor 12 apostoli”, presupusa sa fie învățătura pe care au dat-o apostolii neamurilor despre viată si moarte, despre rânduială in biserica, despre post, botez, rugăciune, si alte învățături necesare începutului bisericii primare. La capitolul 11 găsim următoarea învățătură:11:4 Pe fiecare apostol care vine la voi sa-l primiți ca pe Domnul însuși.11:5 El va sta cu voi o zi, poate doua, daca este nevoie, dar, daca va rămâne cu voi trei zile, este un profet mincinos.11:6 La plecare, apostolul sa nu ia cu el decât pâine care sa-i ajungă pana la locul de odihna; daca va cere bani, este un profet mincinos.11:10 si orice profet care propovăduiește adevărul, dar nu îl trăiește, este un profet mincinos;11:11 orice profet care este adevărat si recunoscut si slujește in taina vizibila a Bisericii, dar care nu ii învață pe alții sa facă ceea ce el însuși face nu va fi judecat de voi, caci judecata lui este in mana Domnului, așa cum a fost si cu profeții din vechime.11:12 Dar pe oricine va va spune in duhul “Dați-mi bani sau lucruri de felul acesta” sa nu -l ascultați; daca însă va va vorbi despre alții, care sunt in nevoie, ca sa le dați ajutor, sa nu-l judece nimeni.Învățătura apostolica face următoarea sugestie practica:- Daca un apostol sta mai mult de 3 zile este un profet mincinos.- Daca la plecare va cere bani, este un profet mincinos.- Daca nu trăiește cea ce spune, este un profet mincinos.- Daca va cere ajutor pentru alții sa nu-l judecați.Acestea sunt pe scurt cele patru învățături practice care au înconjurat lumea Creștina a bisericii primare.Comparând practica generației noastre, ajungem sa face mincinoși pe mulți lucrători din câmpul Evangheliei. Unii ar spune ca sunt timpuri diferite, totuși învățăturile si principiile sunt aceleași, la fel cum si Scripturile nu sau schimbat sau adaptat trendului cultural/social in care trăim. Hai sa facem o analiza scurta a celor 4 puncte in lumina practicii din zilele noastre.1. Daca un apostol sta mai mult de 3 zile. Lucrarea apostolilor din biserica primara era dedicata predicării si întăririi adunării sfinților. Unii dintre apostoli au rămas perioade de timp mai lungi, cu rezidenta in unele orașe unde au început bisericii. Didache vorbește de apostoli itinerarii, care aveau o chemare si împuternicire speciala. Ei nu stătea mai mult de 3 zile, având o chemare speciala.In zilele noastre nu avem apostoli itinerarii si nici nu putem asemăna vizitele pastorale cu cea a apostolilor din biserica primara. Probabil cea mai aproape asemănare ar fi vizitele pastorale a președinților de Culte sau a președinților de Comunitate care merg din biserica in biserica sa întărească frățietatea. Deci luând in vedere ca nu avem apostoli, nu cred ca putem compara acest principiu zilelor noastre.2. Daca la plecare cere bani. Aici este o problema de caracter si de practica. In primul secol se merge prin credință, nu aveau nevoie sa plătească bilete de avion si alte transporturi. Ce ne facem cu pastorii zilelor noastre care pretind sa fie plătiți? Ce ne facem cu cei care cer bani?La acest punct va trebuie sa facem o analiza mai buna, luând in considerare câteva schimbări care au luat loc dea lungul secolelor. In primul rând trebuie sa recunoaștem ca nu mai avem apostoli in zilele noastre si nu ar trebuie sa avem astfel de probleme. In al doilea rând, distantele ne obliga sa folosim moduri de transport care costa. Nu vad nici o problema in faptul ca transportul si cazarea unui pastor sa fie acoperite. Vad ca o problema când un pastor pretinde sa fie plătit pentru predicarea Evangheliei invitat într-o alta biserica.Sunt doua probleme in privința acestor practici: a) pastorul este deja plătit pentru predicarea Evangheliei chiar si când este plecat in alta biserica, sau in concediu. Pastorul are salariu lunar din care trăiește. Sa pretinzi unei alte bisericii sa te plătească pentru vizita, in afara drumurilor si cazării, mi se pare abuz si băgatul mâini in punga Domnului.b) Un pastor nu poate pretinde bani de doua ori pentru predicarea Evangheliei. Plătit prin salariu lunar de biserica unde slujește si din bisericile pe unde vizitează. Aici îmi aduc aminte de situația pastorului care după traversarea Americi, colectând din biserica in biserica întreabă: „Câți bani sunt pentru mine si câți sunt pentru Domnul?” Învățătura apostolica pare ca rămâne un principiu valabil pentru lucrătorii zilelor noastre.Ar trebui sa fac o paranteza in ce privește bunătatea unor credincioși care binecuvântează pe unii pastori cu finanțe si cadouri. Nu poți opri dragostea si bunătatea fraților, dar nici abuz de bunătatea altora nu este încurajată. Trăirea in lumina ajuta pe mulți sa-si balanseze viața si mărturia in fata copiilor lui Dumnezeu, toți cei care suntem chemați sa fim fără o pricina de poticnire sau de vorbe deșarte.3. Daca nu trăiește cea ce spune, este un profet mincinos. Nu știu ce se mai poate comenta la acest punct, un mincinos este un mincinos, si băgatul mâini in punga este un act mincinos fata de adunarea lui Cristos.4. Daca cere ajutor pentru alții sa nu judecați. Acesta este un principiu valabil, pana dai de cei care baga mana in punga si fondurile nu ajung in totalitate unde trebuie sa ajungă. Nu este nici o rușine sa ceri pentru lucrarea Evangheliei, sa ajuți văduvele si săracii din adunarea sfinților. Cea ce noi vedem este o lipsa de transparenta la cea ce se face cu banii trimiși pentru proiecte specifice. De exemplu, o persoana trimite bani pentru cumpărarea cărămizilor pentru construirea bisericii. Fratele primește o fotografie cu niște cărămizi, sugerând ca el este cel care a contribuit la cumpărarea cărămizilor. Nu se face o fotografie a bonului de decontare, care ar spune mult mai mult, ci la niște cărămizi.Exemple de felul aceste sunt multiple, si pot sa scriu mult despre lipsa de transparenta. Au fost trimiși bani pentru diferite proiecte care nu au fost justificate. Unii au folosit alte practici, misionari care trebuiau sa primească 200 USD pe luna ca suport financiar, primea pe jumate. Am cunoscut lucrători care sau plâns de astfel de practici. Băgatul mâini in punga te face vinovat, indiferent de câți bani ai luat.Banii au adus multe probleme adunării sfinților. Ne-am justificat de multe ori de imposibilitatea de a fi transparenți pentru că a trebuit sa fim supuși unui sistem corupt. Nu am avut niciodată probleme ca pastori care au ajuns sa aibă din munca lor (din scrieri, publicații si alte moduri) sa se bucure de roadele sudorii frunții lor. Am avut probleme cu lucrătorii care au abuzat de titlurile lor, care si-au asumat fonduri care nu le merita, sugerând ca nu a obligat pe nimeni sa le dea bani. Lipsa de caracter își spune cuvântul in multe cazuri.Am sa spun doua istorioare despre mine, pentru că nu este mai bine sa scrii despre tine decât din cele auzite. In timpurile Publicației de Apologetica, am primit un mesaj de la o persoana care îmi scria: „Frate nu-i așa ca este bine sa scrii din spatele biroului finanțat de frații din America?” Bineînțeles ca aceasta persoana nu mă cunoștea si nu știa ca in acei ani biroul era pe masa din bucătărie, iar lucrările misiuni erau 100% sponsorizate de mine si familia mea. O alta persoana mi-a văzut casa, sa se mira ca nu stau într-o „mansion”.Ca principiu, sunt rușinos sa cer bani, si am cerut Domnului sa-mi dea 2-3 joburi decât sa cer bani la frați. Domnul mi-a ascultat rugăciunea si am lucrat in 2-3 locuri de zeci de ani, chiar acum când scriu aceste rânduri lucrând in doua locuri, continuând sa susțin lucrarea Evangheliei prin activitățile misiunii Vox Dei. Învățătura apostolilor rămâne in cimentata in Scripturi, in cea ce Cristos ne-a învățat. Banii ia rătăcit pe mulți, un viciu de care mai greu sau vindecat. Domnul sa aibă mile de noi in mărturia Evangheliei de care ar trebui sa dam dovada. Coram Deo!

24Tu, Marius Ianc şi alţi 221 comentariu4 distribuiriÎmi placeComenteazăDistribuie

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  33 accesări
  0 comentarii
33 accesări
0 comentarii

Terestra existență

Recunoaștem că-n terestra existență
Esențială e a Cerului prezență
Fără ea viața e doar un suflu greu
În care domină idolul numit “Eu”

Cei ce nu deschid spre Cristos ferestre
Gustă coșmarul trăirii terestre
Și merg înapoi ca racul, nu înainte
Și nu va fi nimeni să-i reprezinte…

Fără conecții cu universul ceresc
Doar despre structuri efemere vorbesc
La cel mai slab vânt frica îi cuprinde
Și doar demonii le dau, zilnic, merinde.

Dar cei în care Fiul Omului lucrează
(Având un crez și-o conștiință trează)
Trăiesc pe Terra cu gându-n Paradis
Și împlinesc tot ce-n Scriptură-i scris.

Ei merg din biruință în biruință
Învingând în ei duhul de neputință
Păstrează-n visterie cereștile comori
C-așa pot să primească din Paradis splendori.

Terestra existență pentru cei predați
(Care nu mai sunt de necredință legați)
E doar trecere prin ținutul frământării
Spre Plaiul etern al binecuvântării.

Nădejdea vie îi caracterizează
Cu consistență Cuvântul îl studiază
Și-n suflet nutresc sentimente divine
Stăpânului lor ei vor să se-nchine.

Terestra existență e pelerinaj
Dar din Slavă s-a trimis la ea un mesaj:
Sfârșitul nu e eterna noapte-n neant
Ci-nceputul unui trai sublim, captivant.

George Cornici

(Adăugat initial de Valeria Iancu)
  36 accesări
  0 comentarii
36 accesări
0 comentarii

Un dar de calitate

„Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta.” (Deuteronomul 6:5)


 


Ascultă ediția audio aici.


 
Să-L iubești pe Domnul pare cel mai ușor lucru. Iubirea e atât de ușor de mărturisit, dar poate deveni o problemă atunci când trebuie să o și demonstrezi.

Obișnuim ca, din când în când, să facem o triere a jucăriilor pe care le avem, ca să le oferim altor copii. Într-o astfel de zi, după ce le-am reamintit băieților că nimic din ceea ce este defect nu trebuie să fie pus în punga cu daruri, s-au dus la jucăriile lor și au început să selecteze. După un timp au venit cu brațele pline și cu zâmbete până la urechi. La un moment dat am înlemnit! Una dintre cele mai frumoase jucării se afla printre cele ce urmau să fie „sacrificate”. Atunci, cu un aer serios, l-am întrebat pe mezin dacă este sigur de alegerea făcută. I-am adus aminte cât de mult iubește el „mașinuța cu ochi” și că, odată oferită, nu o mai putem lua înapoi etc. Parcă mi-aș fi dorit să renunțe. S-a întâmplat exact opusul. Dorința de a o oferi era tot mai puternică. În final, am admirat hotărârea lui de a dărui ceva de calitate.

Să-L iubești pe Domnul cu toată inima ta, să fii dispus să Îi oferi ceva bun, util, nestricat… Tu ești dispus să Îi oferi inima? Dar ai putea spune că inima nu e nici bună, nici nestricată; ce poate face din ea? Pentru ea Și-a dat Isus viața, fiindcă o vrea schimbată, transformată, blândă și iubitoare. Să-I dai inima așa cum este ea e cel mai de preț lucru de oferit, pentru că El o poate face perfectă.

Henry Varley îi spunea lui Moody, înainte ca acesta să devină celebru: „Până acum, lumea încă nu a văzut ce poate face Dumnezeu printr-un om care I se consacră Lui pe deplin.”

Ai oferit totul? Roagă-L acum pe Tatăl ceresc să facă din inima Ta una perfectă pentru Împărăția Sa!

Provocare:

Lumea mai are încă multe de văzut la tine, pentru că Îl iubești pe Dumnezeu „cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta”, nu-i așa?
 


Geo Mogheri
Conferința Transilvania de Sud


Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Post-ul Un dar de calitate apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Vlad Sucitu)
  41 accesări
  0 comentarii

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

41 accesări
0 comentarii

Toți cei care cred bătălia necredinței

Articol de Jon Bloom

Scriitor personal, desiringGod.org

„Eu cred; ajută necredința mea! ” ( Marcu 9:24 ). Această pledoarie – această rugăciune – a unui tată disperat, care mijlocea lui Iisus în numele copilului său necăjit, exprimă în cinci cuvinte simple o experiență profundă, dificilă, confuză și comună. Toți urmașii lui Isus au atât credința, cât și necredința, atât credința, cât și îndoiala, prezente în noi în același timp.

Vedem această prezență paradoxală în altă parte în Scriptură. O vedem la Petru, care a umblat pe apă doar pentru a începe să se scufunde atunci când s-a instalat necredința ( Matei 14: 28–31 ). O vedem la Toma, care a declarat: „Nu voi crede niciodată” fără dovada fizică a învierii lui Isus, în timp ce încă credem suficient pentru a rămâne cu ceilalți ucenici până când Iisus i-a apărut în sfârșit ( Ioan 20: 25-26 ). Îl vedem legat prin Psalmi, precum Psalmul 73 , unde sfinții se luptă cu voce tare cu necredința lor. Și o vedem prea frecvent în noi înșine, motiv pentru care ne identificăm cu rugăciunea tatălui disperat. Necredința este o tentație „comună omului” pentru credincioși ( 1 Corinteni 10:13 ).

Dar, deși este o ispită obișnuită (și deseori o ispită subtilă), este una periculoasă din punct de vedere spiritual, care ne poate determina „să cădem departe de Dumnezeul cel viu” ( Evrei 3:12 ). Este un dușman pe care trebuie să-l luptăm energic.„Nu vă temeți de disciplina lui Dumnezeu; teama de necredință ”.TweetDistribuiți pe Facebook

Fiecare luptăm lupte unice împotriva acestui dușman, deoarece fiecare dintre noi are experiențe unice și temperamente unice care ne fac să fim vulnerabili în mod unic la anumite forme de necredință. Obținerea de ajutor pentru a vedea vulnerabilitățile noastre la necredință este crucială pentru câștigarea luptelor noastre. Și este ceva cu care Isus este fericit să ne ajute, dacă îl întrebăm.

Tată disperat și vulnerabil

Tatăl băiatului afectat din Marcu 9: 14–29 avea cu siguranță o vulnerabilitate unică față de necredință. Și nu este dificil să înțelegem de ce. Imaginați-vă cum a fost experiența lui până în momentul în care l-a întâlnit pe Isus.

Petrecuse câțiva ani, făcând probabil tot ce putea, pentru a-și ajuta fiul ( Marcu 9:21 ). Teribila suferință a avut o sursă demonică, care îl chinuise pe băiat încă din copilărie, provocând crize violente și împiedicându-l să vorbească ( Marcu 9: 17-18 ). Tatăl și, fără îndoială, soția lui, își salvaseră de multe ori prețiosul copil – singurul lor fiu născut ( Luca 9:38 ) – salvându-l din foc și apă ( Marcu 9:22 ). Ceea ce înseamnă că au trăit cu frica zilnică că s-ar putea să nu fie acolo la timp pentru a-l salva data viitoare. Și au trăit cu spaima viitoare a ceea ce avea să devină el când unul sau amândoi nu vor mai fi acolo pentru a-l salva.

De asemenea, au trăit probabil cu o oboseală profundă provocată de vigilența continuă noaptea și ziua. Este posibil să fi suportat un fel de încordare relațională recurentă asupra căsătoriei lor, care însoțește adesea situațiile de părinți stresante și dureroase. Probabil că au trăit cu numeroasele moduri în care suferința fiului lor i-a afectat financiar, de la costurile directe ale căutării de ajutor pentru el, până la costurile indirecte de a avea mai puțin timp dedicat câștigării existenței. Și, pe lângă toate acestea, probabil că au trăit cu rușinea că poate ei, sau copilul lor, au păcătuit cumva și au adus acest blestem asupra băiatului – o rușine compusă din faptul că știu că alții probabil se întrebau același lucru (ca în Ioan 9: 1-2 ).

Bătălii unice într-un război comun

Cu siguranță acest tată asediat se rugase des pentru fiul său neprețuit, dar fără rezultate vizibile. Cu siguranță căutase anterior alți lideri spirituali sau exorciști pentru a-l alunga pe diavol, dar fără rezultat.

Auzind povești despre puterea lui Iisus asupra bolilor și a demonilor, a stârnit în el suficientă speranță încât și-a adus copilul să-l vadă pe Isus. Nefiind găsit faimosul rabin, el a rugat discipolii lui Isus să-i ajute. Dar nu au fost mai eficienți decât oricine altcineva ( Marcu 9:18 ). Putem înțelege de ce speranța și, prin urmare, credința sa, păreau să scadă când Isus a apărut.

Motivul pentru care spun toate acestea este să arăt cum acest tată era foarte asemănător cu noi. Necredința sa a avut rădăcini în experiența sa unică. La fel și ale noastre. Temerile și dezamăgirile sale i-au modelat așteptările. La fel și ale noastre. El a fost vulnerabil, în locuri profund personale, la pierderea luptei pentru credință. Așa suntem noi. Putem simpatiza cu acest om când l-a rugat pe Iisus: „Dacă poți face ceva, compilește-ne și ajută-ne” ( Marcu 9:22 ), pentru că probabil ne-am rugat sau ne-am gândit la lucruri similare.

Ne-am putea aștepta ca Iisus să răspundă la fel de blând și cu blândețe la acest tată disperat ca și la leprosul care caută vindecare, căruia Iisus, cu milă, a întins-o și l-a atins, spunând: „Vreau; fii curat ”( Marcu 1: 40–42 ). Dar nu așa a răspuns Isus.

Mustrare surprinzătoare, Milostivă

Răspunsul lui Isus la acest tată ne surprinde: „„ Dacă poți ”! Toate lucrurile sunt posibile pentru cine crede ”( Marcu 9:23 ). Acest lucru ne șochează. Și motivul este că majoritatea dintre noi ne putem identifica mai mult cu lupta tatălui decât cu leproșul. Ne așteptăm ca Isus să-l mângâie pe acest om, dar în schimb îl mustră. Ne face să ne întrebăm: așa simte Isus despre necredința noastră?„Toți cei care credem în Isus avem și necredință în Isus”.TweetDistribuiți pe Facebook

Un mod de a răspunde este că, în Evanghelii, Isus afirmă în mod constant pe cei care exprimă credință și îi mustră pe cei care exprimă îndoială și necredință. Leprosul pe care l-a vindecat este un bun exemplu. Acest om i-a spus lui Isus: „Dacă vreți, mă puteți curăța” ( Marcu 1:40 ). Aceasta este o declarație de credință și l-a mutat pe Isus la un răspuns compasiv de vindecare.

Dar tatăl acestui băiat necăjit i-a spus lui Isus: „ Dacă poți face ceva , miluiește-ne și ajută-ne” ( Marcu 9:22 ). Există credință în această cerere; credința este motivul pentru care l-a căutat pe Iisus în primul rând. Dar există și necredință; o parte din el nu se așteaptă ca Isus să aibă mai mult succes decât au avut alții. Așadar, primește mustrarea lui Isus, la fel cum a făcut Petru în apă și Toma când Iisus i s-a arătat în cele din urmă ( Matei 14:31 ; Ioan 20: 27-29 ).

Și iată ce trebuie să ne amintim: mustrarea lui Isus către un credincios care permite necredinței să-i infecteze și să-i slăbească credința și să-și guverneze comportamentul este o mare milă.

Milostivirea disciplinei

Credința este canalul prin care curg harurile mântuirii și sfințirii și darurilor spirituale ale lui Dumnezeu. Necredința obstrucționează canalul și, prin urmare, inhibă curgerea harului lui Dumnezeu ( Iacov 1: 5-8 ). Deci, mustrarea lui Iisus a necredinței omului este disciplina dureroasă, dureroasă, momentană a Domnului, menită să expună boala necredinței (să folosească o metaforă diferită), astfel încât credinciosul să o poată vedea pentru ceea ce este și să lupte cu ea; pentru că dacă nu, nu va împărtăși sfințenia Domnului și nu va aduce rodul pașnic al dreptății ( Evrei 12: 10-11 ).

În acest sens, Isus este bunul medic. El nu ocolește îndoielile și necredința, la fel cum un medic bun nu codează cancerul la un pacient. Dacă este lăsat invizibil și netratat, va ucide. Deci, ceea ce face Isus este să-l ajute pe acest tată care se luptă să-și vadă clar păcatul de necredință, la fel cum a făcut pentru Petru și Toma.

Și a funcționat. Vedem acest lucru în strigătul disperat al tatălui către Isus: „Cred; ajută necredința mea! ” Și, ca și cum Isus l-a scos pe Petru din apă și i-a arătat lui Toma mâinile și latura, a onorat credința tatălui, oricât de defectuoasă a fost, și l-a eliberat pe băiat ( Marcu 9: 25-27 ).

Isus te va ajuta să-ți vezi necredința

Toți cei care credem în Isus avem și necredință în Isus. Nu este surprinzător, pentru că trăim cu toții cu un păcat înșelător înăuntru ( Evrei 3:13 ). Și trăim cu toții într-o lume căzută, înșelătoare. Deci, cu toții trebuie să luptăm frecvent pentru credință ( 1 Timotei 6:12 ) luptând împotriva necredinței .„Necredința va bloca canalele credinței, vă va jefui de bucurie și, dacă nu va fi ascunsă, vă va distruge”.TweetDistribuiți pe Facebook

Dar prezența necredinței în noi este adesea subtilă. Nu întotdeauna o vedem clar. Are rădăcini în experiențele noastre unice și în temperamentele noastre unice, care ne fac vulnerabili în mod unic la înșelăciunea sa. Îndoielile noastre ne pot părea de înțeles, chiar justificate. Dar, la fel ca orice păcat și cădere, necredința este periculoasă din punct de vedere spiritual. Ceea ce avem cu adevărat nevoie, chiar dacă am prefera să o evităm, este ca Isus să ne ajute cu milă să ne vedem necredința, chiar dacă aceasta înseamnă disciplina sa dureroasă momentană.

După ce l-am urmat pe Isus de zeci de ani, am experimentat disciplina sa de mai multe ori, inclusiv recent. Am învățat chiar să- l rog să mă disciplineze atunci când recunosc simptomele necredinței (care, pentru mine, sunt o prezență persistentă și umbră a îndoielii și scepticismului și a autocompătimirii și auto-îngăduinței). Îl rog pe Isus să mă disciplineze, nu pentru că mă bucur de durerea și umilința expunerii necredinței mele, ci pentru că vreau bucuria de a crede pe deplin că Dumnezeu există și este răsplătitorul celor care îl caută ( Evrei 11: 6 ). Și vreau canalul harului său către mine neclintit. Și așa mă rog cu psalmistul,

Caută-mă, Doamne, și cunoaște-mi inima!
     Încearcă-mă și cunoaște-mi gândurile!
Și vezi dacă există vreo cale grea în mine
     și îndrumă-mă pe calea veșnică! ( Psalmul 139: 23-24 )

Am descoperit că Isus răspunde.

Și îți va răspunde. El va răspunde la rugăciune: „Cred; ajută necredința mea! ” Și te va ajuta să lupți împotriva necredinței tale, expunându-l, acel loc pe care vrei să-l ascunzi. Dar nu te teme de disciplina lui; teama de necredinta. Necredința va bloca canalele credinței, vă va jefui de bucurie și, dacă nu va fi ascunsă, vă va distruge. Durerea momentană a disciplinei este totuși calea spre o bucurie mai mare, deoarece deschide canalele către mai mult harul lui Dumnezeu – spre mai mult de Dumnezeu.Jon Bloom ( @Bloom_Jon ) servește ca profesor și cofondator al Desiring God. Este autorul a trei cărți, Not by Sight , Things Not Seen și Don’t Follow Your Heart . El și soția lui au cinci copii și își fac locuința în Orașele Gemene.

https://www.desiringgod.org/articles/all-who-believe-battle-unbelief

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  45 accesări
  0 comentarii
45 accesări
0 comentarii

Mi-e dor!

Mi-e dor, de murmurul rece de Izvor
De apa Lui cristalină, curată și lină
Mi-e dor, de Patria Cerească, mi-e dor,
De Țara Sfântă de Sus, de Patria Divină!

Mi-e dor, de foșnetul frunzelor duios,
De codrii falnici, cu coroane arătoase
Mi-e dor, de glasul blând, al lui Hristos,
Mi-e dor, de luncile, cu holdele mănoase!

Mi-e dor, de turmele de oi, de pe tainicul Plai,
De apa de Izvor, mi-e dor, de sfânta cunună,
Mi-e tare dor, de râvnitul și doritul Rai,
Mi-e dor, să mă adap din apa curată lină!

Mi-e de Tine Doamne, mi-e dor să Te simt,
Amândoi, să mergem pe Sfânta Cărare,
Mi-e dor, de Lumina albă, de curat argint
Mi-e dor de Tărâmul Sfânt, în lumini strălucitoare!

Mi-e dor, de Cerul Sfânt, de albastru azuriu,
Mi-e dor, de Sfânta și dulce primăvară,
Mi-e dor, de Domnul Isus, Cel veșnic viu,
Mi-e dor de veșnicie, în Cerul Sfânt, să răsară.

Mi-e dor Isuse, să văd chipul Tău glorios,
Mi-e dor, de răpirea Bisericii, din greul amar,
Mi-e dor, să fiu în Cer, cu Domnul meu Hristos,
Mi-e dor, de Plaiuri Sfinte, Plaiuri fără hotar!

Stelian Ciobanu 

(Adăugat initial de Valeria Iancu)
  44 accesări
  0 comentarii
44 accesări
0 comentarii

Oare la ușă cine-i? – Încercarea de a schimba din exterior ceva din interiorul nostru stricat

3 MONTHS AGO 6 MINUTEREAD

Odată cu introducerea sistemelor de alarmă de la uși, precum și a sistemelor complicate și oarecum sofisticate de închidere/deschidere a ușilor… am pus accentul mai mult pe siguranța noastră din interior. Ne ”păzeam” oarecum de cei sau acele lucruri din exterior care ne puteau vătăma. Dar nu ne-am gândit niciodată că am putea să ne vătămăm din interior… cu tot cu uși închise, lacăte, sistem de alarmă și tot ce mai vreți voi. Au început să ne spună acum cu perioada de pandemie că trebuie să stăm în case, că e spre binele nostru. Aiurea. Era spre detrimentul nostru! Că în case închise ne-am îmbolnăvit mulți dintre noi din lipsa de aer curat, de mișcare, de socializare, de interacțiune cu mediul și natura din jurul nostru pe care ni le-a lăsat Creatorul cu un scop.

Am început să ne temem și de cine intră la noi în casă, dar și de noi din interior. S-a dezvoltat într-o perioadă scurtă de timp un fenomen nou, oarecum ciudat și alarmant… fobia de a fi izolat de exterior și de cei din afară.

Am decis – fără să vrem de bună voie – să ne păzim de cei din exterior, deși mai deunăzi ei ne erau apropiați, prieteni, cunoscuți. Cu unii dintre ei am crescut împreună, dar acum ne-au devenit ciudați. Și au început și ei să aibă același sentiment reciproc. Dacă noi îi privim pe ei cu răceală… ei ne privesc acum parcă cu… gripă. Stăm departe unul de altul, indiferent de cât de multă voință, cât de mult pozitivism sau negativism constructiv am avea fiecare dintre noi. Ne păzim unul de celălalt de parcă ar avea vreunul dintre noi ceva care să ne afecteze și pe noi.

Exact despre asta e și vorba în biserică. Am ajuns să ne închidem între niște pereți și dacă vreunul vine cu ceva cu care noi nu eram obișnuiți… activăm acel sistem de auto-apărare al religiei din noi. Nu vroiam să folosesc cuvântul ”credință” aici… pentru că credința ar fi înlăturat de mult acest ”munte” de necunoscut. Și totuși, am început să evităm chiar și lucrurile care știm că sunt bune pentru noi. Dar… atâta timp cât ele nu sunt în acord cu o rânduială a bisericii și a organizației sau a asociației religioase din care face parte biserica noastră… le respingem.

Zilele trecute am avut ocazia nevoită – adică am dat de ceva întâmplător, fără să vreau… nici nu m-am străduit prea mult pentru a ajunge în acel punct despre care o să vă scriu mai jos – de a asculta o prezentare video a doi tineri creștini care au luat-o pe o cale interesantă. Nu vroiam să spun cale nouă, pentru că ei nu călcau pe arăturile altora. Ei mergeau pe ceea ce spune Biblia… și au început să practice și să studieze aprofundat ceea ce în biserică la ei era denaturat de un sistem organizațional închis în sine (vă recomand să urmăriți prezentarea video pe care o găsiți pe link-ul e mai sus, este un material recomandat celor care au crescut într-o biserică evanghelică, dacă nu faceți parte dintr-o asemenea biserică, continuați cu citirea articolului, video este opțional și probabil nu vei înțelege toate…). Cine face cutare slujbă, cum face acea slujbă, când și cu ce… erau doar câteva din întrebările la care nimeni până acum nu și-au pus mintea la contribuție să răspundă. De ce noi din interior am ajuns să ne baricadăm față de acele bătăi la ușă ale Mântuitorului care rostește și acum acele cuvinte unice din cartea Revelației lui Ioan (care sunt adresate bisericii, nu necredincioșilor, apropo!)?

Iată, Eu stau la ușă și bat! Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el, și el cu Mine. (Apocalipsa 3:20, NTR)

Mi s-a părut ciudat că acest pasaj spune că Mântuitorul declară că stă la ușă și bate… și apoi continuă cu ”dacă aude cineva glasul Meu”. Adică nu doar că bate la ușă, nu doar că se aude acel ”cioc, cioc, cioc” aparent insistent, dar și vocea Lui blândă rostește ceva. El vrea să auzim glasul Lui și să intre la noi, cei baricadați, cei izolați de exterior, cei care în interior avem ”datinile și tradițiile noastre”, cei care în interior urmăm un statut, o ordine, o coordonare omenească cu privire la cum să se facă lucrurile în Casa lui Dumnezeu.

Ciudat. Dacă e ”Casa lui Dumnezeu”, cum spunem, sau poate cum scrie pe o tăbliță de la intrare, cum se face că tot noi, oameni simpli, muritori, vrem să avem tot controlul? De ce am lăsa pe ”cineva” să schimbe o iotă doar din ceea ce credem noi statutar, din ceea ce facem noi organizațional, din ceea ce urmăm noi doctrinar? Am ales să facem lucrul acesta pentru că ”cineva” ne-a dictat să funcționăm după anumite ordini. Unii au înțeles că această ordine înseamnă ca bărbații și femeile să stea separați în biserică. Alții au înțeles că fără batic pe cap la femei nu se poate face slujba duhovnicească, sau că numai o anumită categorie de persoane poate sluji în cadrul bisericii.

Și totuși, dacă noi, cei din interior, credem și susținem cu atâta îndrăzneală că modul nostru de organizare bisericesc este cel corect, cel ”autentic”, cel demn de urmat – oricare ar fi numele acelui cult sau organizație religioasă din care facem parte – de ce să nu lăsăm pe Isus să intre în ceea ce noi numim ”Casa lui Dumnezeu”? Pentru că ne temem de schimbarea pe care o poate aduce El! Ne temem să nu cumva să pierdem din numărul oamenilor care ne vin la biserici… ne temem să nu ne scadă reputația, ne temem să nu ne facem marginalizații societății. Or să înceapă ulterior unii să ne spună că suntem cutare sau cutare sectă. Vor observa că noi nu avem același mod de închinare, de exprimare a sentimentului religios… cu toate crezurile istorice atârnate în rame pe toți pereții bisericii.

Nu, nu vrem să aibă loc o schimbare în interiorul bisericii pentru că ne-am prea obișnuit cu ceea ce am ajuns să facem și să mai și numim ”Casa lui Dumnezeu”. Și cu certitudine că de acolo a plecat de mult prezența și puterea lui Dumnezeu. Vreți dovada? E simplu! Care predicare din biserica respectivă este urmată de semne și minuni precum erau însoțite predicile ucenicilor lui Isus?

Vreți mai mult? Vă dau mai mult. Ne izolăm și ne punem și dezinfectanți la intrare să spunem că noi respectăm ”rânduielile” guvernamentale în contextul așa zisei pandemii de coronavirus. Cu tot cu dezinfectant pe mâini noi am rămas aceiași oameni reci. Noi am ales mai degrabă să ne adaptăm unor cerințe guvernamentale mai degrabă decât să riscăm amenzi, în schimb nu am ales să îl lăsăm pe Isus în interior să aducă schimbare în noi, în programul nostru, în închinarea noastră, în predicarea noastră, în slujirea noastră și în viața noastră. Cine mai este erou acum? Noi… că stăm cu mască pe față și cu câte 2-3 sticluțe de dezinfectant în buzunare? La ce ne vor folosi acestea când vom sta înaintea tronului de judecată al lui Dumnezeu? Vom spune că am respectat distanțarea socială și atunci când ni se va pune întrebarea ”de ce nu am auzit bătăile și glasul Mântuitorului de la ușa bisericii?”?

Probabil că rândurile de mai sus nu au făcut pe niciunul dintre noi să facem ceva concret. Nu prea avem ce să facem… pentru că fiecare dintre noi dacă ar fi să facem ceva… ar sta ”sistemul” contra noastră. Ne-am lovi de pragul de jos, de cel de sus și apoi vom continua să ne lovim continuu de ele, deși știm că există acolo și că trebuie să le evităm. Să schimbăm un statut bisericesc? Să modificăm organizarea bisericească din cadrul adunărilor noastre? Să…

La ce va ajuta asta? Oricum majoritatea va fi în continuare reticentă. Oricum majoritatea nu va fi dispusă să vrea măcar o schimbare, darmite să o și pună în aplicare. Dar și dacă ar vrea… cu siguranță se vor ridica și aceia care sunt contra ei. La unii nu le-a plăcut niciodată să meargă contra curentului. Le-a plăcut întotdeauna să li se gâdile urechile și să dea bani, oricât de puțini sau de mulți… atâta timp cât zona lor de confort, cât păcatul lor, cât viața lor nu era atacată din exterior.

Am dezvoltat – se prea pare – acel sentiment, sau mai degrabă caracteristică umană, al izolării și al distanțării față de tot ceea ce este nou pentru noi, chiar și dacă apare pe paginile Sfintei Scripturi. Și dacă chiar trebuie să ne schimbăm… de ce nu face Dumnezeu ceva? Probabil că aceasta este replica celor mai mulți, care nu au înțeles încă – poate nici nu vor înțelege vreodată – că ceea ce se întâmplă în jurul nostru este datorită faptului că avem în jurul nostru, la conducerea noastră, oameni care nu își asumă nimic niciodată. Oameni care pentru poziția și scaunul acela din vârf realitatea prezentului înseamnă să fiu distanțat social, moral, religios, statutar și politic față de ceilalți din jur, deși ei sunt aceia pe care cu siguranță Dumnezeu i-a încredințat ca să-i educe, să-i învețe calea Domnului, frica de Domnul și închinarea în Duh și în Adevăr.

Cel ce are urechi, să audă ce zice bisericilor Duhul! (Apocalipsa 3:22, NTR)

https://googleads.g.d :bătaie la ușăconsecințecredințăexteriorinteriorrealitaterealizareresponsabilitateschimbareuși închise

https://crestinismtrait.blogspot.com/2020/10/oare-la-usa-cine-i-incercarea-de.html

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  29 accesări
  0 comentarii
29 accesări
0 comentarii

Ajutor!… Incendiu!

„Dacă este cu putință, întrucât atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii.” (Romani 12:18)

Ascultă ediția audio aici.

Privesc, cu lacrimi în ochi, ce scindare a produs păcatul între om și Dumnezeu, între om și om, între generații. Dar, cu lacrimi de fericire, Îl admir pe Domnul Hristos, care a venit să umple prăpastia adâncă cu crucea și dragostea Sa.

Când soțul meu a primit district în județul Teleorman, la un moment dat un frate l-a rugat să vină urgent deoarece izbucnise un „foc”. Auzind aceasta, s-a grăbit să meargă și să-l stingă cu toată forța mijloacelor cerești: Duhul Sfânt, Scriptura și rugăciunea.

În aceeași curte locuiau două generații: un frate împreună cu soția sa și, respectiv, fiul lor împreună cu soția și cei doi copilași, unul de doi ani și celălalt de două luni. Ana, nora, se afla într-o perioadă foarte grea. Bebelușul plângea foarte mult, mai ales noaptea, trezindu-l și pe frățiorul lui. Abia pe la ora 3 noaptea copiii se linișteau și reușea și sora Ana să adoarmă. La ora 5 dimineața, socrul îi bătea în geam și o striga impunător:

— Ano, scoală repede, că e mult de lucru azi la grădină!

Soțul meu a stat de vorbă cu fiecare dintre ei. L-a sfătuit pe socru să se poarte cu dragoste, respectând independența și autonomia familiei fiului său. Apoi i-a chemat la o discuție comună. Le-a citit din Scriptură și s-au plecat pe genunchi, implorând prezența Duhului Sfânt, care să vindece relațiile dintre cele două generații. Acasă, eu mă rugam fierbinte. Soțul meu s-a întors radiind de fericire. Dragostea divină învinsese!

„Disciplinați-vă pe voi înșivă în Domnul! […] Domnul Hristos să fie modelul vostru. El să fie Acela care vă poate da putere să biruiți” (CA, p. 80).

Scumpi părinți și socri, scumpi tineri (fii și fiice, gineri și nurori, copii și nepoți), nu uitați: păcatul este cel ce ne desparte și creează prăpastii între noi! În schimb, ceea ce ne unește este dragostea divină manifestată în faptele mărunte ale vieții. Fiți plinide dragoste, și fericirea va fi diadema strălucitoare a vieții voastre!

Doamne, ajută-mă să mă disciplinez astăzi pe mine ca să îi pot iubi mai mult pe ceilalți!

Provocare:

Ce ai putea face astăzi ca să arăți mai multă empatie pentru cineva din familia ta?

Magdalena Toma
Conferința Muntenia

 


Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Post-ul Ajutor!… Incendiu! apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Vlad Sucitu)
  45 accesări
  0 comentarii

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

45 accesări
0 comentarii

Un nou rasarit

Ca firul de abur suntem pe pamant,

Un strop in oceane, o frunza in vant,

O umbra timida ce iute se trece,

Pe-a vietii poteca spre lespedea rece.

Un fulg ratacit in padurea argintie,

Un bob de nisip in imensa pustie,

O lacrima, o soapta, un zambet si-apoi…

Ne-ntoarcem in glie saraci, tristi si goi.

Dar ce va ramane cand noi vom pleca?

Si trecerea noastra ma-ntreb va conta?

Lasa-vom in urma o dara-n Lumina,

O jertf-a Iubirii, mireasma Divina?

Lasa-vom cu grija urmasilor in dar,

Tamaia ‘nchinarii arzand pe altar?

Lasa-vom credinta in inima lor?

Frumusetea iertarii si-al cerului dor?

M-ajuta Parinte, fa-mi traiul atent,

Dragostea sfanta sa las testament,

Sa vada tot omul ce sta langa mine,

Ca viata-i frumoasa traita cu Tine.

Iar cand fumul negru se pierde-n amurg,

Cand clipe din urma-n clepsidra se scurg,

Cand a mea umblare va fi la sfarsit,

Ma naste-n Lumina, Un Nou Rasarit!

Marius Alexandru

(Adăugat initial de Valeria Iancu)
  44 accesări
  0 comentarii
44 accesări
0 comentarii

Ioan Ciobotă: „Stai ascuns în Dumnezeu”

DevoționalImportantMeditaţiiRugăciuneUltimele știri 1 ianuarie 2021  Niciun comentariuDoina Bejenaru

1 ianuarie 2021

„La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul.”- Geneza 1:1

Mii de păsări au murit în noaptea de Anul Nou, în Roma. Datorită faptului că s-au speriat de artificii, au zburat din cuiburile lor la miezul nopții, apoi au fost orbite și înșelate de luminile și zgomotele asurzitoare, așa încât nu s-au mai putut ghida corect în zborul lor.

Porumbeii se orientează după câmpul magnetic al Pământului, după poziția Soarelui, după mirosuri și repere vizuale. Dumnezeu, care „a făcut cerurile şi pământul”, a pus în creierul porumbeilor niște sisteme incredibil de inteligente. Dar în noaptea de Revelion aceste sisteme de navigație au fost înșelate, drept urmare mii de porumbei din Roma au murit, pentru că au fost la momentul nepotrivit, în locul nepotrivit.

Dumnezeu să ne dea înțelepciune ca în 2021 să fim întotdeauna la momentul potrivit, în locul potrivit, așa cum vrea El pentru noi.

Să nu umblăm în întuneric, ci în Lumină – Hristos este Lumina lumii.
Să nu ne ghidăm după artificiile înșelătoare ale acestei lumi, ci după Soarele neprihănirii – Hristos.
Să nu ne lăsăm sufletul cuprins de frică teribilă si de groază, ci să stăm în Hristos – pacea noastră.

„Căci voi aţi murit, şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.” (Coloseni 3:3)

Autor: Ioan Ciobotă

https://www.stiricrestine.ro/2021/01/01/

(Adăugat initial de Viorel Ardelean)
  53 accesări
  0 comentarii
53 accesări
0 comentarii

Întoarcerea înseamnă reorientare

„El va întoarce inima părinților spre copii și inima copiilor spre părinții lor, ca nu cumva, la venirea Mea, să lovesc țara cu blestem!” (Maleahi 4:6)


 


Ascultă ediția audio aici.


 
Întoarcerea spre ceilalți este mai mult o recalculare a traseului, chiar o reconfigurare a obiectivelor.

Întoarcerea spre copiii noștri înseamnă că am fost orientați spre altceva, din moment ce una dintre cele mai importante promisiuni ale lui Dumnezeu este că ne va întoarce inima spre ei. Noi am fost setați, orientați greșit. Prioritățile, așteptările, obiectivele noastre legate de copii au fost diferite de planul lui Dumnezeu. Poate că am vrut o carieră râvnită sau bănoasă pentru ei și am forțat nota cu meditațiile și cursurile extra; poate că am fost setați pe prestigiu și renume (eventual să ne facă mândri pe noi) și am omis pasiunile lor reale, înăbușite; poate că am fost mai mult interesați de visul nostru împlinit prin ei, și nu de visul lor sau al lui Dumnezeu.

E momentul unor întrebări sincere: Sunt sigur, ca părinte, că visul meu este și visul copilului meu? Am convingerea că felul meu de a-L impune pe Dumnezeu este și felul în care dorește El să fie cunoscut de copilul meu?

Trebuie să reverific obiectivele, să restabilesc destinația și să reconfigurez traseul; Dumnezeu Se oferă să facă acest lucru împreună cu noi, în inima noastră. Întoarcerea inimii este cea mai complicată și mai dificilă manevră. Este nevoie de conștientizare și de umilință; trebuie să recunoaștem că eram orientați greșit sau diferit de planul lui Dumnezeu. Apoi, inima noastră „nespus de rea” va suferi niște crize de orgoliu, de egoism și de restabilire a ritmului. În inimă se duce greul războaielor. Din fericire, Dumnezeu nu vrea să reorienteze doar mintea, ci El va acționa direct la inimă.

Doamne, ajută-mă să înțeleg visul Tău pentru copilul meu! Ajută-mă să îi fiu alături pe drumul pe care îl chemi Tu!

Provocare:

Asumă-ți riscul și discută deschis cu copilul sau copiii tăi! Află de la el/ei ce visează, încurajează-l(i) să își exprime visul și invită-l(i) să îți prezinte viziunea și argumentele lui/lor! Abține-te de la opoziție și contraziceri! Ia-ți timp, roagă-te, meditează, apoi găsește o cale de a susține și, unde e cazul, de a îmbunătăți visul copilului sau copiilor tăi!
 


Daniel Chirileanu
Conferința Moldova


Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Post-ul Întoarcerea înseamnă reorientare apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Vlad Sucitu)
  44 accesări
  0 comentarii

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

44 accesări
0 comentarii

Momente Apologetice – “meritam un an mai bun”

Ciprian I. Bârsan

Un pacient la clinica îmi urează un an mai bun, citând ca „meritam un an mai bun.” Din instinct i-am răspuns ca nu știu daca meritam ceva, după care m-am oprit, dând-mi seama ca contextul in care eu vorbesc poate sa nu fie același in care el vorbește.

Oare meritam un an mai bun?

In 2020, nu am avut o zi libera, nu m-am scuzat pe caz de boala sa nu merg la servici, nu am avut vacanța, iar ultima zi din an am fost de garda, prima zi a noului an fiind la lucru. Pot crede ca merit ceva mai bun?

Nu știu cum vezi tu lucrurile, însă păcătoșenia inimi mele cere binecuvântare pa când bunătatea cerului îmi spune ca harul Sau îmi este îndeajuns. Spitalele din jurul meu sunt pline cu pacienți cu Covid. Pandemia pare sa-si facă de cap, pe când vaccinul încă nu își poate face…

Vezi articolul original 114 cuvinte mai mult

(Adăugat initial de Valeria Iancu)
  43 accesări
  0 comentarii
43 accesări
0 comentarii

S-a mai scurs un an

Ni s-a mai scurs un an pe firul vieții
Și nu știm câți de-acum vor mai veni. .
Chiar de ne-aflăm în floarea tinereții
Sau de-am ajuns la anii bătrâneții
Să fim mulțumitori petru-orice zi.

Căci Domnul, felurit mereu vorbește
Dar omul nu ia seama că-i grăbit
Din goana după vânt nu se oprește
Din tot ce-a strâns nimic nu-i folosește
În clipa când ajunge la sfârșit.

Iar anul ce-a trecut ne-a fost dovadă
Un virus mic pe mulți a-ngenunchiat
Cei infectați au început să creadă
Când au ajuns cu ochii lor să vadă
Cum firul vieții poate fi scurtat.

Unii-au trecut de-aici în veșnicie
Iar alții ce-n spitale-au petrecut
Purtând in inimi o nădejde vie
Și-o perspectivă pentru veșnicie
Ce mult dorit-au noul început.

S-a scurs un an, dar ce vrea să ne spună
Întreaga pandemie care-a fost?
De vrei cumva în Cer să ai cunună
Alege înțelept partea cea bună
Trăiește în lumină și cu rost!

Viața pe pământ e-așa fragilă
Iar viața cu Isus n-are sfârșit
Poți sta-n bordei sau locui-ntr-o vilă
Situația pe-aici e instabilă
Bogat e doar acela mântuit.

Căci n-am adus nimic cu noi în lume
Și nici de-aici nimic nu vom lua
Cuvântul Lui nu face cu noi glume
El ne-a promis că e cu noi prin lume
Și-orice-ar veni El lângă noi va sta.

Un An necunoscut ne stă în față
Și nu stim câți din noi îl vom sfârși
Isus Hristos ne dă a Lui povață
Iar prin Cuvânt ne cheamă și ne-nvață
Și doar de-L ascultăm vom birui.

Deacea să luăm cu toți aminte
Și-n Anul care vine să dorim
S-avem mai mult elan în cele sfinte
Iubind mereu c-o dragoste firbinte
Fiind cum El dorește ca să fim.

Să răspândim mai mult a Lui lumină
Știind că timpul este pe sfârșit
Că orișcând El ar putea să vină
Că-i dimineața, la amiaz, la cină
El vine! Dar ești oare pregătit?

Crezând, să devenim o nouă ființă
Nascuți din Duh și Adevăr deplin
Trăind adevărata pocăință
Să ne înfățișăm plini de credință
La Tronul de Lumină, cristalin.

În Anul ce ne stă acum în față
Și cu necaz dar și cu bucurii
Oferta lumi-i doar un fir de ață
Dar cine-apucă-adevărata Viață
Trăi-va cu Isus în veșnicii.

În Anul Nou noi nu știm ce-o să fie
Un lucru-i sigur și acela-l știm:
Isus e Domn chiar și în pandemie
Și ne iubește orice-ar fi să vie
Iar orice zi e-un Har care-l primim.

Daniel Hozan

(Adăugat initial de Valeria Iancu)
  43 accesări
  0 comentarii
43 accesări
0 comentarii

Păcăliciul păcălit

Atunci, Irod, când a văzut că fusese înşelat de magi, s-a mâniat foarte tare şi a trimis să omoare pe toţi pruncii de parte bărbătească, de la doi ani în jos, care erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea pe care o aflase întocmai de la magi. (Matei 2:16)

Ascultă ediția audio aici.

Relatările îl introduc în scenă pe sinistrul personaj Irod, cu gătelile și cu fastul lui regesc. El reprezintă forța, puterea, șmecheria, ambiția, cruzimea, perfidia și minciuna. Cea mai mare minciună prin care Pruncul Isus este umilit este rostită de Irod. Cea mai mare contrazicere a renunțării, a modelului divin – uciderea pruncilor – devine principala dovadă a istoriei nașterii. Irod este „răul” în psihodramă, care pierde, în cele din urmă. În timp ce familia sfântă este de fiecare dată salvată, el devine păcăliciul păcălit.

Vestea sosirii magilor și povestea lor stranie a făcut înconjurul Ierusalimului, generând teamă și așteptare în rândul mulțimii. Când a ajuns la urechile lui Irod, acesta s-a tulburat crezând că regele iudeilor despre care întrebaseră magii ar fi putut fi un rival. Ascensiunea la tron îi fusese presărată de nenumărate crime. Și, edomit fiind, știa că va fi urât de popor. Iar noul prinț evreu ar fi fost îndrituit să îi ia locul. Așa că a făcut un plan pentru uciderea Copilului. I-a tratat curtenitor pe străini și a manifestat un interes fals, pretinzând că dorește să Îl cunoască pentru a I se închina, le-a arătat drumul spre localitatea către care se îndreptau și le-a cerut ca, la întoarcere, să treacă pe la el și să îi confirme existența Pruncului. Dar magii nu au repetat vizita. Informați de un înger despre planurile criminale ale lui Irod, s-au întors în țara lor pe un alt drum. Irod s-a simțit păcălit. Furios, a decretat uciderea oricărui copil sub vârsta de doi ani, din Betleem și împrejurimile sale. Iosif Flavius amintește despre infanticid, fără a-i menționa cauza, atestând că această istorie plină de cruzime s-a întâmplat cu adevărat.

În istoria poporului lui Dumnezeu, sunt mulți cei care au plătit cu viața perfidia, ura, cruzimea și minciuna autorităților publice. Au existat decrete de exterminare, prizonierat, eșafod și ruguri pe care au murit copiii credincioși ai lui Dumnezeu. Dar acest sânge vărsat a adus un rod abundent de noi convertiți. În cele din urmă, păcălicii sunt păcăliți. Iar în perspectiva eternității, cele care prevalează sunt cauza lui Dumnezeu și providența divină.

Totuși există în ceruri un Dumnezeu… care i-a ocrotit pe Iosif, pe Maria și pe Copilul Isus. Și în același mod îi va ocroti și pe copiii Săi, spre a nu fi distruși de cei nevrednici.


Urmărește devoționalul video, precum și alte resurse creștine, pe youtube.com/resurse

Gândul de dimineață a fost preluat de pe devotionale.ro.

Post-ul Păcăliciul păcălit apare prima dată în Studiu Biblic.

(Adăugat initial de Vlad Sucitu)
  57 accesări
  0 comentarii

Drept de autor

© http://studiu-biblic.ro

57 accesări
0 comentarii