Blog-uri eLogos

Secțiunea de blog-uri eLogos

Cât cântărește o rugăciune?

„Cât cântărește o rugăciune? Nimeni nu știe. Nici măcar omul care a încercat odată s-o cântărescă.

Avea o mică băcănie la colțul străzii, de la care se aprovizionau vecinii cu alimente. Era în ajun de Crăciun, imediat după terminarea războiului. O femeie, care arăta obosită a intrat în prăvălie și i-a cerut patronului alimente, cam câte s-ar potrivi pentru o cină de Crăciun cu copiii ei. Omul a întrebat-o la ce sumă s-a gândit să cheltuiască.

Femeia i-a spus că bărbatul ei murise pe front și că nu avea nimic cu care să plătească decât o mică rugăciune.

Omul mărturisește că nu era deloc sentimental în zilele acelea și nu credea că băcănia lui era loc de împărțit pomeni.

– Scrie-o pe hârtie! – spuse el aproape răstit, și se întoarse spe alți clienți.

Continuă să citești
Comentariu recent la această intrare
catalin
Wow ce poveste! Aleluia! Mare Dumnezeu avem!
Vineri, 31 Mai 2019 10:20
  92 accesări
  1 comentariu

Vrei să te faci sănătos?

In Ioan 5.6,găsim o relatare când Domnul îl intreabă pe un slăbănolog de 38 de ani: Vrei să te faci sănătos?

Oare de ce L-a întrebat Domnul? El ştia că este bolnav de multă vreme.Într-o altă împrejurare,Domnul spune despre un orb din naştere că s-a nascut aşa ca să se arate slava lui Dumnezeu în el.

În primul rând,Domnul nu obligă pe nimeni.El ne lasa să alegem binele sau răul.

Vă rog să reţineti:

Domnul nu a vindecat pe toţi bolnavi.

Cei care au venit la El şi au cerut vindecare,au fost vindecaţi.

Continuă să citești
  74 accesări
  0 comentarii

Spre Canaan cu Egiptul în inimă

Mâncaseră mană ani de zile. Și, deodata, pofta le-a batut la usă: “Vrem carne!”. Au plâns, Dumnezeu i-a “ascultat”, și când au luat prima imbucătură, moartea i-a secerat…M-am întrebat mereu dacă și-au urat “Poftă bună” inainte de a mușca din pulpele de prepeliță… Nu cred ca au facut-o. Erau prea grăbiți ca să simtă gustul a ceea ce și-au dorit de ani de zile. Și oricum, poftă aveau deja din plin.

1, Am înteles că oamenii care merg spre Canaan cu Egiptul in inima plâng din cauza poftei și nu din cauza prezenței lui Dumnezeu sau a umblării cu El.

Au plâns de 5 ori de la ieșirea din Egipt: când au cunoscut înfrângerea într-o luptă pe care nu trebuiau să o poarte (Deut. 1:45), când spusele celor 10 iscoade au fost mai importante decât ce spunea Iosua si Caleb, în Numeri 11 din cauza poftei, și la două înmormântări (Moise și Aaron), cum fac din obligație cei mai mulți…

Aveau motive reale să plângă pentru scopuri bune: trecerea Mării Roșii, inaugurarea Cortului, primirea poruncilor, așezarea Sarbatorilor, dar nu au făcut-o…

Știți ce ne lipsește nouă azi? Lacrimile… Rasul si distractia nu se notează sus, pentru că gâdilă doar firea, însă lacrimile sunt adunate de Dumnezeu în burduf… Oamenii de care s-a folosit Dumnezeu în Biblie au avut lacrimi: Neemia(plânsul zidurilor dărâmate), Ana(plânsul unui suflet amărât), Semănătorii(“cei ce seamănă cu lacrimi…”), Isus(plânsul milei) si multe alte exemple. Plângem si noi, e adevarat, dar mai mult pentru o vilă mobilată sau un model de mașină mai nouă. Pentru a avea ceea ce nu avem din punct de vedere material.

Continuă să citești
  65 accesări
  0 comentarii

Fără Dumnezeu sau cu Dumnezeu?

  

Fără Dumnezeu cea mai bună mâncare nu are gust. Cea mai pură apă de la cel mai bun izvor de pe planetă nu îți va potoli setea.

Fără Dumnezeu poți avea o casă dar nu un cămin. Copii dar nu moștenire de la Dumnezeu.

Fără Dumnezeu poți să ai analizele bune și totuși fiecare zi să-ți fie spre condamnare. Poți avea inteligență dar nu înțelepciune, premii Nobel fără să ai „premiul alergării”.

Fără Dumnezeu cele mai luxoase mașini îți vor crea disconfort, cele mai interesante excursii te vor lăsa tot obosit.

Fără Dumnezeu cea mai moale pernă o vei simți ca de piatră din cauza conștiinței.

Continuă să citești
  72 accesări
  0 comentarii

Inima împietrită

Inima împietrităInima împietrita…De ce oare?

Din cauza pacatului,dar cel mai grav lucru este trăirea în păcat.

„Dar cu impietrirea inimii tale,care nu vrea să se pocăiască,iți aduni o comoară de mînie,pentru ziua mîniei și a arătării dreptei judecății al lui Dumnezeu”. Romani 2.5 „Nu intelegeau minunea cu painile,fiindca le era inima impietrita„. Marcu 6.52

„Inima ta,nu vrea să se pocăiască”.

„Inima este nespus de înșelătoare și desnădăjduit de rea” Ieremia 17.9

„Zidește in mine o inima curată” Ps 51.10

Continuă să citești
  74 accesări
  0 comentarii

Isus

Un mesaj profund , care daca il pătrunzi în tine , poate schimba radical viitorul tau ! https://m.youtube.com/watch?v=uEnLIZxytdU  
  73 accesări
  0 comentarii

Îți doresc suficient...

”… Nu-mi era teama să-l privesc în ochi. Avea o bunătate caldă în privirea umezită de lacrimile ce-i împăienjeniseră ochii.

- Ietrați-mă că vă întreb, dar de ce spuneți că v-ați luat rămas bun pentru totdeauna de la fiica dumneavoastră?

- Sunt bătrân, iar ea locuiește tare departe. Adevărul este că data viitoare când va veni încoace va fi pentru înmormântarea mea.

- Dar când v-ați luat rămas bun de la ea, v-am auzit spunând: „Îți doresc suficient”. Dacă nu vă supărați ce înseamnă acest salut?

Un zâmbet răsărit în colțul gurii i-a luminat fața.

Continuă să citești
  99 accesări
  0 comentarii

Alegerea soldatului american

VREI sa te casatoresti… DAR… trebuie sa alegi doar UNA…

„Pazeste-ti inima mai mult decat orice, caci din ea ies izvoarele vietii!” – Proverbe 4:23

                         

Un soldat american necasatorit, inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile. Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte.

Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei persoane. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica. Si ea era necasatorita…

Continuă să citești
  148 accesări
  0 comentarii

Cum sa-ti descoperi adevarata valoare

“Un tanar s-a dus la un batran intelept pentru a-i cere niste sfaturi.

– Inteleptule, am venit la tine pentru ca ma simt atat de mic, de neinsemnat, nimeni nu da doi bani pe mine si simt ca nu am puterea sa fac ceva de valoare. Sunt multe lucruri cu care-mi doresc sa contribui in lume, dar n-am incredere in mine si unii dintre cei cu care ma consult imi spun ca nici nu sunt capabil sa le fac. Ajuta-ma, invata-ma cum sa fac sa fiu de valoare?

Fara ca macar sa se uite la el, batranul ii spuse:

– Imi pare rau, baiete, nu te pot ajuta acum, am de rezolvat o chestiune personala. Poate dupa aceea. Apoi, dupa o mica pauza, adauga:

– Daca m-ai putea ajuta tu pe mine poate ca as rezolva problema mea mai repede si as putea sa ma ocup si de tine.

Continuă să citești
Comentariu recent la această intrare
Amy
E adevarat, Cel care ne-a creeat stie adevarata valoare, El a pus-o in noi.
Joi, 07 Martie 2019 19:49
  172 accesări
  1 comentariu

Săculețul cu dragoste

            „Se spune că, demult, într-o țară îndepărtată, un tată muncise din greu să-i poată lăsa moștenire fiului său o bucată de pământ. Și, cum ceea ce dă sens anilor pe care reușești să îi aduni „în desagă„ nu este cât primești, ci cât dăruiești, acum, aflat pe patul de moarte, acest tată și-a chemat fiul, i-a înmânat actul de proprietate asupra terenului și i-a mai dat ceva: un săculeț cu semințe. Apoi, abea șoptind, i-a spus: „Fiul meu, eu atât am putut să fac pentru tine și am făcut cu toată dragostea. Seamănă în această parcelă semințele pe care ți le-am dat și vei avea o casă. Te rog să ai răbdare și încredere, și darul meu nu te va dezamăgi. Să nu renunți niciodată, oricât timp ar trece.”

           După ce și-a înmormântat tatăl, tânărul a luat semințele și a pornit să le semene în terenul primit în dar. Le-a udat, cărând apă cu gălețile de la pârul din vale. Doar că zilele treceu și semințele erau tot încremenite în pământ. Se uita în fiecare zi, când venea de la muncă, la curțile altor oameni. Unul lăsase să crească ferigi, care se ridicaseră imediat. Altul pusese dovleci. Și aceștia se vedeau de departe. Doar omul nostru aștepta, cu răbdare, să vadă răsărind darul părintelui iubit. A trecut săptămână după săptămână și ... nimic. În toate curțile era verdeață, umbră, ba încă cel cu ferigile uscase frunzele uriașe și făcuse din ele un adăpost provizoriu. Toți i-au spus să renunțe: „probabil că semințele nu au fost bune”, spunea unul. „Poate că tatăl tău își pierduse mințile din cauza bolii”, spunea altul. Era greu să mergi mai departe fără să vezi nimic.

           Au trecut patru luni. De acum toți începuseră să-l privească ciudat, ca pe un nechibzuit care ținea la o promisiune făcută unui bătrân fără minte. Nu știa nici el ce se întâmplase, de ce nu răsărea „darul”. Știa doar atât: că tatăl său pe care îl iubise atât de mult, îi spusese să aibă răbdare. Să aștepte. Cât? Cât poate dragostea să aștepte? Vezi, pentru el nici nu mai conta dacă avea sau nu să iasă ceva din semințele acelea. Ceea ce conta era să respecte ultima dorință a tatălui, să-i răsplătească, oarecum dragostea și sacrificiul. „Dacă tata a avut răbdare să îndure atât și să muncească atât ca să-mi lase această moștenire, voi avea și eu răbdare, oricât ar însemna asta.” A mai trecut o lună. A îngrijit locul la fel, a împrejmuit parcela. Nu s-a întâmplat nimic. Viața lui era ca mai înainte, când nu avea nici terenul, nici săculețul cu... dragoste. Ferigile vecinului erau mari, își făcuse colibă a doua oară din frunzele lor. Prima se prăbușise, în anotimpul ploios.

         După șase luni, a apărut ici și colo câte un lăstar plăpând. Uitându-se la ferigile care răsărirseră parcă peste noapte și ajunseseră să umple pământul cu frunze, plăntuțele abea răsărite după șase luni păreau să nu aibă nici o șansă. Dar ce a prins rădăcini atâta timp și le-a înfipt atât de adânc nu poate să se târască pe pământ. În alte șase luni, curtea i s-a umplut de copaci înalți de 30 de metri. Semințele din „săculețul cu dragoste” erau de bambus.

           Tatăl avusese dreptate: îi dăduse și teren și material pentru o casă durabilă, resurse pentru a-și duce viața mai bine și mai demn. Dar, lucrul cel mai important, îi dăduse o extraordinară lecție de viață: dragostea are răbdare, iar când este lăsată să prindă rădăcini, când este îngrijită și ocrotită, îi oferă sufletului o „casă”. Când nu este înlocuită cu „surogate” ieftine, care cer implicare minimă, care îți oferă „satisfacții la minut”, dragostea îți umple viața de sens pentru totdeauna. Nu trebuie sa mai faci colibe care țin doar o vară.

Continuă să citești
Comentarii recente
calin
Superba povestea. Multumesc ca ai ales sa o impartasesti cu noi.
Sâmbătă, 16 Februarie 2019 21:37
monica.apopi
mia placut foarte mult povestea adevarat dragostea nu va pieri ... Read More
Vineri, 22 Februarie 2019 12:19
  253 accesări
  2 comentarii

Introspectie.

Doamne...Unde-mi sunt visele?Le caut in mine, le caut in Noi...M-am trezit cu gandul ca le vreau inapoi.Aseara m-a intrebat cineva de ele.Am vrut sa i le-arat in inima,Cum se joaca de-a realitatea.Dar – nu mai erau…Vino… rasare-mi  altele noiSa le jucam de-a realitatea

In Doi.

  193 accesări
  0 comentarii

Restaurare.

Cum se mai clatina temeliilePamantului ce sunt...Cand se deschid stavilarele de sus Vazutele si nevazutele temelii Se clatina. "Dar va fi un pamant nou"- Imi spui..."Pe care va locui neprihanirea".
  203 accesări
  0 comentarii

Nihil sine Deo

Tu?... Esti Minunea zilelor mele,

Infinitul din care-mi extrag Vesnicia...

Apa din care nu ma voi satura

A bea.

 

Continuă să citești
  190 accesări
  0 comentarii

Iov 38

Ca niste cuvantari fara pricepere nedumeririle

Se gandura `naintea privirilor Divine.

Le prind, le trag inapoi, mustrandu-le,

Sa nu comvoace Cerul viteazul din mine...

 

Continuă să citești
Comentarii recente
Beni
Frumos, tu le-ai scris?
Miercuri, 06 Februarie 2019 11:11
Swanna
Clar (altfel dadeam autorul).
Miercuri, 06 Februarie 2019 19:12
  212 accesări
  2 comentarii

Gand razlet.

As vrea sa-Ti spun cuvinte sute Dar zac in pata invechitaDintr-o cerneala nerostita. M-adun cu greu din lumea eiSi pun un Dor pe o hartieDemult uitata sub condei...

  180 accesări
  0 comentarii

Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi

Cuvântul  iubire este un cuvânt-cheie  folosit des atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament. Dumnezeu vorbeşte mult despre dragoste şi anume manifestarea ei în relaţie cu cei din jurul nostru. Dumnezeu ne porunceşte să ne iubim aproapele ca pe noi înşine, dragostea este o poruncă, nu o alegere. Iată ce porunceşte  El  în Vechiul Testament poporului Israel înainte de a intra în ţara promisă:

Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Eu sunt Domnul. (Levitic 19:18b).

Mai  târziu, Domnul Iisus Hristos răspunde la întrebarea unui învăţător al Legii :

1. Cine este aproapele meu?

printr-o pildă:

Samariteanul a demonstrat că-şi iubeşte aproapele:

Continuă să citești
  904 accesări
  0 comentarii

„CE FACI CU CEEA CE AI PRIMIT?”

Dumnezeu investește în noi încă dinainte să ne fi născut. El a pus ceva special în fiecare, ne-a înzestrat cu anumite abilități, daruri, care mai târziu dau contur chemării noastre. El nu a creat niciodată oameni incompetenți, El a creat doar oameni speciali cu diferite scopuri sau meniri.

Chemarea fiecăruia este de a sluji lui Dumnezeu, însă chemarea specială, individuală este în funcție de darul cu care ai fost înzestrat. Poate părinții tăi te-au constrâns să mergi pe o anumită direcție în viață sau poate propriile tale interese te-au îndreptat spre altceva și trecând anii, vezi că nu te regăsești în ceea ce faci, toate ducând la un eșec, la gândul de nereușită.

Dumnezeu pune în noi ceva special încă din momentul procreării noastre, ceva care ne definește, dându-ne o unicitate. Nu privi la neputințele tale, nici la cel/cea de lângă tine, dorind să fii ca el/ea. Tu ești unic/ă! Fii tu, deoarece ești cea mai bună variantă a ta, doar trebuie să descoperi darul care este în tine.

Frica și neîncrederea sunt două dintre cele mai mari bariere care ne împiedică să vedem darurile cu care am fost binecuvântați, dar atunci când realizăm adevărata noastră valoare în ochii lui Dumnezeu nu vom mai spune: nu pot, ci vom spune: prin El pot totul! Nu privi la tine, ci uită-te la El și vei reuși!

Samson a fost binecuvântat cu o putere supranaturală, însă nevegherea și neascultarea lui l-a depărtat pe Dumnezeu, pierzând darul cu care a fost înzestrat. Investește în darul care ți-a fost încredințat! Pune talantul tău în slujba Domnului și așteaptă-te la lucruri mari!

Continuă să citești
Comentariu recent la această intrare
Florin Gabor
Adevarat ca Dumnezeu hotaraste chiar dinainte de a ne naste ce sa fim, dar asta nu inseamna si ca oricine ajunge sa fie ce a hotar... Read More
Joi, 17 Ianuarie 2019 19:00
  214 accesări
  1 comentariu

Paradoxul iubirii neconditionate.

„Domnul mi Se arată de departe: Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îţi păstrez bunătatea Mea”Ieremia 31:3

Oare încă sunt iubit? Oare încă mai este speranţă pentru mine? – Ești surprins să auzi asta? Nu cred – pentru că în noi, fiecare simţim că mai există o speranţă, că lumea nu se sfârşeşte cu o furtună sau cu zecile de valuri care ne spulberă fără milă.

Uneori simţi că vrei să laşi garda jos, să te pui la perete și să zici: „Eu cedez, nu mai am putere să mă împotrivesc loviturilor primite”. Parcă nimic nu e bine, nimic nu faci bine, nimic nu merge cum ar trebui și viața ta nu arată deloc așa cum ai crezut tu că o să arate. Toate visurile ți s-au spulberat. Toate fricile te-au împresurat și toate temerile ți s-au adeverit… Când ai crezut că apele s-au mai liniştit și ai avut răgaz de câteva clipe să respiri uşurat – poc! din nou – încă un val care te-a aruncat în dureri și mai mari.

Ascultă-mă! Nu există moment în viața ta în care Tatălui tău să nu-i pese de tine. El te iubeşte indiferent de alegerile tale greşite, indiferent de poverile pe care le porți în spate. Nu ești niciodată prea murdar pentru a fi spălat și nu ești niciodată prea slab pentru a putea fi întărit. Nu există niciun aspect pe care Dumnezeu să nu-l poată rezolva și crede – Dumnezeu Îşi arată puterea și slava transformând cele mai nenorocite alegeri în nişte binecuvântări glorioase. Dragostea lui Dumnezeu pentru tine nu ține de ce ești sau de ceea ce faci. El te iubește pentru că El însuși este iubire!

Iubirea Lui nu scade atunci când puterea ta scade. Iubirea Lui nu scade când tu cazi – nu! El este credincios și așteaptă ca indiferent de neputința ta omenească să vii, din nou și din nou să Îl cauți și să Îl lași să lucreze în tine! Chiar dacă acum îți este greu și spui că nu mai poţi, o, dragul meu, tu nici nu ştii ce mult poţi să duci! Poate privești cu jind la cei din jurul tău care par că niciodată nu au avut greutăţi precum ale tale. Parcă nici măcar nu L-au căutat vreodată pe Dumnezeu, așa cum tu consideri că L-ai căutat – îi vezi fericiţi și fără griji, iar tu te afli în lupte și în furtuni.

Continuă să citești
Comentarii recente
catalin
Cu siguranță un articol încurajator. Mulțumim pentru postare Ella și Dumnezeu să te binecuvinteze pentru slujirea ta!
Marți, 15 Ianuarie 2019 08:22
Raluca23
Fi binecuvântată!
Marți, 15 Ianuarie 2019 21:09
  230 accesări
  2 comentarii

Cum vezi și ce spui poate influența destine...

      „Într-o zi Thomas Edison a venit acasă de la școală și i-a dat o hârtie mamei sale spunându-i: „Profesoara mi-a dat această hârtie și mi-a spus doar să i-o dau mamei mele”.      Ochii mamei erau în lacrimi când a citit cu voce tare copilului ei: „Fiul tău este un geniu. Această școală este prea mică pentru el și nu are profesori suficient de pregătiți să-l poată educa. Vă rugăm, educați-l dumneavoastră”.        După mulți, mulți ani, după ce mama lui Edison a murit și el devenise unul dintre cei mai mari inventatori ai secolului său, într-o zi el s-a uitat printre lucrurile vechi ale familiei. Deodată a văzut o hârtie împăturită, în colțul unui sertar într-un birou. A luat-o și a deschis-o. Pe hârtie era scris: „Fiul tău are probleme psihice. Nu îl vom mai lăsa să vina la școală”.        Edison a plans ore în șir apoi a scris în jurnalul său: „Thoman Alva Edison a fost un copil cu probleme mentale care prin eroismului mamei, a devenit geniu al secolului său”.”

Morala: Felul în care îi vezi, cum le vorbești și cum îi tratezi pe cei care au fost așezați lângă tine, poate determina ceea ce ei vor deveni. (Ema)

„Dacă eu pot influența oamenii din jurul meu, prin felul în care îi percep – atunci eu vreau sa fiu atent cum gândesc! Vreau să văd oamenii în felul în care Dumnezeu i-a creat. Vreau să privesc unde acei oameni pot ajunge, nu doar unede ei sunt acum, astfel când ei sunt pe lângă mine, ei tânjesc să fie ceea ce Dumnezeu i-a creat să fie”. (John Paul Jackson)

„Moartea și viața sunt în puterea limbii” Pv. 18: 21„Dragostea .... acoperă totul, crede totul, nădăjduește totul, suferă totul”. 1 Corinteni 13: 7

Povestea preluată de pe:http://englishbookgeorgia.com/blogebg/thomas-edison-mothers-letter-changed-the-world/

Continuă să citești
  255 accesări
  0 comentarii

Ceșcuța de ceai

„O familie a hotărât să facă o excursie într-un magazin de antichități din Anglia, pentru a celebra 25 de ani de la căsătorie. Și soției și soțului le plăceau antichitățile și produsele de argilă, obiectele ceramice, în special ceștile de ceai. Au observant o ceșcuță excepțională și au întrebat: „Putem să vedem ceșcuța aceea? Nu am văzut niciodată ceva atât de frumos!”. În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceșcuța de ceai a început să vorbească: ”Voi nu puteți să înțelegeți. Nu am fost de la început o ceșcuță de ceai. Cândva, am fost doar un bulgăre de argilă roșie. Stăpânul m-a luat și m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri, iar eu am strigat: - „Nu face asta!”,„Nu-mi place!”, „Lasă-mă în pace!”, dar El a zâmbit doar și a spus cu blândețe: - „Încă nu!”.Apoi, ah! Am fost așezată pe o roată și am fost învârtită, învârtită, învârtită. - „Oprește! Amețesc! O să-mi fie rău!”, am strigat. Dar Stăpânul doar a dat din cap și a spus, liniștit: - „Încă nu”. M-a învârtit, m-a frământat și m-a lovit și m-a modelat, până a obținut forma care i-a convenit, iar apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simțit atâta căldură! Am strigat, am bătut și am izbit ușa… - „Ajutor! Scoate-mă de-aici!” Puteam să-L văd printr-o deschizătură și puteam citi pe buzele Sale, în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: - „Încă nu”. Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, ușa s-a deschis. Cu atenție, m-a scos afară și m-a pus pe raft… am început să mă răcoresc. O, mă simțeam atât de bine! „Ei, așa este mult mai bine”, m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat și m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc.- „O, te rog, încetează, încetează!”, am strigat. El doar a dat din cap și a spus:- „Încă nu”Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte și simțeam că mă voi sufoca. L-am rugat. Am insistat. Am strigat. Am plâns… eram convinsă că nu voi scăpa! Eram gata să renunț. Chiar atunci, ușa s-a deschis și El m-a scos afară și, din nou, m-a așezat pe raft, unde m-am răcorit și am așteptat și am așteptat, întrebându-mă: „Oare ce are de gând să-mi mai facă?”.O oră mai târziu, mi-a dat o oglindă și a spus:- „Acum uită-te la tine!”. Și m-am uitat. - „Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu… Este frumoasă. Sunt frumoasă!”El mi-a vorbit blând: - „Vreau să ții minte, știu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aș fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Știu că ai amețit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aș fi oprit, te-ai fi desfăcut bucățele, te-ai fi fărâmițat. Știu că a durut și că a fost foarte cald și neplăcut în cuptor, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Știu că mirosurile nu ți-au făcut bine când te-am periat și te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aș fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viață. Dacă nu te-aș fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supraviețuit prea mult, fiindcă acea întărire nu ar fi ținut. Acum ești un produs finit. Acum ești ceea ce am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine”.

Morala care se ascunde în spatele acestei povești este următoarea: fiecare dintre noi poate fi asemănat cu argila care trebuie modelată, iar Dumnezeu este Olarul. În procesul prelucrării uneori trecem prin fământări, alteori suntem expuși la presiuni, sunt și cuptoare… însă toatea aceste sunt folosite spre binele nostru, să putem deveni ceea ce El dorește să fim, să strălucim și să putem împlini voia Lui cu privire la noi.Când treci prin momente dificile, când suferi și îți e greu, când nu înțelegi ce se întâmplă în viața ta, fă-ți un ceai, bea-l dintr-o ceșcuță drăguță și stai de vorbă cu Olarul.

Autor: Arsenie Boca, morală adaptatăhttp://psihowellness.ro/povesti-terapeutice/povestea-cescutei-de-ceai/

 

 

Continuă să citești
  374 accesări
  0 comentarii